Clanul Maghiar se infige in PSD
Teodor Maghiar, senator PSD Bihor, fost rector al Universitatii din Oradea, s-a lansat din nou in campania de sustinere a urmasilor lui.
Dupa ce a reusit sa-si vada mezinul instalat in locul sau, pe functia de rector al Universitatii, acum senatorul vrea sa-si promoveze baiatul cel mare in structurile de conducere a partidului.
Pentru inceput, Adrian Maghiar, prodecan al Facultatii de Medicina, impreuna cu omul de casa al familiei Maghiar, prodecanul de la Mediu, Ioan Mintas, va conduce Directia de comunicare si publicitate din PSD Bihor.
De pe aceasta pozitie, fiul senatorului urmeaza sa fie rasplatit cu un loc eligibil pe listele de consilieri judeteni, pozitie de pe care are toate sansele sa fie propulsat in Parlament.
Precizam ca ambii fii ai ex-rectorului sunt, mai nou, membri ai PSD. Seniorul Maghiar, in calitate de vicepresedinte al filialei judetene, se va ocupa de campania electorala a candidatului la Primaria Oradea, Ioan Mang, cel pe care tocmai l-a mazilit de la Universitate, in perioada in care senatorul Maghiar netezea calea mezinului spre scaunul de rector.
“Senatorul Maghiar a primit sarcini de partid sa se ocupe de problemele de la municipiu, ca doar n-o sa-l trimitem in nu stiu ce parte a judetului”, a declarat, ieri, presedintele executiv al PSD Bihor, Alexandru Retegan, la prima conferinta de presa organizata de noua conducere a acestei formatiunii politice, de capul ei, adica fara prezenta liderilor de la centru.
“Suntem intr-o activitate furibunda de organizarea a activitatii de partid” a spus Cozmanca de Bihor, sustinand ca liderii filialei au creat comitete si directii si au impartit sarcini la toti reprezentantii sai pentru “realizarea indicatorilor de performanta “ceruti de conducerea centrala pentru judetul Bihor.
De altfel, la intalnirea pesedistilor din Transilvania, care va avea loc azi la Cluj, noua structura de conducere a PSD Bihor va trebui sa dea seama pentru “indeplinirea sarcinilor primite” la instalare, in urma cu doua saptamani. Totodata, conducerea centrala va pozitiona si va bifa si numele consilierilor judeteni si municipali, printre care nu se va regasi cel al fostului lider ex-prefectul Florian Serac.