O duzina de ani de detentie, in cele mai dure inchisori comuniste

„Cred in Dumnezeu si Tara!”

Mitrofan Fetie este unul dintre maramuresenii care au avut de suferit cel mai mult de pe urma regimului comunist. A fost inchis 12 ani, in opt dintre cele mai dure penitenciare, pentru ca a continuat sa creada in idealul legionar, de care nu se dezice nici azi. La 83 de ani, continua sa creada in Dumnezeu si Tara.

„Sunt legionar. Am fost arestat in timpul regimului Antonescu pentru ca am invatat niste copii sa creada in Dumnezeu si sa faca bine.” Asa a inceput dialogul cu unul dintre cei mai varstnici fosti detinuti politici din Baia Mare, care a suferit nu mai putin de 12 ani prin inchisorile statului.

Originar din actualul cartier Ferneziu, Mitrofan Fetie a fost inca din tinerete victima stigmatizarii sale ca legionar. „M-au arestat in septembrie 1941, la Husi, pe cand aveam 20 de ani si am fost judecat de Curtea Martiala Brasov, pentru tentativa de a construi o organizatie politica interzisa. Asa scrie pe sentinta.

Era in perioada cand maresalul a emis celebrul Decret 236, care condamna la 10-25 de ani munca silnica orice actiune socotita impotriva statului. Fratele meu, care lucra la Stalingrad ca economist, a angajat un avocat sa ma apere. Dupa proces, avocatul s-a intors onorat la fratele meu si i-a spus mandru: . Am primit 10 ani.

Inceputul exterminarii

Eram la liceul din Husi, cu inca 15 legionari. Un coleg care a plecat cu o scrisoare la Brasov a fost arestat, iar comisarii de politie m-au saltat imediat. La inceput, am crezut ca e o gluma. Eram nevinovat, niciodata nu am facut rau nimanui, nu am pus mana pe arma… M-au dus la Aiud. Am crezut ca stau vreo doua-trei luni.

Acolo i-am cunoscut pe profesorul Mircea Vulcanescu care avea in cap o „biblioteca” (i-am devenit ucenic) si pe printul Alecu Ghica, secretar in Ministerul de Interne. Am colindat mai multe inchisori, timp de opt ani. Prin ’43-’44, cand s-a cerut desolidarizarea de miscarea legionara, regimul a devenit mai sever.

Am refuzat sa semnez declaratia de desolidarizare si m-am ales cu un regim de exterminare. Dormeam pe jos, era groaznic de frig, iar ratia de mancare se compunea din varza si turtoi (malai). Pana in vara lui ’44, am slabit de abia mai puteam merge. Aveam 48 de kg. Atunci l-am cunoscut pe Nikolski (Grünberger, pe numele real), seful comunistilor de la Aiud.

Era un evreu rus, venit in Romania pentru a face propaganda. M-am intalnit ulterior cu el, in alte conditii. In ’46, mi s-a redus pedeapsa cu 25%, iar in ’49 am fost eliberat.

Propunerea lui Nikolski

Dupa eliberare, am fost trimis la Bucuresti, la Nikolski. Devenise intre timp comandantul suprem al Securitatii. Impreuna cu adjunctul sau, colonelul Dulgheru, mi-au spus ca am tradat clasa muncitoare, dar ca mai am o sansa, daca accept sa colaborez. „Spui da, colaborezi cu noi si de maine esti colonel de Securitate. Trebuie sa racolezi toti legionarii pe care ii stii.

” Am refuzat sa fac miselia asta si Nikolski m-a amenintat ca voi avea de suferit. M-a trimis la Jilava, o inchisoare de tranzit. Gardianul asculta la usa si cand m-a auzit cantand, m-a batut mar. Nu am mai putut dormi pe spate doua saptamani si m-au trimis la . Dupa trei luni am fost trimis la Aiud, unde am lucrat in fabrica timp de doi ani.

In ’51 am ajuns la Canalul Midia sau , cum i se mai spunea. Acolo, daca nu mureau 5 oameni pe zi, comandantul Liviu Borcea (traieste in Cluj) nu era multumit. Se murea de foame si de munca extenuanta. La Canal lucram 2.000 de detinuti din doua lagare. Daca nu faceai norma, primeai jumatate din ratia de paine si erai retinut pe santier inca un schimb.

M-am imbolnavit foarte tare si m-au pus la macaz, dar intr-o zi, Borcea a intrebat ce caut eu, sanatos tun, la macaz si m-a trimis la santuri. Am avut noroc cu un alt detinut, care mi-a adus paine si mi-a salvat viata. Am stat doi ani la Canal, pana la moartea lui Stalin, cand s-au verificat dosarele detinutilor.

Dupa patru ani de inchisoare fara condamnare, am fost eliberat, dupa ce am semnat o declaratie ca nu vom spune nimanui nimic din ceea ce am vazut acolo. Unele lucruri nu le-am spus pana dupa ’90. Dupa eliberare, eram chemat mereu la Securitate sa dau declaratii. Eram supravegheat de colonelul Domide, ce actiona pe langa intreprinderea la care lucram.

Nici acum nu mi-am schimbat credinta, care e nelimitata.”

Mitrofan Fetie a fost incarcerat timp de 12 ani in inchisorile din Aiud, Colonia Vaslui, Pitesti, Suceava, Brasov (inchisoare-spital), Suceava, Aiud, Targsor, Jilava, Canalul Midia. Din cauza regimului inuman de detentie s-a imbolnavit grav (septicemie generala) si a fost operat de trei ori. Nu s-a dezis niciodata de crezul legionar. Este detinutul politic din Baia Mare cu cea mai mare condamnare.

Sistemele de „reeducare”

Regimul comunist practica sistemul „reeducarii” condamnatilor. Acesta era de doua feluri. Unul, specific inchisorii de la Targsor (langa Ploiesti), incerca transmiterea ideilor societatii comuniste ideale tinerilor. Dogma promovata se baza pe lucrarea „Scurta istorie a partidului comunist-bolsevic”.

Inchisoarea de la Targsor era una de tranzit, iar dupa 3-6 luni, condamnatii erau trimisi in alte inchisori sau la Canal. Un alt tip de reeducare s-a promovat la Pitesti, prin legionarii condusi de Eugen Turcanu. In grupul de tortionari care colabora cu Securitatea se aflau Popa Tanu, Martinus, Stoian, Levinschi, Puscasu, Constantinescu, Gherman.

Se pleca de la premisa ca nici un detinut politic nu a declarat totul la ancheta si ca are ceva de ascuns. Exista o camera de tortura, unde chemau pe rand detinutii (de la o zi la zece zile) si li se dadea hartie si creion pentru a redacta ceea ce au ascuns.

In cazul refuzului, incepea tortura detinutilor, intr-un stil mai groaznic decat cel practicat de Inchizitie (dupa cum spun cei in cauza): erau batuti, infometati, fortati sa-si inghita propriile excremente. Pentru a scapa de chinuri, multi inventau declaratii fictive. Comunistii le verificau pe toate „in teren”. Evident, cele mai multe nu se confirmau.

Cei considerati reeducati, treceau de partea tortionarilor, altfel riscau sa continue in acelasi regim. Cele doua sisteme au functionat cu succes in cele doua inchisori in perioada ’49-’52, cand au incetat bataile. Desi comunistii au incercat extinderea procedeului si in celelalte inchisori, el nu a prins, datorita lipsei detinutilor corespunzatori rolului de tortionari.

Unii detinuti se refugiasera dupa iesirea din inchisoare in Occident si povestisera ceea ce se intampla in tara. La presiunile puterilor vestice, pentru a dovedi dezicerea de cele intamplate, comunistii au intentat un proces celor de care se folosisera si i-au condamnat la moarte in ’54 pe capii tortionarilor (12-13 persoane), in frunte cu Eugen Turcanu.