Cornel Dinu: Sint un Naufragiat al acestor vremi

Ce leaga Dinamo, Dumnezeu, ciinele Nero si o criza morala intr-un singur nume? Cornel Dinu. Un interviu despre omul la rascruce. Despre limitele lui. Cu administratorul- consilier Cornel Dinu.

Reporter: Care sint limitele omului Cornel Dinu?

Cornel Dinu: Vorbind ca intre oameni, cum de fapt ma complimentati, vreau sa spun de la inceput ca limitele omului – deci si ale mele – sint de ordin fizic. Cred ca sufletul este suflarea divina care da viata. Altfel nu s-ar explica de ce, dupa un anumit moment, fatul prinde viata. Spiritul este cel ce leaga fizicul de suflet. Si el este nelimitat. Si cred in aceasta nelimitare si in perpetuarea lor.

Rep.: Omul de ce a avut nevoie de jertfa lui Iisus ca sa-si inteleaga rostul pe lume?

C.D.: Iisus a fost cel de-al treilea profet care a primit inspiratia divina. Apoi a urmat doar Mahomed. Dupa aproape 60 de ani. Acum exista „iluminati“ si pe buna dreptate trebuie sa credem ca putem vorbi in fiecare clipa cu Dumnezeu. Si spune Iisus cu atita adevar, inca neimpartasit de lumea atit de primitiva, chiar ignoranta si in continuare doar instinctuala: „Eu si Tatal meu una sintem, voi sinteti fratii mei“.

Sau: „Dupa credinta voastra fie voua“. Sau invitatia meditativa macar asupra puterii miraculoase a rugaciunii: „Toate cite cereti rugindu-va, sa credeti ca le-ati primit si le veti avea. Si toate cite vreti, rugindu-va, cu credinta veti primi“. Qumranian, sfint sau aducindu-se la vedere adevarul Manuscriselor de la Marea Moarta, din nefericire jertfa sa este inca neinteleasa si prea rar urmata prin iubire si iubirea aproapelui de prea tinara si salbatica noastre lume de pina acum.

A murit Nero

Rep.: Moartea lui Nero face parte din limitele dumneavoastra sufletesti?

C.D.: Nu, sint condamnat si eu la viata. E drept ca prin moartea acestui nepretuit prieten adevarat o parte din spiritul meu este in suferinta.

Rep.: In momentele acestea de cutremur moral, care filosofie va este mai aproape? Schopenhauer? Heidegger?

C.D.: Rugindu-ma in fiecare seara, de curind, la Sinaia, in linistea unei nopti in care simteam lumina divina, am scris instantaneu pe foaia de hirtie pe care o aveam in fata: „Considera ca, deocamdata, asta-i lumea si comporta-te ca atare“. O sugestie reflexiva, poate si ca o incercare… Schopenhauer este doar un continuator al stoicismului scolii grecesti. Heidegger este mult mai actual, dar, din pacate, se vorbeste prea rar despre adevarurile sale si pentru ca a fost gresit asi¬milat. Cu cei care au pierdut razboiul…

Rep.: Limita poate fi similara cu libertatea? In ce masura aplicati acest precept in acest moment al despartirii de echipa de fotbal Dinamo?

C.D.: In primul rind, cred ca ati inteles si dumneavoastra gresit. Nu m-am despartit de Dinamo. Mi-am expus dezamagirea din ginduri, faptul ca, in general, ma consider si eu Naufragiat in aceasta societate, chiar am senzatiile unei „morti psihice“. Am sperat si sper (sint incorigibil in aceasta privinta) intr-o alt-fel de lume. Care sa cunoasca cu adevarat libertatea. Pina acum, atit timp cit doar putine spirite au puterea si determinarea de a putea fi libere, libertatea e doar o himera.

Dinu nu da la gioale

Rep.: Limitele la fotbalist sint mai mici decit ale unui om? Uite, dumneavoastra dadeati serios la gioale, pe vremea cind erati fotbalist.

