Paisprezece milioane

In discursurile care au urmat referendumului, presedintele Basescu s-a referit cu precadere la „nucleul dur” al celor 30% din electoratul tarii (la rigoare, s-au dovedit a fi cam 22%) care s-au prezentat la vot si si-au exprimat optiunea pentru varianta de vot majoritar propusa de el insusi. Nu s-a referit insa la cele mai mult de 14 milioane despre care se poate spune doar ca nu au considerat necesar sa sprijine demersul acestuia.

Un efort de intelegere ar merita si acesti oameni, mai ales din partea celui care are datoria de a fi presedintele tuturor romanilor.

Mai intai, exista cei care reprezinta in jur de 40% din electorat si pentru care politicul a incetat sa constituie o prioritate sau care nu (mai) doresc sa aleaga raul cel mai mic. Ei nu au votat nici in 2000 (cand prezenta a fost de 65%), nici in 2004 (55%).

Pentru ei schimbarea sistemului de vot nu are relevanta – sa notam ca la alegerea primarilor (dupa sistemul propus acum de presedinte) numarul absentilor de la vot a fost, in 2004, aproximativ egal cu cel de la alegerile parlamentare.

A doua categorie o constituie noii abstentionisti – cei care la scrutinele precedente au votat, dar nu au considerat necesar sa o mai faca si in urma cu zece zile.

Ei reprezinta cam 30% din electorat. Despre acestia nu se poate spune ca sunt indiferenti fata de destinele tarii, nici ca le e lene sa mearga la vot. Este greu de crezut ca ei nu s-au informat asupra obiectului votului din 25 noiembrie. Lipsa de informare nu constituie o explicatie pentru acest tip de comportament, pentru ca el este prezent mai ales in localitatile urbane, unde accesul la mediile de comunicare este mult mai ridicat decat in comunele rurale.

Daca la generalele din 2004 prezenta era putin mai mare in urban, de data asta in rural s-au prezentat la urne cu aproximativ 10% mai multi alegatori decat in rural, deci noul abstentionism este un fenomen caracteristic mai ales pentru electoratul oraselor. Mai degraba as crede ca ei nu au putut fi convinsi ca sistemul de vot propus de presedinte ar aduce o imbunatatire a climatului politic.

Exista, in cadrul acestei categorii, un grup de alegatori deosebit de interesant: cei care au votat la europarlamentare, dar nu si la referendum.

Ei reprezinta cel putin jumatate de milion de oameni (s-ar putea sa fie mai multi, in masura in care au existat si persoane care au votat doar la referendum). Despre ei nu se poate spune ca sunt inactivi politic. S-au dus la sectiile de vot, au votat pentru europarlamentare si, in cunostinta de cauza, nu au votat la referendum. Povestea cu sectiile de vot pentru referendum plasate la etaj si cele pentru europarlamentare la parter e buna doar de adormit copiii, iar mie mi-a fost dat sa fiu arondat intr-un loc unde lucrurile erau exact invers.

Dimpotriva, absenta de la referendum a fost boicot asumat de catre acest segment electoral.

Mi se pare mult mai logic ca acesti oameni sa fi gandit ca a vota „nu” ar insemna sa refuze sistemul uninominal, in timp ce votand „da” ar legitima o varianta a acestui sistem cu care nu sunt de acord. In lipsa rezultatelor detaliate ale celor doua scrutine, deocamdata nu putem face decat supozitii in legatura cu felul in care au votat la europarlamentare acesti alegatori.

Cel mai probabil este ca ei fac parte mai ales din electoratul PNL si UDMR, ai caror lideri au si dat un semnal in acest sens. Daca este asa, atunci alegatia invocata de Basescu, conform careia 80% din electoratele partidelor care s-au opus schimbarii sistemului de vot propus prin referendum ar fi votat pentru, este falsa, caci procentul respectiv se aplica numai votantilor acestor partide care au votat la referendum.

In conditiile in care electoratul total al PNL, de exemplu, a fost de 689 de mii, este probabil ca majoritatea acestora sa nu fi votat la referendum, iar procentul anuntat de exit-poll sa se aplice, de fapt, unei fractii din aceasta cifra.

In concluzie, rezultatul referendumului spune un lucru simplu: pentru marea majoritate a romanilor, sistemul de vot propus de presedinte nu este solutia schimbarii „clasei politice” (sintagma fata de care am rezerve).

La urma urmelor, sistemul de la care se asteapta schimbarea ne va obliga sa alegem tot din meniul propus de catre indelung hulitele actuale structuri de partid. Imi place sa cred ca marea majoritate a romanilor au citit „O scrisoare pierduta” in care e vorba, daca nu ma insel, tocmai despre sistemul de vot uninominal majoritar.

Romania Libera