Presa internationala: Prin acordul Serbia-Gazprom Putin isi intareste pozitia in Balcani

Acordul cu Serbia va asigura Gazprom un control sporit. Rusia foloseste puterea sa energetica pentru a reclama influenta pierduta o data cu prabusirea Uniunii Sovietice, scrie Washington Times. Rusia asteapta ca „South Stream” sa concureze proiectul Nabucco (Turcia-Bulgaria-Romania-Ungaria-Austria) care conteaza pe sprijinul UE, scrie ziarul El Mundo Polonezii de la Rzeczpospolita sustin insa ca indiferent daca Gazprom va construi South Stream, torpiland gazoductul Nabucco, prin Serbia ar putea trece numai una din ramificatii: artera principala a ‘Torentului’, asa cum s-a planificat anterior, ar putea trece prin Romania si Ungaria. Ziarul grec Imerissia spune ca Rusia poate sa joace un rol de echilibrarea Serbiei si Bulgariei rpin acordurile economice, dar nu de inlocuire a integrarii depline a acestor tari in structurile euroatlantice.

THE WASHINGTON TIMES: Acordul cu Serbia va asigura Gazprom un control sporit

Liderii sârbi au semnat vineri, la Moscova, un acord în privinţa căruia criticii se tem că va ajuta la cimentarea controlului gigantului energetic rusesc Gazprom asupra rutelor de livrare cruciale pentru cea mai mare parte a Europei, scrie Washington Times.

Acordul, semnat în prezenţa preşedintelui sârb Boris Tadic şi a premierului Vojislav Kostunica, deschide calea pentru ca Gazprom să achiziţioneze o cotă de control la compania naţională de petrol şi gaze a Serbiei şi pentru construirea unui tronson de 250 de mile de conductă care va tranzita Serbia şi va pompa gaze naturale livrate de compania Gazprom către clienţii europeni situaţi mai departe spre vest.

Oficialităţile sârbe şi ruse din domeniul energiei au ajuns la acord săptămâna aceasta, în pofida pledoariilor oficialităţilor UE care îndemnau Belgradul să ia în considerare ofertele concurente – şi mai lucrative – venite din partea firmelor energetice austriece, greceşti, ungare şi române.

Mulţi locuitori ai regiunii se tem că Rusia foloseşte puterea sa energetică pentru a reclama influenţa pierdută o dată cu prăbuşirea Uniunii Sovietice.

Gazprom a demonstrat că poate juca dur, prin decizia bruscă de a pune capăt subvenţiilor preţului din epoca sovietică pentru fostele teritorii sovietice precum Ucraina şi Belarus, în 2005 şi 2006.

Mai de curând, prin acordurile de felul celui cu Serbia şi a celui similar încheiat de preşedintele rus Vladimir Putin în vizita sa în Bulgaria, săptămâna trecută, Gazprom încearcă să obţină controlul rutelor conductelor care furnizează Europei petrol şi gaze naturale din propriile sale rezerve şi din Asia centrală.

Rutele conductelor asigură taxe lucrative de tranzit pentru aliaţii preferaţi de Rusia, precum Serbia, ocolind în acelaşi timp în mod demonstrativ alte ţări, precum Polonia şi România, care au relaţii mai problematice cu Moscova.

EL MUNDO: Acord energetic – Putin, mai aproape de Serbia

„Serbia devine unul dintre principalele noduri de tranzit pentru sistemul de livrare de hidrocarburi ruseşti spre sudul Europei”, a asigurat Putin după semnarea acordului.

În plus, ambele părţi au semnat un protocol bilateral în cadrul căruia compania rusă Gazpromneft va cumpăra, fără concurenţă, 51% din NIS (Industria Petrolieră Sârbă) pentru 400 de milioane de euro, scrie ziarul spaniol El Mundo.

Conducta de 400 de kilometri va permite Rusiei să furnizeze gaz Bulgariei, Greciei, Italiei şi altor ţări europene, prin Marea Neagră şi prin Balcani.

