Sari direct la conținut

Padurarii, concurati de urmasii lui Vasile RoaitaCeferistii se apuca de smuls maracinii de pe calea ferata

Desteptarea

Suna de-a dreptul bizar faptul ca CNCFR nu va mai gestiona exclusiv infrastructura feroviara, ci va desfasura si unele activitati secundare, cum ar fi cele de „executare si intretinere a lucrarilor de consolidari de suprafata prin cleionaj, inierbari si plantatia terenurilor si a taluzurilor CFR, activitati de plantare cu material saditor dendrologic, floricol si insamantarea cu gazon a

spatiilor verzi si a gradinilor ornamentale din statiile de cale ferata, activitati de silvicultura si exploatare forestiera”. Mai ales ca toate acestea vor contribui din plin la asigurarea conditiilor necesare pentru buna intretinere a infrastructurii feroviare, in special a infrastructurii feroviare publice.

In plus, noua structura va putea executa si intretine plantatiile parazapezi, precum si „servicii de realizare a unui aspect ingrijit si corespunzator al zonei de siguranta a infrastructurii feroviare, prin curatarea de maracini si buruieni, combaterea cu produse chimice a buruienilor din incinta unitatilor CFR”.

Pe langa aceste servicii, noua structura poate desfasura si activitati comerciale pe baza de contracte de prestari servicii sau asociere, banii astfel incasati constituind venituri proprii. Capitalul social initial al SC Sere CFR este de un miliard de lei, impartit in 40.000 de actiuni nominative, cu o valoare nominala de circa 25.000 lei.

Firma va fi administrata de un Consiliu de Administratie, format din cinci membri, dintre care unul din Ministerul Transporturilor, alesi de Adunarea Generala a Actionarilor pe o perioada de patru ani. Societatea va fi condusa de un director general, care va ocupa si functia de presedinte al Consiliului de Administratie.

Pana la definitivarea procesului de privatizare, noua entitate va fi constituita ca filiala a CFR. Pe langa firma horticola, in subordinea CN „CFR” SA se mai infiinteaza o noua societate comerciala, denumita „Baza de Aprovizionare CFR”.

Noua structura, al carei capital social initial este de un miliard de lei, va avea ca obiect de activitate intermedierea in comertul cu diverse produse specifice. Personalul necesar desfasurarii activitatilor firmei va fi preluat de la CFR, beneficiind de facilitatile de calatorie in aceleasi conditii ca si ceferistii.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro