Sari direct la conținut

Cine plateste scumpirea facturii la gaze?

HotNews.ro

Guvernul intentioneaza sa infiinteze un Fond de ajutor social pentru consumatorii casnici de gaze, prin care sa se evite, pana la sfarsitul anului 2008, ca acestia sa plateasca facturi mai mari. Asa a anuntat, marti, premierul Calin Popescu Tariceanu dupa intalnirea cu Wolfgang Ruttenstorfer, presedintele grupului austriac OMV, actionarul majoritar al Petrom.

Tema principala de discutie a celor doi a fost gasirea unei solutii prin care consumatorii casnici sa nu platesca mai mult pentru gazele naturale.

„Am convenit, de principiu, sa gasim o formula prin care sa evitam, pe viitoarea perioada, pana la finele lui 2008, cresterea pretului la consumatorul casnic, datorita necesitatii alinierii preturilor la preturile mondiale. Dar numai la consumatorul casnic, la gospodariile populatiei.

Cu alte cuvinte, mai pe romaneste spus, sa gasim formula prin care aceste preturi sa nu mai urce”, a declarat premierul.

Solutia nu este una definitiva, ci „de principiu”, a explicat premierul, o decizie finala urmand sa se ia dupa discutii viitoare intre cele doua parti. Deocamdata, o posibila solutie ar fi crearea unui fond de ajutorare sociala.

„Formula prin care o vom operationaliza ramane sa fie definita. Una din variante, care nu este definitiva, este crearea unui fond de ajutorare sociala in care compania OMV va putea sa aiba o contributie si care sa atenueze aceste variatii de preturi”, a explicat Tariceanu.

Acesta nu a putut oferi detalii, deoarece urmeaza noi discutii intre Guvern roman, reprezentat de ministrii Finantelor si cel al Economiei si Comertului, si Petrom.

Cert este insa ca nu sunt cuprinsi in aceste masuri consumatorii industriali care vor plati preturile de pe piata.

„Competitivitate industriei si economiei romanesti, in general, nu trebuie sa se bazeze pe subventionarea pretului”, a precizat Tariceanu.

Pe de alta parte, cei doi au discutat si despre securitatea energetica a Romaniei, mai precis despre proiectele de investitii OMV privind conducta de gaze Nabucco si cea de titei Constanta-Trieste.

Programul de investitii Petrom trebuie sa fie coordonat in interesul Romaniei, a adaugat Tariceanu care a mentionat ca este importanta asigurarea surselor de aprovizionare cu gaze si petrol si evitarea dependentei de un singur furnizor.

Presedintele grupului austriac OMV s-a intalnit, ieri, si cu presedintele Traian Basescu. In centrul discutiilor au fost tot securitatea energetica a Romaniei si impactul social al alinierii pretului energiei la nivel european.

Intalnirile au loc in contextul sedintei Consiliului Suprem de Aparare a Tarii, de miercuri, cand vor fi discutate probleme referitoare la politica energetica a Romaniei.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro