Sari direct la conținut

Cum va arata dreapta politica in viziunea lui Valeriu StoicaUniunea Federativa, partid prezidential sau coagularea dreptei?

HotNews.ro

Cazut in dizgratia conducerii PNL, Valeriu Stoica se pregateste sa lanseze un nou proiect politic. Uniunea Federativa, un concept care sa unifice partidele de dreapta, fara a le suprima insa individualitatea. Despre acest proiect, despre relatia cu Tariceanu si cea cu Basescu, despre faima sa de combinagiu al politicii, Valeriu Stoica a discutat in interviul luat de Dan Tapalaga.

Reporter: Domnule Stoica, ce o sa le spuneti duminica, liberalilor, odata cu platforma pe care o veti lansa? Ce le spuneti nou?

Valeriu Stoica: Mai intai, liberalii trebuie sa se hotarasca si sa adopte citeva decizii importante. Prima: ce fel de liberali sint. Noi, liberalii din Romania, unde vrem sa ne situam? In ultimul timp, PNL, prin deciziile actualei conduceri, a facut pasi mari spre centru si chiar spre centru stinga.

Or eu cred ca in Romania avem nevoie de un puternic partid de centru dreapta. Asta lipseste in Romania. Iar un asemenea partid nu se poate construi fara o puternica si moderna componenta liberala.

Rep: Acesta este principalul mesaj?

V.S. Acesta este unul dintre mesajele importante. Al doilea mesaj: ce fel de capitalism dorim sa construim in Romania? Dorim un capitalism oligarhic, de tip latino-american? Un capitalism in care exista citiva oameni bogati, care controleaza jocul economic si decid jocul politic, si o masa de oameni saraci, fara clasa de mijloc.

Acesta este, ca sa folosesc expresia lui Iliescu, capitalismul de cumetrie. Asta este capitalismul promovat de PSD. PNL doreste sa promoveze acelasi tip de capitalism? Din pacate sint semne ca PNL se situeaza pe aceeasi pozitie ca PSD in legatura cu promovarea capitalismului de cumetrie.

Dl Patriciu nu se deosebeste cu nimic fata de ceilalti oligarhi, din celelalte partide, si din acest punct de vedere capitalismul de cumetrie promoveaza o asociere transpartinica a tuturor celor interesati sa pastreze situatia actuala, care este amenintata insa de integrarea europeana.

Rep: Cum s-a manifestat, d-le Stoica, spiritul oligarhic in PNL cu Tariceanu premier? Ce beneficii a avut, ca pana una alta, n-a izbucnit un scandal public?

V.S. E greu sa izbucneasca un scandal public cit esti la putere. Amintiti-va ca sub Nastase, cit a stat la putere patru ani, n-au fost decit foarte mici scapari ale aburului de sub capacul oalei sub presiune.

Rep: Dar dvs. aveti cunostinta de afaceri reprobabile, cu semne de intrebare, sau ca Tariceanu a ajutat oligarhia de partid?

V.S. Am informatii, nu am probe. Si ca urmare, cita vreme nu am probe, nu pot sa ma folosesc doar de informatii. Dar informatiile pe care le am imi arata ca nu exista mare diferenta intre cei care conduc astazi PNL si cei care au condus PSD in perioada in care PSD se afla la guvernare.

In plus, de ce actuala conducere a PNL a preferat sa-l excluda pe dl Stolojan in timp ce Dinu Patriciu este bine-merci membru PNL? Daca cineva fura, iar altcineva spune «uite, l-am vazut pe X furind», iar la sfarsit constati ca este condamnat cel care a pus in evidenta furtul, iar cel care fura este scapat, atunci intrebarea este «unde este echitatea»?

Pentru ca Patriciu a sponsorizat PSD, Stolojan a criticat aceasta atitudine. In final este sanctionat Teodor Stolojan. Simtul elementar de dreptate a disparut din PNL.

