Privatizarea Bailor Sarate – Sangeorgiu de Mures

Privatizarea Bailor Sarate – Sangeorgiu de Mures

O afacere cu gust… sarat?

Am scris despre multe privatizari, infaptuite in aceste zone, care au iscat semne de nedumerire sau de intrebare din cauza modului in care s-au derulat sau din cauza rezultatelor dezastruoase pentru economia zonei si mai ales pentru fostii salariati ai acelor intreprinderi, care astazi, sunt pur si simplu someri.

Bineanteles ca atat eu, ca ziarist cat si cititorii mei, am reusit sa ne dumirim repede de adevaratele intentii ale afaceristilor, care au stat la baza acestor privatizari frauduloase, facute rapid si discret si care au dus in final doar la imbagatirea unora dintre acesti « iluministi » si la ciuntirea, in general, a imaginii omului de afaceri.

Azi insa, va voi vorbi despre un alt fel de privatizare. O privatizare care, de aceasta data nu mai prezinta importanta prin modul in care s-a infaptuit ci mai curand prin modul in care inteleg unii dintre acesti afaceristi, in special autohtoni, ca pot profita de pe urma ei.

Eu voi continua sa-i numesc afaceristi pe acesti intreprinzatori, cu toate ca am ajuns sa am mari indoieli in privinta profesiunii lor…

1- Bai(le) sarate…si nu prea

In Sangeorgiu de Mures exista o baza de tratament numita Baile Sarate. Spun exista, pentru ca ea fizic chiar mai exista si poate ca odata o fi functionat la adevarata ei capacitate.

Sau, poate ca o fi functionat doar in imaginatia fostilor comunistii, care, pe hartie, au desenat-o si au si numit-o baza de tratament, insa acum, realitatea e ca aceasta baza numai de tratamente nu se poate ocupa iar denumirea de „Bai Sarate”, e doar o fantasmagorie!

Exista doar un mini-hotel – sa-i spun sordid, e chiar prea putin spus – fara nici o stea, de genul stabilimentelor pe care le cauti doar daca vrei sa ai o aventura amoroasa, tarifate la ora si in care te duci doar daca chiar nu vrei sa afle nimeni de dezmatul tau. Si, bineinteles… de riscul tau!

In rest… darapanaturi cat cuprinde si un strand cu apa sarata, in care am auzit ca asta vara s-au balacit c-am 1000 de oameni, dornici de apa sarata.

Ei bine, aceasta intreaga improprie la aceasta ora, baza de tratament, pe care democratia a prins-o in plina constructie, (deci neterminata de comunistii constructori) a apartinut Primariei comunei Sangeorgiu de Mures, care, e de inteles ca a facut tot posibilul sa scape de grija ei, oferind-o oricarui afacerist care ar fi putut continua proiectul ajuns in paragina si chiar ar fi putut-o

transforma intr-o adevarata baza de tratament, caci trebuie spus si faptul ca potential exista, chiar daca actualmente baza e alcatuita doar dintr-o cladire etajata, daramata si invechita, numita „baza veche”, o alta cladire daramata, dar numita „baza noua”, un restaurant care e si el darapanat, un strand mai mic si infect, un alt strand ceva mai functional si cam 13

hectare de teren.

In 1999, Primaria Sangeorgiu de Mures a sarit in sus de fericire ca si-a gasit investitorul „strategic”, care s-a aratat interesat de concesionarea bailor sarate si fara prea multe ezitari, a fost de acord s-o concesioneze pe 99 de ani! Investitorul „strategic” era o firma romaneasca, condusa de sotii Deac si administrata de doamna Deac Mariana, societate care avea un

capital social de 100.000 lei, ca toate firmele mici iar in rest, doar conturi! Goale – golute! Atat!…

2- O afacerista cu tupeu si visatoare

Societatea era insa condusa de o doamna plina de ambitii de reusita in viata si care, stiindu-se femeie descurcareata, intuia ca intreaga baza a „bailor sarate”, chiar si asa, deplorabila si nefunctionala cum arata, putea fi aur curat pentru un om destept si plin de idei, din cauza valorii terenurilor si chiar a intregului proiect, daca cineva, plin de bani ar fi vrut sa investeasca

serios, in afacere.

Fara ezitare, a semnat un contract de concesionare pe 99 de ani cu primaria, acceptand toate clauzele din contract fara ezitare si fara sa i se para suspect faptul ca Primaria ii cerea o chirie anuala ce-ti ridica parul in cap (mai ales ca, sincer, starea jalnica a bazei nu merita pretentia financiara a primariei), iar valoarea dezastruosului patrimoniului intrecea pana si valoarea unui teren

aflat in plin centrul Capitalei! Pe femeie o interesa insa doar sa intre in posesia concesiunii, apoi, urma sa se descurce ea cumva…

In urma discutiei purtate cu doamna Mariana Deac, am aflat ca la inceput, a avut ca partener in aceasta afacere, un evreu, care insa a lasat-o balta din motive necunoscute.

