Riscul imploziei

Cred ca una din poverile cele mai grele la care se poate inhama un observator al scenei politice romanesti este cea de a incerca sa descopere logica dupa care functioneaza gandirea politica a lui Dan Voiculescu. De ani de zile, el evolueaza intr-un balet grotesc, in care piruetele in care exceleaza, lipsite de orice gratie, nu fac decat sa arunce o lume intreaga intr-o stupoare totala.

Intrebarea: „Ce vrea, de fapt, Dan Voiculescu?” este deschisa la zeci de raspunsuri posibile, dar nici unul dintre ele nu are consistenta si nu este sustinut pe termen lung de o elementara coerenta a gesturilor pe care le face.

„Performanta” de a intra din nou in Parlament si de a recidiva prezenta la guvernare, chiar daca in lipsa oricaror merite proprii, ar fi fost un prilej bun de meditatie si de intelegere a faptului ca, indiferent de pozitia pe care o ocupi in topul atat de select al averilor si de cat de intinse sunt hotarele imperiului mediatic pe care il stapanesti, lumea tot nu da doua parale pe tine cata vre

me nici tu nu dai doua parale pe onoarea ta, pe felul in care te dovedesti capabil sa-ti respecti angajamentele.

In ultimele patru luni, onoarea lui Dan Voiculescu a fost pusa la grea incercare de conditia de membru al coalitiei aflate la guvernare.

Asa cum este normal, „partile” au convenit un sistem permanent de consultare la nivelul liderilor de partide, pentru a evita reeditarea spectacolului dezagreabil si atat de neproductiv al guvernarii CDR, dar, mai ales, pentru a elimina riscul dezacordurilor flagrante in abordarea problemelor majore.

A spune despre criza ziaristilor romani ostatici in Irak ca este un summum al unor astfel de probleme inseamna a enunta un truism, cum, la fel, a spune ca intr-o asemenea situatie orice cuvant si orice opinie trebuie bine cantarite si nu pot fi lansate decat dupa o serioasa consultare cu ceilalti membri ai coalitiei inseamna a ramane in zona lucrurilor de un elementar bun-simt.

Dl Voiculescu s-a trezit sa vorbeasca de unul singur, avand ca sustinere doar propria-i judecata, si sa decida ultimativ ca Romania trebuie sa-si retraga imediat militarii din Irak.

O asemenea atitudine inseamna a proba o totala necunoastere a conditiilor si a ratiunilor politice care obliga Romania sa fie prezenta acolo, sau, la fel de grav, o viziune care nu da doua parale pe respectarea datoriei sfinte pe care orice tara si-o asuma din clipa in care si-a pus semnatura pe un acord international.

Si intr-un caz si-n altul, nota care i se cuvine lui Dan Voiculescu nu poate fi decat de repetentie.

Sigur, nimeni nu ar avea dreptul sa-l opreasca pe presedintele PUR sa se suie in primul avion spre Bagdad si, odata ajuns acolo, sa bata strazile pana cand cineva se va indura sa-l ia ostatic. E o chestiune care il priveste in exclusivitate si, personal, sper sa o duca pana la capat.

Dar, ca de la inaltimea tribunei pe care ti-o confera calitatea de lider al unui partid de guvernamant, sa te cobori la nivelul unui „ziarist” pe care il expediezi pe post de „corespondent special la Bagdad”, ca sa expedieze de acolo cele mai aiuritoare elucubratii, e un pas care descalifica si care ridica, pentru a cata oara?, chestiunea unitatii si a functionarii coalitiei.

Un Guvern care urmeaza sa gestioneze uriasele dificultati cu care se va confrunta Romania in perspectiva lui ianuarie 2007 si care isi mai face iluzii ca se poate sprijini pe partidul lui Dan Voiculescu este supus, in orice clipa, riscului imploziei.

Oricata indispozitie ar produce liderilor Comunitatii Europene ideea alegerilor anticipate, o antologie cu toate luarile de pozitie ale lui Dan Voiculescu i-ar face, cu siguranta, sa inteleaga ca, din pacate, ele raman singura solutie pentru a nu compromite definitiv sansele Romaniei.