Rep: Pe 11 aprilie, intr-o emisiune tv, ii cereati lui Tariceanu sa se desparta de Dinu Patriciu, acuzindu-l ca tolereaza oligarhia in PNL. S-a despartit?

V.S. Nu, se desparte de noi. De mine, de Stolojan. Sub actuala conducere, PNL are decizii politice ciudate. In loc sa existe o despartire ferma de Dinu Patriciu, se prefera eliminarea tuturor adversarilor politici care doresc in PNL liberalism curat, fara oligarhia transpartinica.

Rep: Revenind la platforma de duminica. Mai dati-mi va rog alte doua exemple de mesaje importante pe care vreti sa le transmiteti.

V.S. In PNL, din ‘90 si pana astazi, au fost doua tipuri de strategie politica. Exista o strategie politica a supravieturii. Ce-si propune aceasta strategie? Sa existe un partid parlamentar, cu 6 pana in 10 procente in alegeri, care sa poata face jocuri si pe stinga si pe dreapta, in functie de conjunctura. Modelul este partidul liberal democrat german.

Pe de alta parte, exista o alta viziune, potrivit careia PNL trebuie sa se intoarca la traditia Bratienilor, sa fie un partid mare, sa impuna jocul politic si nu sa faca doar combinatii. In ce ma priveste, am fost obligat de conjuncturile politice sa fac combinatii, de unde si faima mea de combinagiu, pentru a salva PNL si pentru a-l face sa intre in parlament in anul 2000.

Dupa anul 2000, eu le-am spus colegilor mei foarte ferm urmatorul lucru: «m-am saturat sa fac combinatii pentru voi ca sa va salvez sa intrati in parlament. Nu asta este obiectivul meu politic. Si nu asta este adevaratul PNL in traditia Bratienilor.

Avem nevoie de un partid mare, de un partid care sa ocupe toata partea de centru dreapta a scenei politice. E nevoie de un partid care sa faca un joc politic a carui miza este guvernarea si nu doar intrarea in parlament.» Este motivul pentru care, in 2002, am propus Alianta cu PD, si am spus ca PNL de unul singur nu va putea sa acopere intreg spectrul de centru dreapta.

Rep: Dar pe cine va bazati din filialele PNL sa va fie alaturi?

V.S. Este posibil ca unele filiale, in intregimea lor, sa ne sprijine. Marturisesc ca sint mai putine aceste filiale pentru ca, in momentul de fata, actuala conducere a PNL, avind primul ministru in dispozitiv, poate sa controleze sistemul de distribuire a rentelor in interiorul PNL.

Rep: Si daca as fi liberal, de ce as lasa puterea, pasarea din mana, pentru ceea ce ar putea parea acum o aventura politica, vrabia de pe gard ?

V.S. Exista un motiv foarte puternic, dar care nu poate fi vazut decit de oamenii care au viziune. Poti sa obtii rente inca doi ani pana vin urmatoarele alegeri, daca vor fi la termen. Ce doresti? Sa-ti umfli buzunarele in doi ani si apoi sa spui adio politicii?

Sau doresti sa faci parte dintr-un partid puternic, sa realizezi si interesele tale, dar nu pe doi ani, ci pe toata viata, in conditiile unei competitii care sa aiba la baza competenta si onestitatea. La varful unor filiale, din pacate, oamenii care gindesc pe termen scurt poate ca sint mai numerosi, dar la baza PNL sint oameni care gindesc sanatos. Principalul nostru suport este la baza PNL.

Rep: Ati spus recent, intr-un interviu: “O uniune federativa va fi un partid care va accepta curente in interiorul sau”. Cum adica? Nu se prea intelege.

V.S. Foarte simplu. Dar desi e simplu, constat ca in Romania ideea de federatie e foarte greu de inteles. Pare asa, un monstru neinteligibil.

Rep: Stati putin. Care e diferenta intre o Alianta si o Uniune Federativa?

