ITRSV Cluj contrazice inventarul cioatelor efectuat de silvici
Inventar eronat al cioatelor, arbori taiati in plus sau subevaluati, deficiente de punere in posesie, inexistenta unui contract de administrare a padurilor ce apartin comunei Remeti, pagube necuantificate in controlul silvicilor. Pe scurt, concluziile unui control efectuat recent de ITRSV Cluj.
Padurile din zona comunei Remeti ar putea intra, din nou, in vizorul organelor de cercetare penala! Recent, un control al Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic si de Vanatoare Cluj Napoca (ITRSV) a scos la iveala o noua lista de „matrapazlacuri” legate de „aurul verde” din zona.
De aceasta data insa nu e vorba doar de pagube, ci si de pagube necuantificate de un control realizat, cu doar cateva zile inainte de reprezentantii Ocolului Silvic Sighet. Mai mult, verificarile institutiei clujene au scos la iveala faptul ca silvicii sigheteni au bai cu cioatele. Mai exact, cu numaratul cioatelor.
Concret, la inceputul lunii mai a acestui an, Ocolul Silvic Sighet a efectuat un control cu ocazia predarii-primirii cantonului silvic nr. 5 Remeti. La scurt timp insa, un cetatean din Remeti a sesizat ITRSV, institutia care la randul sau a efectuat un alt control.
Numai ca, desi cele doua controale au fost realizate la scurt timp unul de altul (aproximativ 10 zile), concluziile sunt destul de diferite. Altfel spus, ITRSV a descoperit pagube semnificative necuantificate in controlul silvicilor.
Si pe langa pagubele produse prin taieri de arbori, in valoare de 2.309 lei, verificarile ITRSV au scos la iveala „diferente de volum, respectiv de valoare, ca urmare a inventarului eronat al cioatelor cuprinse in actul de control 1290/14.05.2007, efectuat de Ocolul Silvic Sighet.
Vinovat de acest aspect se face seful de district Levente Ciorba, care in perioada 4.05-12.05.2007 a efectuat un control cu ocazia predarii-primirii cantonului silvic”. Mai mult, reprezentantii ITRSV Cluj au constatat ca „volumul arborilor taiati in plus precum si a celor care au fost subevaluati este mai mare cu 31,68 mc, iar valoarea este cu 2184 lei mai mare”.
Si, tot cu ocazia acestui control s-au constatat deficiente si in privinta punerilor in posesie si faptul ca nu exista un contract de administrare a suprafetelor de padure apartinand Primariei comunei Remeti, incheiat in conditiile legii.
Pe teren, reprezentantii ITRSV au constatat si ca nu exista limite clare intre padurile proprietatea statului, padurea proprietate a comunei Remeti si padurea detinuta de persoanele fizice. Pasa catre organele de cercetare penala In urma controlului, reprezentantii ITRSV au propus, printre altele, trimiterea unui exemplar din raport catre Directia Silvica Baia Mare.
Scopul? Efectuarea unei anchete administrative legata de „deficientele privitoare la rezultatele cuprinse in actul de control efectuat de Ocolul Silvic Sighet, mai exact de catre seful de district Ciorba Levente”.
ITRSV a propus ca Directia Silvica Baia Mare sa verifice motivul pentru care la un interval scurt de timp (aproximativ 10 zile) au fost descoperite pe suprafetele verificate pagube necuantificate la controlul silvicilor sigheteni si stabilirea salariatilor vinovati de producerea pagubelor si recuperarea lor.
Mai mult, reprezentantii ITRSV au propus si inaintarea raportului catre organele de cercetare penala. Gheorghe Moale, inspector sef ITRSV, e convins ca povestea va continua: „nu pot sa va spun cu exactitate care-i situatia, pentru ca actiunea a fost condusa de inspectorul sef adjunct, iar acum el e in concediu. Bineinteles ca va urma ceva, dar eu chiar cred ca au fost sesizate autoritatile.
Cred ca i-a dat drumul, dar nu pot spune cu exactitate. Cred ca i-a dat drumul, ca raportul a fost semnat de mine si urma sa-l transmita celorlalte organe. Eu am fost in Bucuresti chiar in perioada cand el a plecat in concediu, dar probabil a trimis deja adresa. Sigur ca va continua povestea, ca nu poate fi lasata in coada de peste.
Noi ce am constatat acolo transmitem organelor abilitate sa se ocupe de caz in continuare. Nu stiu prea multe amanunte, dar nici nu le putem sti pana nu ne sunt comunicate. Noi dam adresele mai departe si asteptam raspuns, dar de multe ori nu-l primim. Noi doar constatam niste chestii pentru ca sunt unele lucruri pentru care nu putem lua noi masuri, cu exceptia unei amenzi.
In rest, dam la politie sa cerceteze”. Practic, in prezent mingea se afla pe terenul organelor de cercetare penala. Dar nu este exclus nici ca ITRSV sa continue controalele. Oricum, vorba lui Moale, povestea va continua.
Mai ales ca reprezentantii Ocolului Silvic Sighet sunt suparati ca ITRSV nu le-au trimis si lor concluziile controlului, asa ca, ar putea contesta controlul sau, spun ca s-ar putea sa faca chiar o plangere penala. Vom reveni.
Recomandari
Pe langa propunerile legate de ancheta administrativa care ar trebui realizata de Directia Silvica si sesizarea organelor de cercetare penala, raportul ITRSV Cluj mai contine si alte recomandari: *Formularea unei adrese catre Primaria comunei Remeti, din judetul Maramures, prin care sa se solicite acesteia incheierea de urgenta, in conditiile legii, a unui contract de administrare pentru
suprafetele de paduri pe care le are in proprietate. *Clarificarea de catre Primaria comunei Remeti, prin comisia locala de aplicare a legilor fondului funciar, impreuna cu Ocolul Silvic Sighet a limitelor dintre padurile proprietate a statului, padurea proprietate a comunei Remeti si padurea detinuta de persoanele fizice, cu acordarea unui termen de finalizarea acestei actiuni.
*Clarificarea de catre comisia de aplicare a legilor fondului funciar cu concursul Ocolului Silvic Sighet si Inspectiei Silvice si de Vanatoare Maramures a modului de punere in posesie a unor parcele.