În total, acordul va reprezenta o investiţie de circa 2.000 de milioane de euro în economia sârbă, cea mai mare injecţie în economia acestei ţări, în ultimii ani.

Rusia aşteaptă ca „South Stream”, care va transporta 30.000 de milioane de metri cubi de gaz pe an, începând din 2013, să concureze proiectul Nabucco (Turcia-Bulgaria-România-Ungaria-Austria), de 3.300 de kilometri şi un cost de 4,600 miliarde de dolari, care contează pe sprijinul UE.

RZECZPOSPOLITA: Un cap de pod rusesc în Balcani

Pentru un sfert de oră, Serbia şi-a întors privirea de la Kosovo: preşedintele şi premierul Serbiei semnează vineri la Moscova un acord energetic, în baza căruia Gazprom va cumpăra, contra sumei de 400 milioane euro, 51% din acţiunile concernului energetic sârb NIS.

Belgradul are de acum priveliştea unui investitor stabil, a modernizării sectorului, a unor profituri uriaşe obţinute din taxele de tranzit şi în fine – un instrument puternic de persuasiune faţă de Bosnia, unde gazul va ajunge prin intermediul său, scrie ziarul polonez Rzeczpospolita.

Gazprom primeşte NIS la jumătate de preţ, adică un ansamblu de rafinării şi reţeaua de staţii de benzină, pe care şi-au pus ochii toţi marii jucători din această branşă, începând cu OMV şi MOL, concernul român Petrom şi cel polonez Orlen. Un joc în care nu există perdanţi?

Nu neapărat. Se îndoiesc de acest lucru nu numai potentaţii, cărora le-a fugit de sub nas licitaţia anunţată de câţiva ani de NIS. Chiar şi liberalii sârbi din partidul G17 sunt neliniştiţi de felul în care a fost vândut concernul şi de faptul că este vândut la jumătate din preţ.

Dar în primul rând pentru că, spre deosebire de valoarea NIS, partea a doua a contractului nu poate fi evaluată. Chiar dacă Gazprom va construi South Stream, torpilând iniţiativa concurentă a UE, care este gazoductul Nabucco, prin Serbia ar putea trece numai una din ramificaţii: artera principală a ‘Torentului’, aşa cum s-a planificat anterior, ar putea trece prin România şi Ungaria.

Dacă controlul asupra concernului NIS şi „porumbelul din mână” constituie preţul gazoductului, ce va cere Moscova pentru sprijinul dat în problema Kosovo?

IMERISSIA: O „gaură neagră” în inima Balcanilor

După cum a demonstrat şi relansarea relaţiilor Moscova-Sofia, prin semnarea acordurilor privind gazoductele, Rusia poate să joace un rol de echilibrare, dar nu de înlocuire a integrării depline a acestor ţări în structurile euroatlantice.

La neliniştile de mai sus se poate adăuga uşor şi constatarea că problemele şi tensiunile care se vor acumula din izolarea Serbiei cu greu vor putea să provoace reacţii colaterale substanţiale în afara graniţelor, scrie ziarul grec Imerissia.

Vorbim acum de o abordare periculoasă ce trădează ignorarea sau necunoaşterea istoriei: Serbia e primul stat naţional care s-a emancipat, de fapt, de sub dominaţia Imperiului Otoman, în 1805, iar în decursul timpului s-a evidenţiat ca protagonistă în evoluţiile din regiune: după primul război mondial, Regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor a fost, de fapt, Serbia Mare, iar în Federaţia Iugoslavă, după 1945, Serbia a continua să aibă rol dominant.

Mai mult, Serbia are o serie de fronturi minoritare serioase care, în condiţii de criză şi izolare continuă, se vor activa, implicând şi ţările învecinate: ungurii în Vojvodina, musulmanii din Sandjak, albanezii din Preşevo.

Chiar dacă independenţa provinciei Kosovo nu ar provoca reacţii în regiune, continuarea izolării Serbiei e suficientă pentru a caracteriza planurile, dispoziţiile şi aranjamentele în ceea ce o priveşte drept ipotetice, iluzorii şi implicând mari costuri.