Sari direct la conținut

Primarul Sechelariu sfideaza legea

Monitorul de Bacau

Daca stai sa te iei dupa fituica cu anunturi a orasului nostru sau daca te uiti la postul de televiziune proprietatea aceluiasi ciocoi local (pe zi

ce trece sunt tot mai putini cei care fac lucrul asta) vei crede ca in judetul asta cei care respecta zi de zi legea si ordinea sunt principalii conducatori ai institutiilor statului, adica prefectul, subprefectul, primarul si viceprimarii, secretarul Primariei etc.

Daca insa iesi in strada sau deschizi o lege oarecare vei constata ca realitatea este cu

totul alta si desi stai in orasul supus orbeste unor personaje de tot nu-ti

vine sa crezi cit de mult dispretuiesc acesti conducatori legea, cit de

mult o incalca si nimeni nu zice nimic.

Incepem exemplificarea acestor

asertiuni ale noastre cu primarul Dumitru Sechelariu, ajuns azi mare

milionar in dolari, primar pe viata, patron de mari societati, unele luate

cu japca de la statul roman (pardon, privatizate cu ajutorul fratelui si al

celebrului Musetescu), dar mai ales omul care aplica legea si este

primul care o respecta.

Primarul si Legea 161/2003

Anul trecut, pe vremea asta, toata tara fierbea: PSD-ul lui Seche si al

lui Mischie descoperisera legea-minune prin care vor stirpi in

Romania coruptia si pentru ca sa nu cumva sa fie furata de opozitie,

dar mai ales de campionii luptei impotriva coruptilor, adica de PD, au

hotarit sa nu fie supusa votului Parlamentului, ci sa-si asume

Guvernul raspunderea pe acest pachet de legi anticoruptie. Zis si

facut. Parca mai trebuie ceva, nu? Simplu, sa fie respectata. D

Sa vedem ce spune legea

Capitolul II – Conflictul de interese – articolul 70: „Prin conflict de

interese se intelege situatia in care persoana ce exercita o demnitate

publica sau o functie publica are un interes personal de natura

patrimoniala care ar putea influenta indeplinirea cu obiectivitate a

atributiilor care ii revin…”E clar oameni buni? Daca ai o functie nu poti

sa faci afaceri cu vreo societate in care tu, sotia sau rudele de gradul I

aveti calitate de patron, actionar etc. Daca totusi faci afaceri atunci

actul juridic este nul de drept. Asa zice articolul 76, aliniatul 2 din

Legea 161/2003. Seche nu zice asa, el zice altfel. Cum zice el? Nu

stiu, de fapt nimeni nu stie, dar important este faptul ca legea asta

mare si stufoasa nu se aplica celor mari, ea se aplica doar celor mici.

Cum sa aplice legea asta domnul secretar Popa Dumitru de la

Primaria Bacau lui Sechelariu D., lui Lucas L., lui Benea D.? Cum sa-i

aplice legea asta lui Sechelariu domnul prefect?

Legea-i pentru noi, nu pentru ei

Pe zi ce trece, tot omul de rind se convinge ca legea-i ca o bariera.

Asa-i si cu legea noastra. Daca nu ati inceput sa cascati, e bine, va

mai citesc ceva din lege. Articolul 76: „Primarii si viceprimarii… sunt

obligati sa nu emita un act administrativ sau sa nu incheie un act

juridic ori sa nu emita o dispozitie, in exercitarea functiei, care produce

un folos material pentru sine, pentru sotul sau ori rudele sale de

gradul I”. Asa face primarul nostru?

Haideti sa va dau citeva exemple.