V.S. Foarte simplu. In timp ce Alianta este conjuncturala si se face pe un ciclu electoral, Uniunea Federativa se face sine die si are in vedere mai multe cicluri electorale. Altfel spus, o Uniune Federativa functioneaza ca o Alianta, dar are o durata de existenta nedefinita.

Care este avantajul? O Alianta, intrucit este conjuncturala si functioneaza pe un ciclu electoral, desi isi poate atinge obiectivul de a cistiga alegerile, nu-si atinge celelalt obiectiv: o guvernare eficienta. A doua zi dupa alegeri, in Alianta incepe competitia interna pentru ca fiecare partener se gindeste la viitoarele alegeri si incearca sa-si traga spuza pe turta proprie.

Rep: Bun, si ce garantie exista ca intr-o Uniune Federativa asta nu se va intimpla?

V.S. Garantia este foarte simpla: nu mai ai sabia lui Damocles deasupra capului peste doi sau patru ani. Stii ca esti impreuna forever! Altfel insa, vreau sa fim foarte clari: nu inseamna ca intr-un partid, fie si monolitic, nu exista lupte interne. Probleme este cum se contureaza aceste lupte interne, care sint regulile jocului.

Rep: Ati mai spus ca in aceasta Uniune Federativa fiecare curent doctrinar va avea autonomie institutionala. Iarasi nu prea inteleg. Fiecare va avea statutul lui sau cum?

V.S. Exista un statut comun al federatiei si exista statute proprii pentru fiecare curent. Important este ca, pe de o parte, sa se mentina identitatea doctrinara pentru fiecare curent, iar pe de alta parte sa se creeze cadrul de armonizare a acestor structuri intr-o mare uniune, intr-o mare forta politica.

Rep: Dar nu pare cam utopic? Nu aminteste asta cumva de CDR? Si acolo fiecare isi pastra identitatea, dar fiecare vorbea pe limba lui. Si a fost un dezastru.

V.S. Diferenta, inca o data spun, este foarte neta. In timp ce CDR-ul a fost o alianta conceputa pentru patru ani si la sfarsit s-a destramat, o asemenea federatie este gandita pe termen lung. Toate partidele de dreapta din Europa sint asemenea federatii. Altfel spus, prin natura ei, dreapta nu poate sa functioneze monolitic.

Dreapta este un concert de curente politice si un concert de structuri politice. Arta liderilor dreptei este armonizarea acestor curente si structuri pentru a forma o mare forta politica. Niciodata dreapta nu va putea sa fie nivelatoare.

Mai mult decit atata. Stinga in Europa incepe sa se federalizeze. In Romania, desi PSD parea sa fie un partid monolitic indestructibil, dupa alegeri are o alta fata. PSD este astazi format din grupuri: grupul de la Cluj, grupul oligarhilor etc.

Rep: Il vedeti in aceasta Uniune Federativa si pe Gigi Becali?

V.S. Nu. Pentru ca, deocamdata, el este doar populist. Nu cred ca a asimilat regula comportamentului politic democratic. O norma elementara este prevalenta ideilor si proiectelor fata de persoane. Deocamdata eu observ la domnul Becali un spectacol politic mediatic de tipul «one show man».

Rep: Adversarii dvs. spun deja, domnule Stoica: «acesta este partidul prezidential, jucaria lui Basescu». N-au dreptate?

V.S. N-au dreptate. Pentru ca ei uita doua lucruri. Primul este faptul ca Basescu mai poate avea cel mult un mandat. Asta este limita constitutionala. Ca urmare, daca faci un partid mare, nu-l faci pentru cinci sau noua ani. O conditie importanta este termenul lung.

Asadar putem spune ca facem un partid nu pentru Basescu, ci pentru toti presedintii pe care-i va avea dreapta in secolul 21, daca nu si in secolul 22. Al doilea lucru pe care il uita: se vorbeste de cezarism si despre tendinta dictatoriala a presedintelui. Noi sintem membri NATO. De la 1 ianuarie vom fi membri UE.

