Cu Thea in China, la Stuttgart si in pampasul romanesc

In restaurantele mongoleze, adie a capra. In China, Partidul e in toate. In pampa Romaniei, la Carei, cu pasaport diplomatic nu intri, daca n-ai viza, iar la Stuttgart se fac cartile, cu Cartarescu. Despre toate acestea si inca multe altele, mi-a povestit Dorothea Fleiss, artista plastica traind in Germania, prin creatia ei insa, o prezenta globala.

Nemtoaica sau romanca de succes? Si ce face statul roman pentru proiectele ei in tara?

Thea in atelier

Artisti internationali in pampa Romaniei

La Carei, timp de zece zile, in cadrul Simpozionului de arta contemporana organizat in august 2006, Dorothea Fleiss a reunit 55 de artisti din 26 de tari ale lumii. Proiectul are deja o traditie de noua ani, insa doar de doi ani este organizat in incinta Castelului de la Carei, situat chiar in centrul orasului.

Evenimentul e complex, se organizeaza ateliere de lucru si expozitii, excursii si spectacole, cu sprijinul autoritatilor – primaria din Carei si prefectura din Satu-Mare- si al postului de radio local Radio Transilvania, care mediatizeaza evenimentul si atrage vizitatori.

Anul acesta, intre 25 august-3 septembrie, evenimentul va fi insotit de Academia estivala, la care se pot inscrie artisti, dar si studenti din toata lumea, cei admisi primind burse in valoare de 500 de dolari.

Dani Rockhoff: S-au implicat in proiect Institutul Cultural Roman sau departamentul MAE pentru romanii din strainatate?

Dorothea Fleiss: Nu. Nici nu stiu daca acesta stie de proiect. Am facut anul trecut invitatii la Muzeul National de Arta -sectia arta contemporana-, la Ministerul Culturii, alte muzee si institutii culturale din Bucuresti. Insa nu-i intereseaza, daca nu se organizeaza in Capitala.

Jurnal din Italia, D. Fleiss

La Bucuresti, cred ca proiectul meu este mai putin luat in serios, fiindca el se desfasoara in pampa Romaniei, unde niciodata nu se intampla nimic. Este un proiect finantat privat, de familia mea. Insa, chiar daca el nu este sustinut la nivel de stat, se bucura de ajutor de la oficialitatile locale si judetene si de la firme private.

Fiind la a noua editie, cu artisti profesionisti din toata lumea, cu critici de arta si scriitori, cred ca proiectul nu va trece pana la urma neobservat.

D.R.: Cat e de simplu sa te ocupi la Carei, timp de zece zile, de 55 de artisti din lumea intreaga?

D.F. Usor nu e. Cateva exemple din trecut: sunt probleme cu vize, daca in invitatie nu se scrie un anumit paragraf, cu suportarea, in caz de probleme, a costurilor de repatriere, atunci unor invitati nu li se da viza. Cu Italia e simplu, nu insa cu Turcia si Egiptul, iar pe patru invitati arabi nu i-au lasat in tara.

Eu, din Germania, nu pot face invitatiile, acestea trebuie facute din Romania, care, chiar daca a intrat un Europa, nu face parte dintre statele Schengen. Uneori, e de rasul lumii: impreuna cu un prieten din Budapesta, care l-a luat de la aeroport, a venit un coleg din Thailanda, cu pasaport diplomatic. La vama de la Urziceni, o vama mica la sapte kilometri de Carei, n-au vrut sa-l lase in tara.

M-am urcat in masina si m-am dus acolo, sa vad ce se intampla. Mi s-a spus ca „N-are viza”. „Pai cum sa-i trebuiasca viza daca are pasaport diplomatic?”, am intrebat eu. Daca nu mergeam la vama, musafirul de peste mari si tari nu intra in tara. Iar pe parcursul celor zece zile, de mai multe ori l-a oprit politia pe strada.

Singuratate, pe text de Cartarescu, D.Fleiss

Castelul din Carei fiind in centrul orasului, artistii se plimba prin oras, merg la cumparaturi, la piata. Deci prind un pic de „feeling” de Romania. Adevarul e, ca niciodata nu stii cu cine ai de-a face. Chiar daca majoritatea invitatilor sunt artisti renumiti, nu stii, fiecare cum este implicat in politica.