C.D.: Limitele, fizice desigur, sint greu de masurat. Pentru ca fiinta umana isi pastreaza nebanuite resurse. Diferite de la om la om, pentru ca este de necontestat ca fiecare dintre noi sintem o identitate diferita. Cind oamenii de stiinta vor considera ca pot vorbi despre programarea si specificitatea genelor umane, lumea s-ar putea sa aiba si o stringere de inima, dar si o revelatie binefacatoare.

Dar inca nu a venit momentul. Nu sintem pregatiti sa percepem acest adevar. Revenind pe pamint, precizez ca „n-am dat la gioale“. Un singur jucator a iesit usor accidentat de mine din teren in atitia ani de fotbal. Da, am fost un aparator necrutator, adesea de netrecut. Ceea ce este cu totul altceva. Dar pentru clarificare, intrebati-i pe altii… pentru clarificare.

Rep.: Dinamo in ce fel va limiteaza? Rednic e problema sau „hotia si prostia“?

C.D.: Din pacate, Dinamo actual nici macar nu ma limiteaza. Ma asculta, mi se da dreptate total, dar, din pacate, se-ntimpla cu totul altceva. Deci n-am probleme nici cu cineva anume si nici cu flagelurile de care aminteati, care, de fapt, sint „tichia de margaritar“ a zilelor date ca sa le traim. Si mai interesant este ca toate cele ce se petrec sint pornite din trairi de suporteri-conducatori, chiar mari iubitori si doritori de bine pentru Dinamo.

Sigur ca este nevoie de conducatori-suporteri… Pina atunci, marea dragoste, ca si in viata, poate sa si ucida… Apoi, ca in toata societatea noastra de acum, foarte putini se-ntreaba daca „stiu sa conduca“. Vor sa conduca, insa, „asa cum stiu“. Si drama este ca se poate si asa.

Trecutul e o limita?

Rep.: Relatiile cu Ceausestii, cu Stefan Andrei, cu ofiterii SIE nu v-au limitat?

C.D.: Dintre Ceausesti l-am cunoscut doar pe Valentin, l-am cunoscut si l-am apreciat ca pe un Naufragiat pe atunci. Om de exceptie, chiar m-a aparat cit a putut in vremuri de bejenie pentru mine. Si ii multumesc si acum, dorindu-i multa… sanatate. Ma bucur de prietenia cu Stefan Andrei, mai ales acum. Intelectual de sorginte nobila, roman de mare calitate si competenta. Un mare creator de adevarata si patriotica – sa nu uitam niciodata aceasta simtire, mai ales noi, romanii, asezati atit de periculos geografic – politica externa. Am cunoscut si citiva oameni remarcabili de la SIE, acoperiti sau la vedere.

Mai toti, buni ro¬mani, profesionisti in ceea ce faceau pentru interesul national (nu politic) din acele timpuri. Si eram nu liber – am spus ca asa ceva nu exista –, ci in mai mare siguranta ca acum. Desigur, nu in momentele cind am fost pus la index, chiar condamnat la moarte profesionala. Cititi despre aceste intimplari in viitoarea parte a doua a romanului meu autobiografic.

Rep.: Fotbalul e numai instinct. In arena, picioare si mingi, in tribuna, patimi si bani.

C.D.: Se spune astfel fiindca este mai mult decit un simplu joc. Iar neajutorata inca, fiinta umana, fiind lasata libera de Creator sa aleaga, si-a harazit, deocamdata, doar raul. Jocul e frumos, pasional, captivant si are cele mai simple si precise reguli. Deci doar oamenii il mai strica.

Rep.: Ce va mina in viata, domnule Dinu? Trecutul, cunoasterea, fotbalul?

C.D.: Cunoasterea, si avem prea putin ragaz pentru asa ceva: doar o singura viata. De aceea, incerc mereu proverbul regelui jurisprudent Solomon: „Sa cunosti invatatura si intelepciunea, sa intelegi vorbele ratiunii, sa primesti disciplina intelepciunii, a dreptatii, a corectitudinii, a egalitatii…“. Si mereu imi spun si ma doare ca si eu sint, inca, departe de asa ceva.

Academia Catavencu