Blestemul aurului din Apuseni
„Nu mai lucra nimeni la minele de aur din zona Brad. Anul trecut au disponibilizat si cel din urma miner. Mai sunt vreo 40 de angajati pentru intretinere. Le-au dat vreo 20 de salarii. Peste vreun an jumate, cand termina banii, sa veniti sa-i vedeti. Pensionarii castiga vreo 5-6 milioane de lei.Pe multi dintre ei ii gasesti in cartierul Mica.”
Presimtind parca dezastrul ce avea sa vina prin inchiderea minelor, omul din fata noastra si-a transformat casa intr-o pensiune.
Clientii, majoritatea soferi de tiruri sau grupuri aflate in tranzit prin Brad, nu au mari pretentii. Sunt multumiti de preturile mici si de curatenia din camere.
„Camera cu doua paturi costa 600 de mii de lei vechi. Pentru o singura persoana, ne mai targuim, sa zicem ca mai las 100 de mii. Bucurestenii care vin se mira cat de ieftin putem trai”, spune unul dintre putinii intreprinzatori din zona.
Barbatul de vreo 50 de ani vorbeste fara patima si fara grija zilei de maine. Nu-l mai leaga de orasul bogat de altadata decat sirul de dinti de aur pe care ii etaleaza cu placere.
Pensiune si salariu bun
Am verificat o parte din spusele omului. La cea mai cautata carciuma din oras, cu 650 de mii ne-am saturat trei oameni. Nu am ratat celebrele „virslili”, una dintre mandriile culinare ale motilor. Am evitat cartierul Mica si ne-am oprit intr-o carciuma cu acoperis din tabla, meschin de mica, de unde razbatea o muzica cu puternice accente orientale.
Stiam ca toate lucrurile se leaga si se dezleaga la un pahar. Barmanul, un barbat cu mustata si aer usor smecheresc, nicidecum genul pe care l-ai intalnit in cluburile de fite din Capitala, pare bucuros sa depene amintiri.
„De loc, sunt cam de aici. Am venit in 1976, la putina vreme dupa ce am terminat profesionala la Cluj. Prima data am lucrat la drumuri si dupa aceea am coborat in mina. Pe vremea cand am terminat scoala, statul iti facea automat un contract de munca. Era un fel de repartitie. Nu am venit aici pentru ca asa as fi vrut sau pentru ca auzisem de aur.
Am fost repartizat la firma de Drumuri si Poduri Timisoara deoarece incepuse constructia soselei Arad-Abrud. Aveam 18 ani cand am venit la Brad”, spune domnul Constantin.
In mina, a fost mereu un deschizator de drumuri. Chiar daca mai mult la propiu: „Noi amenajam si consolidam galerii, transportam minereu, detonam. Nu aveam legatura directa cu exploatarea propriu-zisa a aurului. Ei se foloseau de munca noastra ca sa scoata aurul afara”.
„Munceam la o adancime de 290 metri”
Vremurile din trecut sunt invaluite in lumini si umbre. De o parte, salariul bun, acces la anumite servicii care erau interzise pentru altii: „In 1983 am inceput sa lucrez la mina. Nu a fost usor. Sa fii la o distanta de 400 de kilometri de casa, singur. Stateam in baraci, intr-o colonie. Era bine intretinuta, era curat, aveam cantina. Totul era gratis, plus un salariu de 2.100 de lei.
Era o leafa peste medie. Lucram in ture de 12 ore si la adancimi de 290 de metri”, povesteste omul.
De partea cealalta – cerberii care pandeau orice pas gresit, orice intentie de a da frau liber ispitei aurului, dar si trauma de a trai multa vreme in intuneric: „Nu intra si nu iesea nimeni fara sa fie perchezitionat la sange. Daca li se parea ceva suspect, te dezbracau la pielea goala si te controlau. Era o camera speciala. Uneori, iti dadeau mancare si de baut pana iti faceai nevoile.
La inceput, am avut un soc. Eram obisnuit cu aerul, cu lumina soarelui. Dupa o vreme, am inceput sa ma obisnuiesc. Nu aveam ce face”.
Sediul lui Gigurtu, dat unui italian
La inceputul anilor ‘20, Societatea Romana Anonima MICA a preluat exploatarea aurului. In afara de minerii angajati din zona, se lucra cu condamnati de drept comun. Imediat dupa venirea comunistilor la putere aici au fost adusi detinuti politici. „Unii dintre puscariasi stateau zile in sir in mine. In subteran existau camari amenajate, unde puteau ramane peste noapte.
Am identificat incaperi folosite pentru cazarea cailor”, ne-a declarat Georgeta Dulgheru, inginer geolog si ghid la „Muzeul aurului” din Brad.
In perioada dintre razboaie, mina ar fi fost profitabila, fapt ce s-a resimtit asupra nivelului de trai al locuitorilor. Importanta acordata acestei industrii se vede si astazi pe drumul ce duce de la Brad la Abrud. La marginea soselei, impunatoare, se ridica o cladire (foto) cu patru etaje, din caramida, care a fost acum opt decenii sediul societatii MICA.
A fost construita la indemnul fostului premier Ion Gigurtu, ajuns la un moment dat la conducerea consiliului de administratie al societatii miniere. .
Tezaurul de la Brad
Muzeul aurului din Brad arata precum o Dacie cu motor de Mercedes. De afara, cladirea nu spune mare lucru… Modesta, fara paznic si fara firma la poarta. Nici macar site pe Internet nu are.
Inauntru, ospitalitate ardeleneasca. Doamna Georgeta Dulgheru ne lasa sa umblam fara grija prin cele trei camere ticsite cu 1.200 de piese din aur, toate naturale. Afam ca cel mai mare zacamant de aur nativ din Europa a fost la Brad.
INTERVIURILE HotNews.ro