In fond, ce stim despre fiecare dintre noi? Insa, in cadrul proiectului Carei, mai ales universitatile trimit acesti artisti.

D.R.: Exista, prin urmare, un garant moral?

D.F.: Bineinteles, acesta exista, in orice caz. Iar daca Romania n-ar avea si oameni excelenti la consulatele si ambasadele din tarile respective, multi artisti n-ar fi venit, niciodata, la Carei. Mi s-a intamplat ca o doamna consul sa imi faca la ora 11 noaptea vizele, si astfel chinezii n-au pierdut biletele de avion.

Anul trecut insa, doamna directoare Nga de la Muzeul de Arta din Ho Chi Minh (Saigon) din Vietnam, nu a primit viza. Tot asa si cubanezii, sot- sotie, artisti cu lucrari la multe art-fair-uri si galerii din Germania, care nu aveau nici un fel de functie oficiala, cum avea doamna Nga.

E greu, pentru o astfel de manifestare ar fi, in mod normal, nevoie de douazeci de curatori, iar eu o fac singura.

D.R.: Ce se intampla la nivel local?

D.F.: Exista inca clisee in institutii: „daca sunt secretara la un anumit muzeu, atunci n-o sa scriu titluri pentru lucrarile artistilor, pentru ca nu este jobul meu”. Dar jobul meu este sa duc atatia artisti in Romania, sa lucram impreuna? Pentru ca, totusi, lucrarile raman acolo. Artistii primesc material de lucru si doneaza lucrari, care nu se vand.

E un schimb cultural, lucrarile nu sunt destinate vanzarii. Insa, in fiecare an, se doneaza dupa evenimentul de la Carei, minimum 12 lucrari Consiliului Carei si Muzeului Judetean de la Satu-Mare. Asta ma doare pe mine: lucrarile sunt depozitate si nu beneficiaza de un spatiu expozitional ulterior. Mai e ceva: multi dintre artistii participanti fac performance, instalatii sau video-art.

Altii sunt scriitori sau poeti, am invitati din tot spectrul artistic. Insa cei de acolo vor doar pictura. Imbucurator este, totusi, ca se incearca la Muzeul din Satu-Mare, sa mi se dea o sala de expozitie permanenta, cu aceste lucrari ale artistilor internationali. Eu sper si intotdeauna am spus, ca lucrurile bune au nevoie de timp.

Cu antene la chinezi

Etcetera, D.Fleiss

Dorothea Fliess e cea mai vesela pictorita pe care am intalnit-o vreodata. Energia ei debordeaza in comunicativitatea fata de oameni, in ambitia cu care realizeaza proiecte culturale internationale, in tipatul liric din volumul sau de versuri „Jurnal caligrafic” (ed. Europrint Satu-Mare, 2005), in panzele sale pline de seva si culoare.

Descendenta a expresionismului tarziu, Fleiss sublimeaza tensiunea expresiei plastice intr-un abstract, in care cromatica folosita reda contrastul starilor sale de spirit. Intre enorm si miniatural, panzele pictoritei pot acoperi pereti sau nise in cotloane retrase.

Galben, turcoaz, verde, rosu, portocaliu, totul in „tare”, pe alocuri inmuiat de tuse delicate, aceasta e partitura cromatica „Thea”.

Coloristica intensa o datoreaza pictorita romanca nu doar firii sale debordante, ci si unui repetat contact cu arta Extremului Orient.

Cu itinerarii expozitionale pe tot globul (Romania, Ungaria, Olanda, Blgia, Argentina, Italia, Finlanda, Brazilia, Franta, Germania, India, Israel, Mexic, Noua Zeelanda, Filipine, Africa de Sud, Coreea de Sud, Spania, Taiwan, Bosnia, Vietnam, Turcia, China, Cuba, Japonia) Dorothea Fleiss este curator si profesor-oaspete, in fiecare an, la Belearte in Huhhot (Mongolia Interioara ) si Beijing.

„Care e relatia ta cu provincia autonoma chineza Mongolia Interioara si…caprele ei?” am intrebat-o pe Dorothea.

„Intr-adevar, mirosul de capra e prezent in mai toate restaurantele din sudul istoric al Mongoliei. Am fost invitata de mai multe ori acolo, sunt profesor asociat al Universitatii din Hohhot, capitala Mongoliei Interioare. Am avut, acum cinci ani, expozitie personala la Muzeul de arta, cu foarte mare succes.

Sunt in continua legatura cu Institutul lor de relatii internationale si in fiecare an invit artisti la proiectele mele, artisti pe care ii trimite Universitatea lor. Au fost si la Carei, anul trecut. China e foarte ospitaliera si deschisa spre colaborari culturale, insa fara pile la partid nu faci nimic”.

„Visul meu este sa fac cunoscuta cultura din Est in Vest si sa fac mai bine inteleasa cultura din Vest in Est” ne spune Dorothea, in atelierul sau de lucru din centrul Stuttgartului. „ In acest sens, am fondat Asociatia „d.f.e.w.a” din Stuttgart, impreuna cu alti artisti, internationali.

La inceput a fost foarte greu sa-mi realizez proiectele, insa dupa cativa ani, am inceput sa colaborez si cu Academii estivale, cu programe de schimburi interculturale, cum e Transcultural Exchange al Universitatii, Colegiului de Arte si Institutului de Tehnologie din Boston”.

Carti-obiect cu Braun si Cartarescu

Panza de D.Fleiss, ca fond de performance

Pornim de la realitatea ca orice carte este un obiect care se citeste. Cartea-obiect este insa o creatie artistica ce modifica actul propriu-zis al lecturii, activand si altfel de perceptii, decat cele intelectual-cognitive.

„Legata cu sfoara, arsa, lipita, decupata, din hartie, carton, marmura, plumb, sticla sau plastic, cartea-obiect e un ‘parti pris’ pictural si sculptural“, suna o definitie.

„Am inceput sa lucrez cu ele in anul 2000, primul fiind un jurnal de calatorie” spune Dorothea. „Am cumparat o carte de la librarie cu orasul Salzburg -tocmai eram acolo cu un proiect- si, pentru ca tot scriam jurnale, am inceput sa pictez jurnale. Unele carti-obiect intra in cutii.

De exemplu aceasta, una dintre cele mai noi, in colaborare cu Mircea Cartarescu si Ioana Nicolaie, care sunt acum in Stuttgart. Eu prepar o coala pictata, iar Cartarescu scrie textul, de mana”.

„In 2002, la Lago Maggiore, am facut o carte -obiect cu lucrarile si impresiile artistilor cu care am lucrat impreuna. Tehnic, cu greu se poate face in fiecare zi o pagina, fiecare foaie trebuie preparata si lasata la uscat. Nu e ca un jurnal, in care ai libertatea sa creezi cum simti. Scriitorii imi dau un text si eu lucrez cu acel text.

Cu un poem, fac mai multe carti-obiecte, interpretandu-le plastic textul. Am inceput cu Volker Braun din Berlin, continuand cu Uli Rothfuss, Tahar Bekri -poet tunisian care traieste la Paris-, cu Rodica Draghincescu -careia ii ilustrez si o carte de poeme, ce va aparea in curand la o editura din Luxemburg”.

„Nu este o directie noua, sunt multi in lume care fac carti-obiect. Recent s-a organizat un festival la Varsovia, in Polonia, insotit de o expozitie itineranta de carti-obiect cu tema „Timpul”. Anul trecut, la Seoul, in cadrul targului de carte, o intreaga hala expozitionala a fost dedicata cartilor-obiect.

Am participat si eu la acest proiect, ca artista plastica reprezentand Germania, iar Ministerul Culturii din Coreea de Sud mi-a platit standul si drumul”.

„Cartile mele obiect sunt unicate, sau mie imi ramane una, scriitorului una. Este ceva foarte personal, foarte intim, ca un jurnal si nu sunt de vanzare. Am insa creatii expuse in colectii: in Biblioteca de la Alexandria, in muzeul din Washington, in colectia Babylon din Orlando, in Australia la Victoria State Library, sau la Cambridge Library in Boston”.

Am intrebat-o pe Dorothea daca nu i se pare egoist gestul ei artistic, de a nu vinde aceste lucrari. „ Da, oarecum” mi-a raspuns. „E foarte interesanta aceasta relatie, intre artist si opera. La inceputul carierei mele de artist plastic, pur si simplu nu voiam sa imi vand lucrarile, le vedeam ca pe copiii mei. Cu anii, iti dai seama ca trebuie sa se si vada ceea ce creezi”.

