Condamnat sa-l felicite pe CeausescuCaligraf pentru presedinte

S-a nascut intr-un sat din Muntii Apuseni, Buteni, intr-o familie modesta de ardeleni. A urmat cursurile Liceului Teoretic din Huedin, aflat la vreo 12 Km de localitatea natala. A fost singurul din sat care a terminat liceul. „Intr-o zi, tata s-a dus in satul Calatele cu o caruta de lemne pe care sa le vanda inspectorului scolar. Cand a venit acasa mi-a spus:Tata, esti invatator”.

Aveam 16 ani cand am inceput sa predau intr-un catun, Frasinet. Am fost primul dascal de acolo. Dimineata faceam lectii cu 30 de elevi si seara cu 30 de analfabeti”, isi incepe Gheorghe Brisan povestea. Dupa cinci ani a fost chemat la armata. Cand s-a intors s-a pus iarasi problema serviciului. Satul natal era sarac.

Majoritatea consatenilor erau geamgii si mergeau prin tara ca sa isi castige traiul. „In perioada comunismului li s-a oferit posibilitatea sa deschida cooperative de munca. Cumnatii mei au ajuns astfel la Bacau si m-au chemat. M-am mutat aici cu sotia”. Zambeste. Primul loc de munca – Trustul de Constructii. Scria panouri.

Nu a stat mult acolo, pentru ca un inginer i-a gasit un alt serviciu, desenator la Oficiul de Proiectare si Organizare a Teritoriului. „Nu mi-a placut. Nu se facea meserie de calitate. Cum adica apa sa fie trasata cu verde, cand ea este toata ziua albastra?”. A urmat Directia de Sistematizare si Proiectare. „Am dat proba si am reusit. Acolo erau profesionisti. Doi cartografi aveau diploma.

Scriam frumos, dar nu ca ei. Ambitios cum sunt, am inceput sa fac exercitii de scris pana noaptea tarziu. Voiam sa ajung la nivelul celor doi. Dupa un an, ii depasisem de venea apoi lumea la mine, nu la ei”, isi aminteste nea Brisan, cum ii ziceau colegii. Supliciul caligrafic ?Intr-o zi, s-a luat la toata lumea din Institut proba de scris.

Venisem acasa pe la vreo patru dupa-amiaza, cand nevasta-mea mi-a zis sa nu ma schimb ca „a reusit” scrisul meu si trebuie sa plec. I-am zis sa ma lase in pace si sa nu raspunda la telefon. Sunau din cinci in cinci minute. Era meci de rugby la televizor si eu, mare amator, voiam sa-l urmaresc. Am raspuns pana la urma si le-am zis ca vreau sa vad meciul…”. Rade.

„Mi-au spus sa vin ca imi pun la dispozitie televizor ca sa vad meciul. Nici n-am terminat ca a venit masina. M-au dus la Comitetul de Partid. Sala era plina de silvicultori. Undeva, in fata, atarna o fisa cu caracteristicile cerbului, iar sus scria „Cerbul acesta a fost vanat de…”. Auzi! Ma chemasera sa completez punctele acelea.

Din multimea aia, nu se gasise nimeni care sa ii scrie numele”.

Rade. Umbla in mapa. Scoate bucati de hartie galbene de vreme pe care cu litere lungi si aplecate scrie „Mult stimate tovarase secretar Nicu Ceausescu”. Semnat, Biroul Comitetului Judetean Bacau al UTC, 1.09.1983. „Am scris multe felicitari de ziua lui Ceausescu, a Elenei, de 23 August, de Anul Nou. Toate incepeau cu ‘Mult stimate si iubite’. Vorbe, vorbe.

Eram cred singurul judet care trimitea asemenea felicitari scrise de mana. Imi era groaza cand venea cate o sarbatoare. Se mai duceau la Tipografie, le scriau cu o litera subtire, aplecata. Nu le placea. Eu scriam pe pergament, pe piele chiar. Nopti si nopti, ca mereu veneau tarziu. Nea Brisane, ziceau, sa fie gata in doua ore sau in patru ore.

Veneau din toate partile, de la Comitetul de Partid, Invatamant, ziarul „Steagul Rosu”, Sindicate… 10 ani a durat. Aveam de indeplinit planul de serviciu plus de facut corespondenta”. Privirea din ochii albastri se intuneca. Dioptriile ii tradeaza efortul.

Felicitari scrise cu de-a sila

„Directorul Institutului mi-a dat intr-o noapte telefon si mi-a zis ca am de scris urgent o telegrama pana la ora 6,00. M-a amenintat ca ma da afara daca nu e gata. A fost greu. Stiti ce inseamna sa scrii fiecare litera, de multe ori cu lupa, noaptea? Sotia mea a stat langa mine cu oala de cafea, ca sa rezist.

Am scris telegrama, apoi m-am dus la director si l-am intrebat daca m-ar fi dat cu adevarat afara. Mi-a zis simplu „Da”… Pauza. Un amestec ciudat de lehamite si suferinta i se citeste pe fata. „Nu conta pentru ei daca eram obosit. Trebuia sa scriu. Noaptea. Mi-era sila de linguselile lor. Le stiam pe de rost. Uneori le spuneam diferite greseli, alteori nu le spuneam.

Ar fi putut spune simplu in felicitari „Cu ocazia…”, dar imi aduceau niste fraze pompoase, sacaitoare si aveam atat de scris! O data, secretarul de partid m-a chemat sa caligrafiez ceva. I-am spus ca sunt surmenat si ca nu mai pot. Mi-a zis ca o sa ma trimita la taiat planuri”…

Rezistenta cu rime

„Cand aveam pauza compuneam versuri. Ma descarcam.

Ma enerva obsedantul lor „datorita tie” sau „celui mai”. Am scris o poezie de ziua lui Ceausescu, „Sfantul Nicolae”. Ti-o citesc …

„Daca nu-i carne, numai oase/ Si-i bezna in odaie/ Sunt indicatii pretioase/ De la Nicolae”. De teama sa nu afle Securitatea, nevasta-mea a rupt-o din caiet si a ascuns-o in tivul rochiei. Auzi, draguta de ea, ce a facut!?…

Ofteaza pentru a treia oara in decurs de jumatate de ora. „Stiau si unii colegi. Le spuneam acelora care credeam eu ca nu toarna. Dar a aflat Securitatea si m-a chemat unul Stan, care raspundea de Institut. M-a intrebat de poezii. Aflase ca scriu deochiat despre „cel mai”. I-am dat sa citeasca si mi-a zis sa-mi bag mintile in cap”.

Final cu happy- end

Am scris pana in ’89, cand a cazut Ceausescu. Nu se apropia nimeni de mine ca aveau nevoie de cineva care sa scrie frumos. Din ’90 am inceput sa ma linistesc. Luase sfarsit calvarul. Acum sunt un om care asteapta sa i se mareasca pensia. Mai fac uneori, pentru cei cu firme mari, planuri pe care nu le pot face la calculator.

Mai merg pe la fostii colegi, vorbim, le mai citesc o poezie, le scriu plugusoare.

Este liniste si ma pregatesc sa plec in Ardeal, la casa noastra”. Va mai scrie la comanda? „Da. Pe bani”.