A gindi ca in aceste structuri politice internationale ar mai fi posibila o dictatura interna, este o prostie politica. Cei care sint cutremurati de fantasma dictaturii uita in ce moment se afla Romania. Sintem in niste structuri supranationale care regleaza si asemenea tendinte.

Rep: In iunie-iulie 2005 sustineati puternic fuziunea PNL – PD si virajul spre popularii europeni. Mai credeti in acest proiect?

V.S. Fuziunea, ca proiect politic, a esuat.

Rep: Pai, si atunci de ce PD a reluat tema asta?

V.S. Pentru ca in aceasta privinta exista o oarecare defazare in discursul Partidului Democrat. Care este explicatia esecului fuziunii? Cind PNL era puternic, PD n-a vrut sa fuzioneze pentru ca se temea sa nu fie inghitit de PNL. Cind a devenit PD mai puternic, PNL a refuzat sa fuzioneze pentru ca s-a temut sa nu fie inghitit de PD.

Eroarea pe care eu am facut-o a fost tocmai aceasta: n-am estimat reactiile subiective legitime pe care le trezeste teama de disparitie, de pierdere a identitatii.

Si atunci, reflectind la aceasta eroare pe care proiectul fuziunii o continea ca un defect genetic, am ajuns la concluzia ca singura cale de a unifica dreapta, pe care o vad in Europa si oriunde in lume, este de a concepe o structura in care grupurile componente sa-si pastreze identitatea.

Ca urmare, organizarea federativa este singura care poate sa garanteze tuturor elementelor ca-si pastreaza identitatea. A! Ce va fi diferit va fi ponderea pe care fiecare grup o are in cadrul ansamblului. Asadar, cu cit ai mai mare suport electoral, cu atat vei avea o pondere mai mare in cadrul organizarii federative.

Rep: Deocamdata, in aceasta Uniune Federativa, nu se vede decit PD. In afara de PD, cine ar putea fi?

V.S. Asta facem acuma, rostul lansarii platformei liberale la Pitesti este tocmai acesta. Mai intai sa incercam sa recuperam PNL in sfera liberalismului de dreapta si sa transformam PNL intr-un vector al unificarii dreptei. Eu nu exclud posibilitatea ca actuala conducere PNL sa se opuna acestui proiect pana in panzele albe si sa ramana in afara acestui proiect. Este posibil.

Dar asta inseamna ca actuala conducere va ramane singura cu o sigla. Liberalii insa vor intelege importanta acestui proiect de unificare a dreptei si cea mai mare parte vor veni sa se alature acestei platforme liberale.

Rep: Va asteptati sa fiti dat afara pe 18 octombrie de organizatia sectorului cinci, asa cum s-a intimplat cu Stolojan la sectorul 2?

V.S. He, he, heeee….aici e un mare semn de intrebare. Exista un suspans. De citeva luni de zile, conducerea PNL se straduieste, folosind toate metodele de presiune posibile, sa convinga organizatiile din sectorul doi si cinci sa ne excluda pe Stolojan si pe mine.

Filiala sectorului 2 a cedat in cele din urma si l-a exclus pe Stolojan. Ramane de vazut daca la sectorul 5 se va intimpla acelasi lucru. Presiunile sint la fel de mari, poate chiar mai mari, dar eu am incredere in bunul simt al oamenilor de la baza partidului.

Ei i-as invita pe prietenii mei de la sectorul cinci sa reflecteze asupra urmatorului lucru: ce a spus domnul Calin Popescu Tariceanu dupa ce a fost exclus Teodor Stolojan?

«Eu?» Ca Pilat din Pont: n-am mincat usturoi, nici gura nu-mi miroase! «Este decizia democratica a sectorului doi. Eu n-am putut sa impun excluderea lui Patriciu din partid pentru ca organizatia din Prahova n-a vrut sa-l excluda!»

