Si eu sunt un Offenbacher!

Fara straini, Offenbach pe Main ar fi un satelit al Frankfurtului, nu un „oras mare”, cu primar general. Iata ca „multi-culti”, cum alinta nemtii mozaicul national traitor in Germania, are reverberatii la nivel de politica si fonduri bugetare alocate administratiei locale.

In semn de recunostinta, primaria da ocazie strainilor sa-si etaleze deschis „fumurile”, mai ales cele culinare: anul acesta, in piata de legume a orasului, un loc numai potrivit pentru gratare, mici si dansuri de recunostinta.

Primarul general al orasului, Horst Schneider, a vorbit, insa, la deschiderea evenimentului din 9 iunie de o sarbatoare „in cel mai frumos loc al Offenbachului”. „100 de nationalitati are orasul”, a mai spus el, „Oricine se simte bine aici si respecta anumite reguli, se poate numi un Offenbacher”.

Presedintele Consiliului Strainilor din Offenbach, Abdelkader Rafoud, a mers chiar mai departe in precizarile din discursul sau inaugural. „Suntem aici 36.000 de straini si jumatate din populatia Offenbachului se trage din migranti. Fara noi, Offenbachul n-ar avea primar general, n-ar fi cotat oficial ca oras mare”.

„Ziua cetateanului strain” a fost inaugurata la Offenbach in 1975. Intre timp a devenit traditie.

Cu mare priza, mai ales la publicul international, evenimentul reuneste asociatiile de straini din zona, care amenajeaza corturi, tarabe culinare si ies pe scena cu artisti mai mari si mai mici. Anul acesta, in 9-10 iunie, Sarbatoarea natiunilor (cum a fost rebotezata Ziua strainilor, incepand cu 1995) a avut un puternic aspect de improvizatie.

Fripti

Dans peruvian incins la talpi

In mijlocul pietei a fost incropita o „scena” cu podea metalica, foarte putin ridicata de la sol si greu vizibila din toate unghiurile pietei. Laitmotivul artistic au fost dansurile nationale intrepretate de copii. Micutii peruvieni s-au fript, saracutii, pe metalul incins al scenei, incercand sa evolueze cu talpile goale, cum e traditia dansului. S-au risipit cu chiote… apoi replay, in adidasi si slapi colorati. Bine si asa.

Alt neprevazut: in mod normal, sarbatoarea strainilor din Offenbach se tine in septembrie, anul acesta data a fost devansata, din cauza unor lucrari de constructie ce urmeaza sa fie demarate in zona. Prin urmare, programele culturale oferite pe scena n-au fost in intregime „coapte”… desi s-au desfasurat sub un soare torid duminica, pana spre seara.

De standul culinar romanesc s-a ocupat Cercul de promovare a prietenilor Romaniei, asociatie condusa pe preotul Stefan Anghel din Offenbach. Tot el a incercat sa acopere partea culturala romaneasca cu resurse locale, deoarece sprijin logistic si financiar de la institutiile abilitate din tara n-a cerut si n-a primit.

Unul dintre motive? Birocratia excesiva a finantarii proiectelor culturale finantate de Bucuresti.

Un mic sprijin a fost insa oferit de Western Union, cea mai cunoscuta companie internationala din domeniul transferurilor de bani in numerar. Publicitatea WU la astfel de evenimente e la locul ei, caci principala sa clientela este alcatuita din migranti, multi dintre ei provenind, in Germania, din tarile Europei de Est, deci si din Romania.

La „momentul romanesc” de pe scena, s-a renuntat la dansurile de copii, caci profesoara de dans care ii pregateste in mod curent, asteapta bebelus. A intervenit, cu cantece populare din Transilvania, Cristian Braica, contrabasist la Hessisches Rundfunk.

Aici, un alt ghinion: instalatia de sonorizare dadea rateuri, in timpul cantecelor maramuresene, deci evolutia sa maiastra a fost „prescurtata“.

Pofta de fum

Altfel, micii dansatori internationali, cu sau fara adidasi, au fost vioi, iscusiti si colorati in toate culorile curcubeului. Scolile au iesit pe scena cu Mini Bigbands, dansurile folclorice nationale s-au perindat sub nume deja notorii de trupe, ca Niketon Bangladeshi, Centro Operario Portugues sau Contigo Peru.

Aerul pestrit e o dominanta a acestor festivaluri internationale, de la culori, participanti, pana la oferta culinara pe alocuri foarte ademenitoare -cum au fost micii, carnaciorii si sarmalutele romanesti cu smantana, mmm, chebabul, orezul Basmati cu curry, placinte si fructe de mare in toate combinatiile, baclavale si checuri, racorite cu o felie de urias pepene turcesc).

Bere in valuri, dar si ceai verde sau negru, cate o tuica la romani, un ouzo la greci, o slibovita la balcanici.

Regina a fost insa friptura, fleica la gratar, iar pofta de fum stinsa doar spre seara, cand o inevitabila ploaie cu rupere de nori, nemteasca 100%, a risipit petrecaretii din „globala“ piata de legume a orasului de pe Main.