Beverly Hills 90210 revine
Reteaua americana de televiziune The CW a anuntat ieri ca Michael Steger a fost distribuit in noul serial, continuare a celebrului „Beverly Hills 90210” din anii ’90.
Steger va interpreta rolul lui Navid, un elev de liceu, care se ocupa de stirile radio ale scolii si care va deveni bun prieten cu Dixon Mills, unul dintre pustii nou veniti in oras. Noul serial va porni odata cu mutarea in Beverly Hills a unei familii din Kansas. In serialul original, o familie din Minnesota se muta la adresa care avea codul postal 90210.
Pana acum distributia, care creste de la zi la zi, ii cuprinde pe:
Shenae Grimes in rolul Annie Mills, un personaj central al serialului, mutata cu familia din Kansas in Beverly Hills.
Lori Loughlin – Celia Mills, sportiva, fosta medaliata olimpica, mama lui Annie si mama adoptiva a lui Dixon
Jessica Stroup – Silver, colega de clasa cu Annie, producatoarea unui serial de genul celor realizate pentru YouTube
Jessica Walter – Tabitha, bunica lui Annie si soacra Celiei
Annalynne McCord – Naomi, o tipa sexy, bogata si cea mai populara „celebritate” a scolii
Dustin Milligan – Ethan, un atlet autentic
Ryan Eggold – profesorul Ryan
Unul dintre primele seriale pentru tineri care a fost difuzat in Romania dupa revolutie a fost „Beverly Hills, 90210”. El a rezistat intre anii 1990 si 2000, totalizand 292 de episoade. Produs de Aaron Spelling, un titan al serialelor americane, „Beverly Hills, 90210” a prins la public datorita retetei simple dar familiare.
Serialul original prezenta viata unor tineri din Beverly Hills, California (Brenda, Brandon, Dylan, Kelly, David, Donna, Steve) odata cu aparitia unei familii din Minnesota. Cu fiecare episod, telespectatorul se familiariza cu incercarea acestor tineri de a-si pastra prietenia in pofida greutatilor vietii, a legaturilor romantice, a tragediilor familiare, a drogurilor si a tuturor greutatilor vietii de adolescent.