Primaria unei comune din judetul Bacau risca sa fie executata silit
Cat e PSD in floare, nici in basca nu ii doare
Cu judecata in ceafa
In martie 2002, Consiliul Local Izvorul Berheciului aproba programul de masuri privind gospodarirea si infrumusetarea comunei. Printre alte capitole ale acestui program, la punctul D, sunt prevazute „repararea si intretinerea drumurilor, podurilor si podetelor in toate satele comunei”.
In baza licitatiei adjudecate de SC Total Proiect EXE SRL Bacau, Primaria Izvorul Berheciului emite ordinul de incepere a lucrarilor nr. 25 din 16.10.2002, care stabilea ca societatea sa pietruiasca drumul comunal ce leaga satul Obarsea de satul Izvorul Berheciului. Cu o zi inaintea emiterii acestui ordin, se incheie si un contract de executie de lucrari, nr. 106/15.10.2002.
In acest contract este specificat ca „Achizitorul (Primaria comunei Izvorul Berheciului, n.r.) are obligatia de a efectua plata in termen de 15 zile de la emiterea facturii de catre firma care s-a obligat in efectuarea lucrarii”. Pentru a clarifica situatia acestora, atat executantul, cat si Primaria comunei elaboreaza un grafic de lucrari.
Acesta prevedea si faptul ca pietruitul se va finaliza pe parcursul a opt luni. In baza situatiilor de lucrari si a proceselor verbale incheiate in 22.12.2002, prin care Primaria era instiintata ca are de platit suma de 1,5 miliarde de lei, se emite factura fiscala nr. 233041/22.01.2003.
Procesele verbale, semnate si parafate de catre primarul Gheorghe Grigoras si viceprimarul Valerian Ciuche, admit la plata aceasta suma. Nici pana la aceasta data banii nu au ajuns la executantul lucrarii.
Munca in zadar
In ideea recuperarii banilor datorati de catre Primaria Izvorul Berheciului, firma Total Proiect emite o alta adresa in care era solicitata efectuarea platii, conform contractului de executare a lucrarilor.
In raspunsul comunicat de Primarie este stipulat faptul ca „se accepta la plata cererea de plata la alocarea fondurilor”, cu toate ca in contract este mentionat faptul ca „plata se face in termen de 15 zile lucratoare, de la data emiterii facturii fiscale de catre executant”.
Pentru ca toate eforturile de recuperare a sumei datorate au fost, practic, ineficiente, directorul general al SC Total Proiect SA, Dan Croitoru, deschide actiune in instanta impotriva Primariei Izvorul Berheciului.
Din documentatia pusa la dispozitie Tribunalului Bacau, reiese faptul ca „desi debitoarea a recunoscut, prin semnatura, executarea lucrarilor si valoarea lor, nu a achitat contravaloarea facturilor emise”. In acest context, Tribunalul Bacau, prin hotararea pronuntata in sedinta publica din 24.10.
2003, „someaza Primaria Izvorul Berheciului sa plateasca reclamantei, in 30 de zile, suma de 1,551 miliarde de lei, reprezentand contravaloarea constructiilor”. Cu toate ca exista o hotarare judecatoreasca, refuzul primarului de a face plata lucrarilor nu a atras nici o sanctiune din partea mai marilor de la judet.
De retinut este faptul ca in momentul in care a fost semnat contractul de executie, primarul ar fi trebuit sa stie daca bugetul ii ajunge pentru „infrumusetare”. Pe langa pietruirea acestui drum, refacerea unor podete precum si alte lucrari la infrastructura, masurile de gospodarire mai prevedeau inceperea constructiei unui Camin Cultural.
In acest caz, demersurile au fost sistate din acelasi motiv. Nu mai exista bani la buget pentru a acoperi toate lucrarile contractate.
Cu calabalacul in strada
„Pentru ca termenul de plata a trecut de foarte multa vreme, cred ca va trebui sa recurgem la executarea silita a Primariei din Izvorul Berheciului”, a declarat directorul Dan Croitoru. Prin nerespectarea termenului de plata catre societatea executanta a lucrarilor, Primaria amintita a creat mari probleme firmei Total Proiect.
Neincasand sumele pentru lucrari, societatea a intrat la randul sau in incapacitate de plata catre furnizorii de materiale de constructii. Din fonduri proprii, a reusit insa plata unei valori mult prea mici, lucru care nu i-a impiedicat pe furnizori sa actioneze in instanta firma de constructii, pentru a-si recupera datoriile.
De negasit…
In incercarea noastra de a-l contacta telefonic pe primarul comunei Izvorul Berheciului, ne-am impotmolit de functionara care raspunde amabil la telefon. „Domnul primar nu este in birou”, a fost tot ceea ce am auzit pe parcursul unei zile de munca. Am incercat sa luam legatura cu viceprimarul Valerian Ciuche, dar si acesta era „cu treburi prin comuna”.
Pe majoritatea documentelor emise de Primaria Izvorul Berheciului apare si semnatura contabilului Primariei, Elena Iacob. Aceeasi functionara care raspunde la telefonul institutiei ne-a comunicat ca „nici nu a venit astazi de la Bacau”. In final, am reusit sa-l gasim pe secretarul Primariei. Nu stia nimic despre acest caz.
Apoi am sunat la locuinta primarului, de unde am fost indreptati catre comuna Colonesti. Telefonic, cei de la Primaria Colonesti au spus ca „abia a plecat de la noi”. Intr-o ultima incercare de a lua legatura cu primarul Gheorghe Grigoras am fost informati ca acesta se afla la treaba, dar ca este „putin” iesit din institutie.