Primarul municipiului Bacau, la propunerea unui grup de consilieri, toti

unul si unul, care mai de care mai independent, schimba terenurile

centrale de fotbal si tenis cu SC „Letea” SA. Cine-i primarul si cine-i

patronul SC „LETEA” SA? Ati ghicit, dar sa stiti ca nu toata lumea a

ghicit. Chiar si azi mai sunt persoane importante (prefect, subprefect,

secretar al Primariei Bacau etc.) care nu stiu raspunsul la aceste

intrebari sau se fac ca nu stiu, ca sa se bata pe urma cu pumnul in

piept ca ei respecta legea. Acelasi primar da bani si contracte

Societatii „General Proiect” SA , fara licitatie ori altceva. Cine-i patron

la aceasta societate? Doamna Laudeta Sechelariu. Cine-i aceasta

doamna si ce grad de rudenie are cu primarul? Aici e aici. Nici un

functionar public, nici un prefect sau mai mult sau mai putin prefect nu

stie raspunsul. Stiu sa-i pupe mina, dar nu stiu cine este ea. Frumos,

nu? Mai ales, corect si legal. Mai ceva ca-n Caragiale! Va plictisesc,

dar n-am ce face! Acelasi gainar de primar are si o mama. O stiti bine,

ca doar ati mers cu autobuzele in care era taxatoare, Agripina. Acum

este patroana peste toate autobuzele lui SC „TRANSPORT PUBLIC”

SA. Cine-i da miliarde de lei cu titlu de sponsorizari? Primarul. Cine

propune aceste sponsorizari Consiliului Local Bacau? Primarul. Cine-i

primar? Eu nu, si nici voi. Este el, fiul Agripinei, adica ruda de gradul I,

adica iar incalca legea.

Chiar daca am devenit plictisitor, va mai spun ceva. Ati completat

vreun formular de-al Primariei? Ati platit ceva la Primarie si vi s-a

eliberat chitanta? Uitati-va mai atent la hirtii, undeva jos, marunt, scrie

„Tipografia Desteptarea”. Adica, primarul face afaceri cu societatea lui,

proprie si personala. Cum vi se pare, legal nu? Asa zice si secretarul

Popa D., asa zice si prefectul etc.

Un primar mai tare ca legea

Legea 161/2003 mai spune ceva, mult mai clar, mai simplu.

Articolul 87: „Functia de primar si viceprimar… este incompatibila cu…

d) functia de presedinte…, administrator, membru al Consiliului de

Administratie… sau orice functie de conducere la societatile

comerciale…” Este bine sa stiti ca dl primar este si patron, dar si

conducator efectiv al societatilor „LETEA” SA, „SELENA” SRL,

„DESTEPTAREA” SA, Asociatia „Club Karting SELENA MOTOR

SPORT” Bacau, cu alte cuvinte este incompatibil cu functia de primar.

Dar dl primar este de trei ori incompatibil, pentru ca mai are si o mama

si o sotie, care la rindul lor au societati (adevarul este ca acestea sunt

doar cu numele patroane de firme). In realitate, cel care le conduce si

le administreaza este Sechelariu D., asa cum el insusi declara in

ziarele locale si in „Adevarul” din 01.05.2004. Potrivit articolului 89, din

aceeasi Lege 161/2003, „calitatea de ales local este incompatibila si

cu calitatea de actionar semnificativ la o societate comerciala infiintata

de Consiliul Local”.

In aliniatul 2 de la articolul 89 se arata ca

„incompatibilitatea exista si in situatia in care sotul sau rudele de

gradul I ale alesului local detin calitatea de actionar semnificativ la

unul dintre agentii economici prevazuti la aliniatul 1″.

Societatea „Transport Public” SA a fost infiintata de Consiliul Local

Bacau, la ea, Agripina Sechelariu (mama primarului, deci ruda de

gradul I) este actionar semnificativ, deci exista incompatibilitate!

Sotia primarului, Laudeta Sechelariu, se incadreaza la motivul de

incompatibilitate prevazut de articolul 90, aliniatele 1 si 2. Ce daca,

domnule? Incalca legea, dar poate ca nu exista nici o sanctiune pentru

asta! Gresit! Legea spune ca in situatiile astea, prefectul judetului, la

propunerea secretarului Popa Dumitru, va emite un ordin prin care

constata ca a incetat de drept mandatul de primar. Iar pentru

incalcarea articolului 90, mandatul de primar inceteaza de drept!

Ce simplu si usor ar fi pentru toti sa se respecte legea, dar Seche si ai

lui nu au interes sa respecte legea! Cine poate aplica in tara asta

legea cind este vorba de clanul Sechelariu? Nici macar ministrii sau

primul-ministru. Oricum, un secretar sau un prefect nu poate face

nimic. Asta-i democratia model Sechelariu!

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro