Neanderthalienii au vânat elefanți de până la 13 tone / Noi dovezi
Elefanții vânați de neanderthalienii, acum dispăruți, erau animale uriașe: de două ori mai mari decât elefanții africani de astăzi, puteau cântări până la 13 tone și aveau o înălțime a umerilor de 4 metri, scrie AFP.
În ciuda acestei dimensiuni impresionante, în urmă cu 125.000 de ani, neanderthalienii vânau acești elefanți, arată un studiu publicat miercuri pentru prima dată, aruncând o nouă lumină asupra înțelegerii noastre despre acești oameni preistorici.
„Neanderthalienii erau capabili să gestioneze cantități uriașe de hrană”, nu doar cea provenită din vânătoarea de cai, vite sau cerbi, a declarat pentru AFP Wil Roebroeks, coautor al studiului publicat în revista Science Advances.
„Fie că o păstrau pentru o perioadă lungă de timp – și asta este deja ceva ce nu știam -, fie pur și simplu pentru că trăiau în grupuri mult mai mari decât se credea până acum”, având mai multe guri de hrănit, a explicat el.
Cercetătorii au estimat că tranșarea unei prăzi care cântărea în medie 10 tone înainte de putrezirea cărnii ar fi necesitat câteva zile de muncă pentru aproximativ 20 de oameni și asigura suficientă hrană pentru trei luni pentru 25 de persoane sau pentru o lună pentru 100 de persoane. Pentru a o păstra, poate că au uscat-o la fum.
Cum au procedat neanderthalienii pentru a ucide acești mastodonți? Este imposibil de spus cu certitudine, dar o ipoteză este că îi imobilizau împingându-i în zone noroioase unde se împotmoleau, sau în capcane săpate, înainte de a-i ucide cu sulițele.
Tăieturi de unelte pe oase
Cercetătorii s-au întrebat de mult timp despre prezența oaselor de elefant în apropierea uneltelor de piatră din mai multe situri arheologice. Erau oare neanderthalienii capabili să le vâneze sau se hrăneau pur și simplu cu animale moarte în mod natural?
Dovada supremă a vânătorii, o urmă de impact sau o suliță înfiptă într-un os, nu a fost niciodată observată – ceea ce nu este surprinzător având în vedere mărimea acestor animale (Palaeoloxodon antiquus), pe care studiile genetice le-au asociat cu elefanții africani moderni.
Dar la așa-numitul sit Neumark-Nord 1, în apropiere de actualul oraș Halle din Germania, un indiciu i-a alertat pe oamenii de știință asupra faptului că rămășițele a aproximativ 70 de elefanți, cel mai mare grup cunoscut, erau în majoritate masculi adulți. Potrivit studiului, această lipsă de diversitate este rezultatul selecției efectuate de vânători.
Spre deosebire de femelele din turme, masculii solitari trebuie să fi fost mai ușor de ucis. De asemenea, reprezentau mai multă hrană, datorită dimensiunii lor mai mari.
Cercetătorii au analizat apoi la microscop oasele extrem de bine conservate a aproape șaizeci dintre acești elefanți: acestea poartă urmele clare ale uneltelor de silex folosite de neanderthalieni pentru a-i tăia – crestături de cel mult câțiva centimetri.
„Acestea sunt urmele clasice de tăiere generate de tranșarea cărnii și răzuirea acesteia de pe oase”, a explicat Wil Roebroeks, profesor de arheologie la Universitatea Leiden din Olanda.
Mediul în care trăiau acești neanderthalieni și în care au fost găsite animalele, în apropierea unui lac, ar fi putut fi propice pentru a le prinde în capcană din cauza solului moale, potrivit cercetătorului. Odată morți, elefanții erau măcelăriți pe loc.
Aproximativ 40 dintre aceste exemplare au fost găsite pe o perioadă de numai 300 de ani, ceea ce i-a determinat pe cercetători să estimeze că un animal a fost ucis la fiecare cinci-șase ani.
Vânătoare practicată pe generații întregi
Potrivit studiului, vânătoarea de elefanți a fost practicată de neanderthalieni pe o perioadă de cel puțin 2.000 de ani, adică zeci de generații.
Dar neanderthalienii au trăit pe Pământ pentru o perioadă foarte lungă de timp (între 400.000 și 40.000 de ani în urmă).
În Europa, „în cea mai mare parte a timpului a fost mult mai frig decât în prezent”, spre deosebire de perioada analizată la situl Neumark, a explicat Wil Roebroeks. Cu toate acestea, „imaginea pe care o avem despre neanderthalieni este foarte mult orientată spre perioadele mai reci”.
Având la dispoziție hrană mai abundentă datorită climatului favorabil, au putut adopta un stil de viață mai sedentar, în grupuri mai mari. Dar numărul lor rămâne extrem de dificil de determinat cu precizie.
În orice caz, potrivit lui Wil Roebroeks, studiul arată că „lumea neanderthalienilor era foarte diversă” și că ei „nu erau pur și simplu sclavi ai naturii”.