Lansarea candidatilor PSD, la sate
Scene demne de „epoca de aur”
La sfirsitul saptaminii trecute, PSD si-a lansat candidatul la functia de primar pentru comuna Costeiu. Doru Nicoli, care este si in prezent primar al comunei, este unul dintre putinii alesi din zona care au reusit sa obtina o finantare SAPARD si care, intrebat de ziaristii lugojeni, nu a stiut nici macar ce inseamna sau de la ce vin aceste initiale.
Lansat cu „surle si trimbite”, in cazul acesta o formatie de muzicanti colorati din zona, dar si cu inaugurarea unei importante investitii, intorducerea gazului, asa cum ii sta bine unui primar PSD, Doru Nicoli s-a bucurat de prezenta unor sustinatori de rang inalt, pe linga autohtonul Nicu Badina, vice PSD Timis, fiind prezenti si Dan Ioan Sipos, presedintele Consiliului Judetean si chiar
Alexandru Sassu, deputat PSD Timis.
Presedintele CJT cinsteste comuna Costeiu, cu trei calculatoare Pentium
Dupa marea minune a inaugurarii statiei de gaz, un serviciu mult prea scump, dupa cum ni s-au plins majoritatea localnicilor, a urmat partea de oficiala de lansare a candidaturii. Intr-o casa de sat, care tine loc de camin cultural, populata pe mai mult de jumatate cu ziaristi si primarii PSD, din comunele invecinate, a inceput marea actiune.
Totul a decurs bine, mai ales ca, spre deosebire de alti primari, Doru Nicoli, nu si-a propus prea multe lucruri, fapt remarcat si de seful sau de la judet, care i-a mai sugerat citeva promisiuni pentru oferta electorala. Tot pe loc, Dan Ioan Sipos a facut cadou trei calculatoare pentru scoala din comuna, rapunzind solicitarii directoarei, care impreuna cu primarul i-a slavit darnicia.
Oda celui ales
Lansarea ar fi fost scurta, insa, din sala a rasarit surpriza. Un adolescent imbracat la patru ace, putin cam nepotrivit pentru virsta lui a vrut sa spuna citeva cuvinte legate de marele eveniment la care a luat parte.
Daca lansarea primarului de Costei nu ar fi fost pentru alegerile de anul acesta, s-ar fi putut spune ca Doru Nicoli isi pregateste candidatura pentru alegerile Partidului Comunist Roman.
Circa 20 de minute, tinarul Ionut Cobe, elev la „Colegiul Coriolan Brediceanu, condus cu onoare de catre Francisc Boldea”, purtator de cuvint al PSD, a avut un discurs in care a slavit maretia, cinstea si priceperea candidatului PSD.
Cu limbaj despris parca din manualele de educatie socialista de dinainte de ’89, Ionut Cobe le-a recomandat celor prezenti, ba chiar le-a cerut apasat sa-l voteze, pe „vecinul prietenul si ocrotitorul” sau, pe cel mai bun, harnic si intelegator, pe cel mai cel, dintre cei mai cei…, pe Doru Nicoli.
Discursul, care a stirnit risul si citorva membrii PSD, a fost apreciat de Dan Ioan Sipos, care nu s-a lasat mai prejos si a mai amintit odata de vremea si procedeele PCR.
„E necesar sa aveti un primar PSD, pentru ca tot noi vom ramine la guvernare si e bine sa aveti un primar pe care sa-l sprijinim. Vedeti ce se intimpla in locurile in care primarii sunt de alta culoare politica.
Nu au reusit sa faca mai nimic si acum le va fi foarte greu sa mai ceara votul electoratului”, a spus Sipos, lasind sa se inteleaga ori ca primarii celorlalte partide nu sunt buni de nimic, ori ca PSD va proceda la fel si in urmatorul mandat si nu va sprijini localitatile care nu vor fi conduse de membrii partidului stat.
Daniel Groza