Concurenta: ambiguitatile pot crea oricand pretexte

Daca decizia politica privind amanarea aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, prin activarea clauzei de salvgardare, a fost, asa cum se zvoneste, deja luata, atunci alegerea domeniului concurentei a constituit o gaselnita nimerita pentru a se identifica motivatii si pretexte.

Aceasta ar si explica noianul de avertismente cu care a venit in Romania, intr-o vizita, se pare, cu scop precis, comisarul pentru concurenta al Comisiei de la Bruxelles.

Exista cel putin doua elemente care ne spun de ce. In primul rand, economia romaneasca, asa cum este aceasta astazi, constituie, inca intr-o masura substantiala, produsul unei obisnuinte istorice de a se trai pe banii statului. Culmea este ca perioada postdecembrista, in principiu de trecere de la economia de comanda la o economie de piata, in loc sa slabeasca aceasta atitudine, a intarit-o.

Cu timpul, tot mai multe dintre intreprinderile ramase in proprietate de stat au ajuns sa supravietuiasca pe banii statului. Si foarte multe dintre ele n-au incetat s-o faca nici dupa privatizare.

Cea mai grava expresie in acest sens o constituie faptul ca atat intreprinderi de stat, cat si societati private cu protectie politico- clientelara si-au finantat activitatea din neplati ale obligatiilor lor la bugetele publice.

Daca, in urma aplicarii normelor europene in materie, ajutoarele de stat, transparente si netransparente, inceteaza, o parte masiva din economie si, indeosebi, din industria romaneasca trebuie sa puna lacat la usa.

Altfel spus, normele europene de ajutor de stat nu pot fi asimilate si aplicate dintr-odata in Romania si, ca atare, oricand se doreste, se pot gasi de catre functionarii de la Bruxelles motivatii si exemple de nerespectari ale acestor reguli.

In al doilea rand, trebuie sa nu ne ferim a sublinia ca normele europene in domeniu nu sunt tocmai clare, de parca ar fi romanesti, lasand o sumedenie de portite pentru ca ajutoarele de stat sa fie de fapt folosite.

Ceea ce se si face in practica! Respingerea, de regula, a ajutoarelor de stat pentru cazurile de salvare de la faliment este o prevedere alunecoasa, caci se pot gasi alte scopuri, dupa cum se pot acorda ajutoare de stat din timp, fara a se astepta ca o companie sa ajunga chiar in pragul falimentului.

„Interesul comun” – unul din cazurile in care ajutorul de stat este justificabil si deci admis – reprezinta de asemenea o formula ambigua, care poate da nastere la interpretari si in sensul indrituirii, si, dimpotriva, in sensul opus.

Ceea ce constituie o certitudine in Uniunea Europeana este cutuma: nimeni nu indrazneste s-o faca prea de oaie cu ajutoarele de stat si, e drept, nimeni nu se gandeste sa dea ajutoare de stat unor societati care s-au dovedit in mod net neviabile, preferand sa concentreze atribuirile catre cercetare-dezvoltare, catre promovarea unor tehnologii de varf, catre sustinerea unor proiecte de anvergura

sau sprijinirea unor companii de marca in competitia mondiala. Problema este ca reglementarile europene in domeniu sunt interpretabile, iar la Bruxelles se pot gasi oricand alte interpretari decat la Bucuresti, mai ales ca, din pacate, in Romania nu prea exista tocmai sectoarele si activitatile pentru care se accepta in Uniunea Europeana ajutoare de stat.

Si baiul este ca tocmai cea mai uzitata forma de ajutor de stat din Romania – tolerarea neplatii obligatiilor financiare catre bugetele publice – nu beneficiaza de reglementari transante, neechivoce in Uniunea Europeana.

Consiliul Concurentei se va afla la mijloc, intre Guvernul roman, care-i va cere sa avizeze diferite ajutoare de stat, si Comisia de la Bruxelles, care-i va superviza si, in ultima instanta, ii va aproba sau respinge ceea ce a avizat. Si, aflat intre ciocan si nicovala, Consiliul Concurentei nu are a se baza, din pacate, decat pe niste reglementari ambigue.

Cu care, orice ar face, va iesi prost daca asa se doreste pe la Bruxelles.