Katmandu, Boston si burse pentru studenti la Carei

Dani Rockhoff: Ce deplasari ai in viitorul apropiat?

Pictorita Dorothea Fleiss

Dorothea Fleiss: La sfarsitul lui martie si inceputul lunii aprilie, va avea loc bienala din Cuenca (Ecuador) unde reprezint Germania. La sfarsitul lui aprilie particip la o Conferinta la Boston, unde este invitat si d-l Joly, de la Academia si rezidenta artistica Schloss Solitude, din Stuttgart.

La conferinta voi prezenta proiectul meu de la Carei si un nou proiect, la care pot participa si studenti. Bursele nu sunt prea mari, o bursa e de 500 USD. Dolari, pentru ca prezentarea proiectului Carei o fac cu ajutorul unei fundatii din America, de la Boston, in care sunt membru si reprezentant european.

Pe websitul lor, dupa inserarea proiectului, se pot trimite si aplicatiile celor interesati.

Apoi, tot anul acesta, voi avea expozitii la Katmandu in Nepal, la Dakar in Senegal, la Lvov (Lemberg) in Ucraina, la galeria Yume din Tokyo, iar in septembrie plec in China, pentru schimburi scolare intre universitati. Baden-Wurttembergul are un program in acest sens, iar eu particip ca docenta a Universitatii de la Calw, si pentru ca am multe relatii cu universitati din China.

In decembrie, particip ca membru de juriu la Bienala de la Adana, din Turcia. Intre 25 august si 3 septembrie, fac proiectul de la Carei, din Romania, prezentarea Academiei estivale am si am facut-o la Institutul din Calw. E un prim inceput al acestui proiect suplimentar pentru Carei.

Dar acreditarea la cursurile pentru Academia estivala de la Carei se va face la Universitatea din Germania, nu in Romania. Vor putea insa sa participe studenti din Romania, Germania sau de oriunde.

Intre doua lumi

Dani Rockhoff: Ce te consideri, artist roman sau german?

Dorothea Fleiss: Este o intrebare foarte grea. Eu cred ca, in multe locuri, particip ca artist roman, depinde de proiect. Este si aceasta o politica, cum toata viata e politica: au nevoie de reprezentant roman, sau de unul german? Dar eu traiesc in Germania, si o reprezint.

Acum cativa ani am avut o expozitie de grup, cu artisti internationali, in America, la Institutul Cultural Roman, East- West Gallery din New York. Eu am participat invitata de o fundatie americana, nu de reprezentantii ICR sau ai Ambasadei Romaniei la New-York. Deci sunt fortata oarecum sa reprezint Germania, desi nu eu am decis asta.

Adevarul este ca, de exemplu, nici nu mi se pare potrivit ca la bienala de la Venetia, Romania sa fie reprezentata de un artist roman care traieste la Londra. Pentru mine asta e nedreptate, fata de artistii din Romania.

D.R.: Atunci, pe Dorothea Fleiss nu o putem include in categoria romani in strainatate, cu care ne mandrim !? Este un adevarata moda, la nivel de institutii ale statului roman si in mass-media romaneasca, in directia acestei actiuni recuperatorii, prin exemple.

D.F.:Eu sunt mandra ca sunt romanca, ca m-am nascut si am trait acolo, insa sunt lucruri pe care nu eu le decid. Traiesc si creez in Germania, incercand sa demonstrez lumii ca se poate face ceva si de nivel international, cum sunt proiectele organizate in Romania, in speta proiectul de la Carei.

D.R.: Odata cu intrarea Romaniei in UE, putem spune ca cetateniile se atenueaza, ca suntem cu totii europeni?

D.F.: Eu zic ca am fost europeni si pana acum. Pentru mine, usurarea va fi probabil din punct de vedere organizatoric si prin eliminarea unor vize. Nu numai ca ai nevoie de bani si energie, ci si mult suflet si sprijin din partea familiei, cum am avut si pana acum. Artistii invitati se simt onorati, nu conteaza atat locul unde se organizeaza proiectul.

Prin prezenta noastra in Romania, noi facem ca locul sa fie important si lumea sa se uite intr-acolo si sa vada ce se intampla. Nu doar pe maidane, ci si la alt nivel.