S-a creat aparenta la un moment dat ca vor raspunde de aceasta decizie cei care conduc partidul, dar iata ce ei se spala pe maini! Desi in subteran fac toate presiunile ca sa se ia decizia, cind e vorba de asumarea publica a acestei decizii, se spala pe maini.

Accepta colegii mei de la sectorul cinci ca ei sa fie doar instrumentele acestei manipulari? Eu n-as zice, asa cum ii cunosc, ca vor accepta acest lucru. Si eu urmaresc cu interes ce se va intimpla. Nu sint sigur ca voi fi exclus.

Rep: Dar pe ce va bazati? Asta e o intrebare morometiana importanta.

V.S.(Rade cu pofta)….pe bunul simt. Sa stiti ca bunul simt e mult mai puternic decit credem noi. Uneori e in suferinta.

Rep: Pai, daca o sa va dea afara din partid, ce platforma mai faceti in interiorul partidului?

V.S. Nu inseamna ca peste noapte vor fi dati afara toti sustinatorii platformei noastre, chiar daca noi vom fi exclusi. In plus, daca actuala conducerea doreste sa ramana singura, daca doreste sa reduca PNL la cinci sase oameni, poate s-o faca.

Dar asta nu inseamna ca mai e vorba de PNL, ci de cu totul alta constructie, de cu totul alt partid, revendicarea de la traditia Bratienilor devine o gluma. Intrebarea este urmatoarea: vor liberalii sa faca un joc cu miza mica sau vor sa faca un joc pentru Romania secolului 21?

Rep: Isi va duce Tariceanu mandatul de sef al Guvernului pana la capat?

V.S. In mod normal nu.

Rep: Cind credeti ca va fi debarcat?

V.S. In logica normala a lucrurilor, asta se va intimpla anul viitor. In logica anormala a lucrurilor, asta nu se va intimpla pana in 2008, daca PNL se va alia cu alte forte politice pentru a forma o alta majoritate parlamentara.

Rep: Cum e bine sa candideze PNL si PD la Parlamentul European? Pe liste comune sau separat?

V.S. Pe liste comune, cu conditia sa existe un angajament ferm din partea ambelor partide ca vor forma aceasta Federatie de Dreapta. In absenta unui asemenea angajament, s-ar putea ca liberalii, in cea mai mare parte a lor, sa intre in aceasta noua forta politica de dreapta.

Rep: Dar ce garantie ar avea liberalii ca PD va accepta sa imparta in mod echitabil puterea cu ei?

V.S. O singura garantie. Pragmatismul PD. De cind a aparut acest partid, a facut dovada ca e un partid pragmatic. In momente dificile, datorita pragmatismului a putut sa mearga mai departe. Ma bazez pe pragmatismul lui Traian Basescu, pe pragmatismul lui Radu Berceanu, Vasile Blaga, Videanu, Emil Boc…

Rep: Dar ati discutat cu ei?

V.S. Nici o discutie nu este mai importanta decit interesul politic al unui partid. Eu cred ca si Traian Basescu si Emil Boc si toti cei care conduc PD astazi sint oameni care isi cunosc interesul. Si daca isi cunosc interesul ei trebuie sa inteleaga ceea ce si eu am inteles: PNL de unul singur nu poate sa acopere toata dreapta, PD cu atat mai putin poate sa acopere dreapta.

Vrea PD sa repete istoria guvernarii din 1996 – 2000 sau vor liderii PD sa construim impreuna un mare partid care sa guverneze Romania in mod ferm si cu o viziune pe termen lung.

Rep: Cit timp va dati pentru aceasta constructie?

V.S. Daca aceasta Uniune Federativa nu se va face in prima parte a anului urmator, asta inseamna ca ea nu se mai poate face decit dupa urmatoarele alegeri. Pentru ca in absenta unificarii dreptei, la viitoarele alegeri stinga va cistiga.

(fragmente esentiale din interviu au fost difuzate si la Radio Europa Libera)

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro