Imbogatitii tranzitiei – mai toti importatori

Economic este inadmisibil ca imbogatitii sa fie importatori intr-o tara cu venituri in medie scazute si cu atatia si atatia saraci!

Tot economic este ilogic ca imbogatitii sa fie importatori intr-o tara cu forta de munca ieftina, deci care in calitate de client are putere de cumparare slaba, iar ca furnizor-producator prezinta un atu de competitivitate.

De asteptat ar fi deci ca avantajati sa fie cei care folosesc aceasta forta de munca drept mana de lucru, adica exportatorii, si nu importatorii, care o utilizeaza in calitate de consumator.

De unde aceste anomalii? Cum realitatile din Romania sfideaza normalitatea economica?! Raspunsul este simplu: politicile economice postdecembriste i-au ajutat, poate bizar, dar copios, pe importatori.

Cine beneficiaza de pilda de pe urma actualelor politici de non-combat fata de aprecierea leului, care ajuta importurile si dezechilibreaza periculos conturile externe ale tarii? Intrebarea se justifica pentru ca a raspunde inseamna a identifica macar cat de cat cine sunt importatorii.

De importurile de dezvoltare (echipamente, tehnologii, materii prime) beneficiaza, cel putin indirect, intreaga economie. Importurile de consum au insa beneficiari directi. Problema este ca in Romania, tara cu pretentii ca se afla pe calea dezvoltarii, nu importurile de dezvoltare prevaleaza, ci importurile de consum.

Cine sunt beneficiarii directi? Saracii Romaniei? Sa fim seriosi! Cei mai multi dintre acestia traiesc la sate, pe baza de autoconsum, fara nici o legatura cu importurile.

Nevoiasii din mediul urban? Legatura acestora cu importurile o reprezinta doar niscai chinezisme care le sunt singurele accesibile prin pret! Grosul importurilor de consum apartine impiciorogatiilor tranzitiei si, intr-o mica masura, putinilor care prin munca au reusit, dupa ani si ani, sa iasa din ghearele conditiei precare.

Cateva sute de mii, pana maximum intr-un milion de persoane – din cele peste 22 de milioane de romani – sunt beneficiarii importurilor de consum, fie ca este vorba de automobile, ambarcatiuni, dotari pentru vile, servicii turistice in strainatate si altele asemenea.

Ceea ce se intampla de cateva luni, anume stimularea importurilor prin aprecierea leului, este poate doar ceva mai curios, dar nu reprezinta de fapt decat o particica dintr-un intreg angrenaj care a functionat pe ansamblul tranzitiei cu focalizare directa pe sprijinirea importatorilor, de fapt a imbogatitilor importatori. Sau mai precis a imbogatirii prin importuri.

Toate guvernele postdecembriste au practicat, in esenta, aceeasi politica de mentinere a cererii peste oferta pe piata, prin liberalizari partiale si in trepte, dar niciodata transante si decisive, ale preturilor sau prin supraevaluarea leului, respectiv tinerea artificiala in chinga a cursului sau. Ca s-a procedat deliberat sau nu, ramane ca raspunsul sa fie deslusit de arhive.

Fara tagada este insa faptul ca acest excedent al cererii fata de oferta pe piata a fost rezervorul prosperitatii imbogatitilor postdecembristi, din care acestia au supt sistematic, fara griji si fara probleme! Si fara sa trebuiasca a se implica in activitati de productie si servicii, fiind de ajuns comertul. Si, de fapt, importand si iar importand.

Intrucat acest excedent al cererii fata de oferta a constituit si sursa ruinatoarei inflatii postdecembriste, este pus pregnant in lumina principalul mecanism care a functionat in tranzitia romaneasca: imbogatirea importatorilor a fost platita prin inflatie de populatia saraca, mereu mai saracita, caci aceasta a fost cea mai afectata de spirala preturilor!