Eckstein & Eckstein, o combinatie murdara
In calitate de avocat, senatorul UDMR Eckstein-Kovacs Peter a redactat si depus o notificare catre Consiliul Local (CL) Cluj-Napoca, in baza Legii 10/2001 privind retrocedarile, in aceeasi zi in care era redactat la Brasov certificatul de mostenitor al clientei sale, in baza caruia s-a facut notificarea. Eckstein a primit certificatul abia dupa doua luni.
Notarul public care a emis respectivul certificat de mostenitor a fost trimis in judecata de actualul sef al DNA, Daniel Morar, pentru fals si abuz in serviciu.
Notarul Elfe Gizela Roth s-a ales cu plangere penala, dupa trei ani de la emiterea certificatului, in momentul in care avocatul Eckstein-Kovacs nu a putut dovedi ca a fost angajat de presupusa clienta ce beneficiase de mostenire, iar partile vatamate au mirosit ca ceva nu este in regula.
Notarul public Elfe Gizela Roth din Brasov a inregistrat, in 10 august 2001, dosarul succesoral dupa patru defuncti, iar, in 13 august 2001, Roth a emis certificatul de mostenitor in favoarea lui Marianne Popa, cetatean german. Conform notarului, Popa este fiica si nepoata defunctilor, iar familia mamei sale ar fi plecat in anii ‘40 din Cluj in Brasov, de unde Popa a emigrat in Germania.
Astfel, mama lui Popa ar fi avut in Cluj, pe strada Republicii, imobilul de la numarul 26.
In ziua in care Roth redacta certificatul de mostenitor, avocatul Eckstein-Kovacs Peter, actualmente tocmai presedintele comisiei juridice a Senatului, inregistrase la biroul unui executor judecatoresc o notificare catre CL Cluj-Napoca, prin care a solicitat restituirea in natura a imobilului de pe Republicii, in numele asa-zisei mostenitoare Marianne Popa.
Este vorba despre trei apartamente cumparate de la Stat, in baza Legii 112/1995, de fostii chiriasi Ludovic si Ecaterina Barabas, Ferenc si Elisabeta Kiss si Rodica Iuliana Maier.
Notificare bazata pe o simpla schita
Eckstein a declarat ca, in vara lui 2001, a venit la el la birou fiul mostenitoarei, Nicolaus Popa, fiind trimis de o cunostinta a sa, fara sa-si aduca aminte despre cine e vorba, care era imputernicit de Marianne sa faca demersurile in vederea obtinerii imobilelor pe care le au in Romania.
„Nicolaus mi-a spus ca se va dezbate procedura succesorala si ca voi primi certificatul de mostenitor”, a spus senatorul la Parchet, unde a ajuns sa dea explicatii in acest caz „destul” de penal. Senatorul-avocat spune ca a depus notificarea la CL in baza spuselor imputernicitului si a unei schite a succesiunii pe care au intocmit-o cei doi.
Deoarece imobilul nu a fost restituit pe cale administrativa, in august 2002, avocatul Eckstein-Kovacs a pornit actiunea in Justitie, prin care a solicitat anularea contractelor de vanzare-cumparare incheiate intre Primarie si fostii chiriasi si revendicarea imobilului in baza Legii 10/2001.
Actiunea a fost depusa dupa un an (cu toate ca insusi senatorul recunoaste ca intrevederea cu Nicolaus din 2001 a fost singurul contact cu familia Popa) si fara a exista un mandat expres in acest sens. Eckstein motiveaza ca si-a facut doar meseria si spune ca, din ce stie el, tatal sau a mai vorbit cu Nicolaus.
Pentru a dovedi ca Popa este succesoarea proprietarilor tabulari, Eckstein a depus certificatul de mostenitor eliberat de notarul Roth. Numai ca, pentru acest certificat, Roth a fost anchetata la Parchetul Curtii de Apel Cluj si deferita Justitiei in aprilie 2005. „Nu o cunosc personal pe Roth si nu am avut colaborari de cauze cu aceasta”, a declarat senatorul in fata procurorului.
Avocatul cui?
Asadar, in 26 mai 2003, Judecatoria Cluj-Napoca a admis cererea lui Popa, exprimata de Eckstein, constatandu-se nulitatea contractelor incheiate de Primarie si locatarii imobilului in cauza. Acestia au inaintat apel la Tribunalul Cluj, unde Popa a fost reprezentata de Eckstein-Kovacs Otto, tatal senatorului.
In aceasta faza a procesului, partile vatamate au invocat exceptia lipsei calitatii de reprezentant al reclamantei a avocatului Eckstein-Kovacs Peter, sustinand ca acesta nu a fost imputernicit de Marianne Popa, care, de altfel, nu s-a prezentat la nici un termen de judecata, nici pentru redactarea si inregistrarea notificarii catre CL si nici pentru redactarea si reprezentarea in Justitie in cazul actiunii civile judecate pe fond. Instanta i-a acordat mai multe termene lui Eckstein pentru a prezenta contractele de asistenta juridica, insa acesta nu a adus nimic. Prin urmare, magistratii Tribunalului au anulat actiunea de retrocedare formulata de avocatul-senator.
Specialistii juridici spun ca, daca un avocat porneste o actiune in instanta in numele unei persoane care nu stie de actiune si foloseste un document fals pentru a o sustine si a castiga procesul, acesta poate fi acuzat de inselaciune prin utilizarea de mijloace frauduloase.
Eckstein a dat-o de gol pe Roth
In 2004, Kiss, Barabas si Maier au solicitat sa li se prezinte dosarul succesoral si certificatul de mostenitor redactate de Roth pe numele lui Popa. In urma examinarii acestora, locatarii de pe Republicii nr. 26 au remarcat mai multe nereguli flagrante si au depus o plangere penala la Parchetul Curtii de Apel Cluj.
Neregulile au fost confirmate si de actualul sef al Departamentului National Anticoruptie, Daniel Morar, care a trimis-o in judecata pe Roth, constatand ca nu exista o cerere de deschidere a procedurii succesorale, asa cum prevede legea, nereiesind la solicitarea cui notarul a indeplinit procedura. La fel, nu reiese nici in ce mod a fost identificata succesoarea.
Mai mult, incheierea notariala in care este consemnata declaratia mostenitoarei nu poarta semnatura acesteia, iar invinuita a inceput si finalizat procedura succesorala in lipsa certificatelor de deces ale celor patru defuncti.
Nu exista nici un act de stare civila care sa faca legatura cu Popa, iar datele actelor de identitate si adresele celor doi martori care ar fi declarat la notar ca Popa este succesoarea sunt eronate. Roth, in mare parte, nu a negat neregulile, insa sustine ca Marianne si Nicolaus Popa au fost in biroul ei si ca greselile nu sunt intentionate, astfel ca spera sa fie sanctionata doar disciplinar.
Interesant este ca sotul lui Roth, de profesie avocat, a solicitat in numele lui Popa revendicarea unui imobil din Brasov, iar cei doi mai erau implicati intr-o procedura succesorala si o revendicare ce-i privea direct.
„Pe tot parcursul procesului, am avut dubii serioase cu privire la faptul ca Marianne Popa a facut intr-adevar demersurile de restituire a imobilului din Cluj sau ca ar fi avut cunostinta de actiunile promovate in numele sau.
Avocatii Otto si Peter Eckstein-Kovacs nu au putut prezenta in instanta contracte de asistenta juridica incheiate cu ea, iar copia pasaportului lui Popa prezentata de acestia in instanta arata ca e expirat din ianuarie 1998. Este posibil ca persoana respectiva sa nu fie in viata”, se arata in plangerea penala.
Nepotriviri ciudate in familia Eckstein
Pe parcursul anchetei, senatorul si tatal sau au fost chemati in doua randuri la Parchet pentru a da declaratii. Faptul ca unele parti din aceste declaratii se bat cap in cap intre ele ridica mari semne de intrebare asupra implicarii familiei Eckstein in acest scandal.
In timp ce Peter spune ca a intentat actiunea judecatoreasca bazandu-se pe faptul ca tatal sau tine legatura cu Nicolaus Popa, Otto a declarat la Parchet, in doua randuri, ca nu a vorbit cu reclamanta Marianne Popa sau cu fiul acesteia.
In schimb, la Curtea de Apel, unde este judecat notarul, acelasi Otto Eckstein-Kovacs a declarat ca i-a comunicat telefonic lui Nicolaus solutia din apel si ca acesta i-a spus ca nu mai insista. La Parchet, insa, tatal senatorului a spus ca nu a inaintat recurs pentru ca nu avea actele cerute de instanta.
Chiar si contractul de asistenta juridica pe care senatorul sustine ca l-a incheiat cu Nicolaus pentru redactarea notificarii la CL, Peter Eckstein nu l-a mai gasit pentru a-l arata procurorilor. Parchetul si avocatul lui Roth insista pentru audierea senatorului in proces, cauza fiind amanata de doua ori datorita neprezentarii acestuia.