(s-o fi speriat de amploarea investitiei?) Fasneata si descurcareata doamna Mariana Deac nu s-a dat batuta ci a continuat sa caute un investitor serios pentru afacerea care-o facuse sa-si piarda somnul, iar norocul i-a suras in clipa-n care a dat peste un bucurestean, pe nume Georgescu Alexandru, care vrajit de afacerista mureseanca, l-a atras in afacere pe un om de afaceri, neamt la origine, pe

nume Poesina Ernest Edmund.

Peste noapte, visul indraznet al Marianei a prins contur, caci neamtul a fost de acord sa intre in afacere, ba mai mult chiar, s-a mai aliat proiectului inca un afacerist roman, pe nume Popovici Marius, astfel ca intre ei s-a incheiat un parteneriat, neamtul primind 60% din firma care concesionase baile sarate, iar ceilalti asociati, in frunte cu familia Deac, si-au impartit intre ei restul de

actiuni, in mod egal. Singura clauza importanta a fost faptul ca doamna Mariana Deac ramasese si administratoarea societatii, astfel ca ea era cea care conducea – la vedere – afacerea.

Probabil ca proiectul a generat multe discutii purtate verbal intre cei cinci asociati, fiecare venind cu sugestii. Probabil ca toti au realizat faptul ca erau necesari foarte multi bani, ca sa poata fi pusa pe picioare aceasta baza care nu era functionala defel.

Spun probabil, pentru ca in acte, nu se gaseste nici un act oficial, nici o intelegere scrisa privind strategia de dezvoltare a afacerii, sau care sunt prerogativele, datoriile si sarcinile asociatilor. In acte, nu exista nimic, nimic.

Cert e doar faptul ca omul de afaceri Ernest Poesina si-a impus punctul de vedere si a insistat ca investitia sa se faca treptat si in functie de rulajul banilor sa se treaca, incet dar sigur, la refacerea tuturor componentelor din patrimoniul bazei.

Astfel, cu grija si ruland banii inteligent, odata cu repunerea in folosinta a micului hotel si a strandului, se puteau face si mici investitii, care, in timp, refaceau imaginea intregii baze. Odata strategia hotarata, neamtul i-a dat administratoarei, imediat dupa intrarea in afacere, suma de 310.000.

000 lei, bani cu care doamna Mariana Deac a platit primariei Sangeorgiu de Mures, contractul de concesiune, plata cu care aceasta era deja in intarziere, apoi alte 5000 DM, ca sa puna la punct, pentru inceput, mini-hotelul cu 44 de camere, bar si restaurant si pe care trebuia sa-l faca functionabil.

Prin toamna, cei doi asociati romani, Georgescu si Popovici se retrag, vanzandu-i neamtului actiunile lor, astfel ca Ernest Poesian ajunge sa detina din societate 80% iar familia Deac, restul de 20%.

Din toamna acelui prim an 2000, afaceristul neamt, care traia in Germania si nu venea in Sangeorgiu de Mures decat o data sau de doua ori pe an, lasandu-si asociata romanca sa coordoneze totul, ei bine, acesta a bagat in afacere peste 1 miliard de lei, iar pana la finele anului 2002 a trimis si o centrala termica, tocmai din Germania, pentru incalzirea pe timp de iarna a hotelului.

In sezonul de vara, anual, adica timp de cinci luni de zile, din mai si pana in septembrie, Mariana Deac ajunsese sa vanda numai la strandul de apa sarata, peste 1000 de bilete lunar, la valoarea de 30.

000 lei/persoana, un calcul simplu aratand astfel ca in firma au putut intra, intr-un sezon plin, mai bine de 1 miliard si jumatate lei – in discutia purtata cu Mariana Deac, aceasta confirmandu-mi calculele insa explicandu-mi faptul ca banii erau cheltuiti pentru investitii in baza.

Lucrurile pareau linistite dar investitia la refacerea bazei de tratament se derula incet, transformarile necesare bazei intr-o afacere cu-adevarat profitabila, nefiind sesizate de nimeni din cunoscatorii acestor locuri.

Cladirile aratau la fel de paraginite, terenurile pustii, hotelul deplorabil, in bar erai servit cu cafea in pahare de plastic de unica folosinta, restaurantul mirosea a bodega iar in hotel se cazau doar echipe de muncitori si cate-un navetist intarziat prin Mures, cu bani prea putini ca sa faca mofturi daca nu avea prosoape in camera sau sapun de toaleta.

3- Vise, vise…pline de cosmar

Vestea ca SC „Cornalina Rubin Comimpex” SRL, condusa de doamna Mariana Deac a fost data pe mana judecatorului sindic din cauza datoriilor, s-a imprastiat ca fulgerul in randul locuitorilor din Sangeorgiu de Mures!

Din actele existente la dosarul intocmit, reiese ca in anul 2003, societatea avea peste 2.814.882.264 lei datorii la 11 societati, inclusiv la DGFP- Mures, Casa de Pensii – Mures, AJOFM – Mures, Casa de Asigurari de Sanatate – Mures, Inspectia Muncii – Mures, etc.

Pe rolul instantelor, se mai aflau si doua procese pentru retrocedarea terenurilor si a intregii baze, de catre 2 fosti proprietari, unul de origine maghiara iar celalalt de origine israeliana, care de la inceputul lui 2002, au aparut la Primaria Sangeorgiu de Mures revendicandu-si drepturile si mai era deschis inca un proces, intre primaria Sangeorgiu de Mures si societatea reprezentata de

doamna Mariana Deac, pentru plata concesionarii bazei, in viziunea societatii, pretentiile contractuale de plata cerute de primarie, fiind prea mari, inclusiv evaluarea intregului patrimoniu.

Cand Ernest Poesina, omul de afaceri german, a auzit ca e citat de Justitie, pentru ca firma in care era investitor principal, era plina de datorii, probabil ca a fost pe cale sa faca infarct. Ar fi fost de asteptat, la cei peste 70 de ani ai sai. Mai sigur e insa faptul ca a sosit in Mures hotarat sa afle cum sta intreaga situatie si chiar sa i-a masurile cele mai ferme.

Afland ca lucrurile erau intr-adevar, mai mult decat dezastruoase, a fost de acord cu reorganizarea societatii, sub supravegherea sindica (judecatoreasca) si si-a cautat un mai vechi amic, tot om de afaceri, pe nume Benta Remus – celebrul constructor muresean – cerandu-i sfatul.

Cum sa procedeze acum, cand a realizat ca increderea aproape oarba pe care a avut-o in familia Deac, partenera sa de afacere, i-a dus societatea in pragul falimentului? Nu ar fi fost normal sa caute alt administrator, mai ales ca afaceristul neamt dorea sa-si scape societatea de datorii si sa-si continue investitiile? Cum de s-au acumulat insa datoriile alea de miliarde, daca investitiile nu se

vedeau defel? Ce o fi facut partenera sa de afacere cu banii pe care el i-a trimis, in tot acest timp?…

Puricand actele contabile, Poesina a ajuns la concluzia ca partenera sa de afacere nu numai ca a dus societatea la faliment fiind plina de datorii, insa societatea nici n-a evoluat cu nimic de la stadiul in care se afla la asociere.

Adica, neamtul aruncase cu banii pe fereastra, investind intr-o afacere care nu adusese nici un fel de profit ci doar uriase pierderi! Ce nu putea intelege deloc neamtul, era de ce nu-i spusese nimic Mariana Deac despre faptul ca afacerea nu era deloc profitabila ci doar se inglodau in datorii de la o luna la alta? …

Sincer, din punctul meu de vedere (ca ziarist si totodata om de afaceri) Poesina, poarta cea mai mare parte din responsabilitatea privitoare la dezastrul in care a ajuns societatea a carei asociat majoritar este, pentru ca s-a aratat a fi dat plin de naivitate, iar acesta (echivalenta cu prostia!) in afaceri te poate… arde la buzunar!

Realitatea obiectiva face insa ca Mariana Deac sa fie cea aratata cu degetul, si pe buna dreptate, pentru faptul ca ea a gestionat totul.

De ce n-a oprit afacerea, cand a inteles ca ea nu era profitabila, e greu de inteles! Ori afacerea e profitabila, iar in acest caz, managementul Marianei Deac a fost prost gandit, ori, pe acesta n-a interesat-o decat interesul ei personal, s-a acoperit in actele contabile justificand prin diverse pretexte, sumele de bani varsate de afaceristul neamt, in timp ce in realitate, ea a profitat din

plin de mersul, oarecum confortabil al afacerii. Mai precis, l-a jumulit pur si simplu pe afaceristul neamt, spunandu-si ca probabil… e o fata prea isteata ca sa nu scape ea, de eventualele necazuri!…

4- Amicitii interesate… si interese (ne)amicale

In fata judecatorului sindic, spre surpriza neamtului, Mariana Deac a cerut ca societatea sa-si majoreze capitalul social la 2 miliarde lei! In viziunea ei, doar astfel putea reorganiza societatea.

