Dracula intre dragoni (de Emil Hurezeanu)

Presedintele Basescu, consecvent cu sine insusi, in promisiunea fostului marinar ca drumul pe ape sa fie regula, iar ramasul pe uscat exceptia, zboara la inceputul acestei saptamani 20 de ore, pentru cateva pretioase ceasuri de ragaz, in Imperiul de Mijloc.

Dupa putina Europa, la Bruxelles, atat cat sa-l compatimeasca pe Jacques Chirac ca intelege atat de bine engleza incat propriii bancheri prefera sa refuze virtutile francofoniei, oleaca la Cluj-Napoca, unde redistribuirea Mitropoliei Transilvaniei sa-i apara ca una din haltele datorate pe coridorul Bizantului dupa Bizant, si sa nu rateze ocazia de a le baga ziaristilor in cap ce nici n-au

gandit sa scoata pe gura, Traian Basescu a luat asadar drumul lui Milescu Spataru.

Doar Adrian Nastase, cu trei ani inainte si tifon pe gura, in plina epidemie Sars, s-a mai incumetat sa faca o descindere atat de scurta printre chitai, dar acolo era deja vorba mai mult de drumul matusii decat de cel al matasii.

Cu 36 de ani in urma, Ceausescu si consoarta, insotiti de un adult si sceptic ministru al tineretului, Ion Iliescu, era virusat in China de morbul revolutiei culturale.

Cate-o dara de idei ciuce nord-coreene, pentru diversificare, si putina televiziune bulgareasca la borcan au completat tulburatorul spatiu public al talk-show-ului ceausist.

Ion Iliescu (transformat atunci din revolutionar de profesie moscovita in disident de expiratie chineza) si Emil Constantinescu (al carui periplu la umbra Marelui Zid a adus Romaniei cel mai longeviv depozit bancar din fieful seismic al Bancorexului) au continuat ritualul, remarcand de fiecare data ca marele nostru prieten din extremul rasarit e la fel de greu de inteles, ca poporul roman, in ce-i priveste.

Pentru Ion Iliescu, China devenise in cativa ani enigma suedeza ascunsa in ghicitoarea japoneza, pe care ni le predica, ca modele economice dezirabile in anii ‘90. Avantajul Chinei era insa ca nu semana nici cu Suedia, o tara capitalista protestanta, si nici macar cu Japonia, o monarhie constitutionala contaminanta.

O piata prospera, cu un partid comunist glorios in frunte, cu baraje faloase si lacuri de acumulare in nestire, iata idealul absolut al fostului lucrator de la ape. Cel care a inteles perfect simbioza „patru case, un fost ambasador, si obiecte de arta cat vezi chinezi cu ochii, dar intr-o singura tara”, a fost insa Adrian Nastase.

Aici, geo-politicianul vag anti-sovietic si cvasi pro-chinez din Gheorghiu-Dej, maoistul tatar din Scornicesti, adeptul programului revolutie fara capitalism de la Cotroceni si seful regional al organizatiei geologi fara frontiere din Pajurei au fost depasiti fara drept de apel.

Cand Ciu En Lai ii spunea lui Ion Gheorghe Maurer, la o ceasca de ceai verde, din fostul-viitor palat Elisabeta: „Atentie, focul de la Bucuresti nu va putea fi stins niciodata de pompierii din Cetatea Interzisa”, nimeni n-ar fi banuit ca, intr-o zi, cand Romania va fi membra in Nato, iar China va deveni aliata Rusiei, dar nu in Tratatul de la Varsovia, ci in cel de la Shanghai, atunci cand noi

vom continua sa nu avem autostrazi, in timp ce chinezii construiesc un Bucuresti-Pitesti pe saptamana, in timp ce la ei se varsa in fiecare an intre 60 si 70 de miliarde de dolari in investitii, fara ca politicienii nostri sa apuce sa calculeze comisioanele, un lider roman va reusi sa intruchipeze metafora perfecta a relatiilor vest-est, in versiune romano-chineza: voi alabastrul si termopanele, noi ouale si matusa. Voi trenul magnetic, ei negrul de fum.

Ce cauta insa Traian Basescu in China, pret de doua zile, cu tot cu diurna? Chinezii nu ne uita, orice-am face.

O veche iubire comunista, pe care globalizarea, doar in cazul lor, a intarit-o. In al doilea rand, tara in care vechiul sistem comunist coexista cu noua economie performanta este etern interesata sa afle mai multe din tara cu vechiul sistem comunist transformat in noua economie de cumetrie.

In sfarsit, chinezii sunt mereu curiosi sa afle de ce romanii amana atat de mult justitia de stadion, in numele unui perpetuum mobile intitulat: de la Bursa la Parchet, din bulau in parlament.

Sunt prea multe, asadar, asemanarile si enorme deosebirile dintre noi si chinezi, pentru ca paradoxala prietenie care ne leaga sa nu mai fie o data intarita de Traian Basescu, acest homo europeus, fost africanus, al Romanei post-moderne.

Presedintele nostru e la Pekin pentru cateva ore, premierul vine de la Budapesta, iar ministrul de externe se-ndreapta in carje spre America. Doar noi, o mana de chinezi de 22 de milioane de romani mai vrem in (complexul) Europa.