Poesina n-a protestat, a depus intr-un cont suma ceruta, contul fiind la dispozitia judecatorului, insa a cerut limpede in fata Justitiei, ca Mariana Deac sa iasa din societate, daca nu depune si ea contravaloarea actiunilor pe care le detine, impreuna cu sotul ei.

Am stat de vorba cu Mariana Deac si am intrebat-o de ce a cerut marirea capitalului social, mai ales ca a demonstrat, tot tragand de timp in fata judecatorului sindic, ca nu dispune de cei peste 200.000.000 lei, (20%) ca sa poata ramane in actionariat.

„E simplu, domnule ziarist! Va voi arata ca voi achita toate datoriile, din banii neamtului, ca doar el m-a bagat in datorii! Ca sa clarifice situatia, neamtul are nevoie de timp si de procese, ca sa ma poata scoate din firma mea, care inseamna tot timp! Judecatorul sindic nu va mai pierde insa timpul si va debloca contul, pentru ca reorganizarea sa poata functiona, astfel ca eu voi achita

toate datoriile, din capitalul social depus de neamt! Iar, ca sa-i arat mosului ca nu stie cu cine se pune, voi face in asa fel incat sa reziliez contractul cu primaria sau poate ca voi cumpara eu terenul revendicat de fostii proprietari, chiar de la acestia, numai asa, ca sa vada neamtul ca nu-s de lepadat, cu una cu doua! N-am muncit degeaba, atata timp!”…

Cum nu e de datoria mea sa comentez strategia Marianei Deac, l-am cautat pe omul de afaceri muresean Benta Remus, ca sa-l intreb care e rolul sau in toata povestea asta, mai ales ca in dosar am descoperit ca cele 2 miliarde de lei depuse pentru majorarea de capital, au fost varsati in contul judecatorului sindic, de Lazar Benta, (fratele omului de afaceri muresean) in numele afaceristului neamt.

„Banii depusi de fratele meu in numele lui Poesina, sunt de fapt, banii omului de afaceri german!”- mi-a raspuns, omul de afaceri muresean.

„Eu i-am facut doar doua servicii lui Poesina; i-am sugerat numele unui cunoscut avocat muresean, ca sa poata fi reprezentat in instanta, caci el e mai mult plecat in Germania si i-am virat banii in contul cerut de judecatorul sindic, cu toate ca trebuie sa recunosc, initial mi-a starnit interesul afacerea cu baza de tratament si chiar am facut unele analize financiare.

Concluzia la care am ajuns e insa extrem de limpede; in aceasta afacere, trebuie investiti peste 15 miliarde de lei, pentru ca intr-adevar Muresul sa poata beneficia de o baza de tratament cu apa sarata, la nivel occidental. Muresenii ma cunosc si stiu ca eu fac doar lucruri de calitate iar cand ma apuc de o investitie, o duc pana la capat, facand-o profitabila.

Din pacate, exista cateva aspecte majore care la aceasta ora, ma determina sa abandonez proiectul, aceste aspecte fiind legate de procesele care sunt in curs de derulare! In functie de deznodamantul lor, voi vedea cum voi proceda! Am insa si eu o mica nedumerire; deranjeaza oare, pe cineva anume, faptul ca eu m-am aratat interesat de aceasta afacere? Sunt om de afaceri iar oportunitatile de

afacere atrag, in general, pe toti cei facuti pentru a face afaceri, nu? Sincer, nu inteleg de ce s-ar putea face atata tevatura pentru ca fratii Benta, doresc ca in Mures sa existe o baza de tratament, cu-adevarat occidentala, menita a-i ajuta pe toti oamenii suferinzi!?”…

M-am despartit de omul de afaceri muresean, fara a-i putea raspunde la intrebari, insa acum, in incheierea acestui material, pot face o dezvaluire care poate fi importanta pentru viitorul eventualelor sale intentii; din cate am aflat, se pare ca cei doi fosti proprietari care revendica terenurile bazei de tratament, sunt aparati in instanta de catre avocatii senatorului-avocat UDMR G.

Frunda!…

Dat fiind faptul ca si procesele dintre omul de afaceri Poesina Ernest si asociata sa, Mariana Deac vor dura destul de mult, nu stiu de ce am senzatia ca Muresul nu va beneficia niciodata de occidentala baza de tratament, gandita de nomenclatura ceausista! O fi oare pentru ca probabil, in democratia noastra postdecembrista, se alege prafu’ de tot ceea ce ne poate reaminti de trecut, chiar

daca au fost si unele lucruri bune? Sincer, nu stiu!…