Poveste de Crăciun: Drogații de Crăciun și obsesia de a fi mai bun

Eram cu sacoșa plină. Cârnați proaspeți, cârnați afumați, 2 cozonaci, tobă, lebăr, costiță cu coaste, șunculiță, șorici, cefe de porc, ăstaaaa, untură cu jumări, jumări. Luasem chiar făină și ouă, praf de copt să-mi fac eu damblaua: prăjitureaua cu unt de Crăciun. Ah, vin roșu. 237 ron. Și aveam în cap clinchetul de zurgălăi al scandalului pe prețuri de la magazin. Una e la raft, alta e la casă. Așa o fi? Mă bălănghăneam între 2 sacoșe și-n fața mea, ce văd?, pe alee: drogații, aurolacii. S-o iau la fugă? Eram la doi pași. Dar fuga mea înainte trecea pe lângă ei. Să mă întorc? Și m-au întrebat. Și a început povestea mea de Crăciun. Nu e Scrooge, nu e Fetița cu Chibrituri. E o întâmplare adevărată din mahalaua Labirintului, din centrul Bucureștiului. Crăciun, 23 decembrie 2022.

Drogații nu mai sunt aurolaci

O viață am trăit cu aurolaci în jur. Copiii abandonați de părinți și soartă își găseau refugiul într-o pungă cu aurolac, un lac auriu bun de dat pe picioare și paturi metalice. Aurolacii au ieșit din Revoluție. Oamenii aceștia găsiseră în aspirația și respirația dintr-o pungă efectul halucinogen de a suporta viața, frigul, lipsa de căldură a hranei, mângăierea familiei, incertitudinea. Oameni cu suflet mereu, că nu știau ce fac. Inocenți. Umblau năuci pentru că aveau suflul preaîndestulător de aurolac. Dormeau iarna călare prin canale. Unii mureau “prăjiți” pe țevi, sau dintr-o fisură a țevilor. Apăreau la știri. Alții au trăit iubind și având copii. Puțini chiar și-au depășit condiția mizerabilă în care trăiau. Puțini, dar despre ei nu știu, n-am aflat nicio poveste. Erau niște rumori.

Dar astăzim de Crăciun, sunt fel de fel de droguri și “drogați”

Sunt pe un grup de uațap. Una din teme: “drogații”. Ne asaltează blocul. Mă întâlnisem de atâtea ori cu ei, vara. Le dădusem bani chiar, aveam vreo două ființe cu care stăteam de vorbă îndelungat. Dar uite, în iarna asta n-am avut parte. Au dispărut. Și deodată cu sacoșele de Crăciun în mână, ce să vezi? Îmi apar. Contaminat de uațap intru ușor în panică. Sunt agresivi, trebuie să te strecori fără să fii vizibil. Ei care sunt în lumea lor, ei, invizibilii te văd, te simt mai bine. Parcă-s lupi, hiene.

Și, Crăciunul 2022 și iată-i pe „drogații” de pe uațap, față-n față cu mine

Sunt oameni? Oameni. Au mâini, picioare, ochi, trup, chiar. Arată ca mine. Nu-s îmbrăcați ca mine. Eu, cu hainele mele de Mall, ciorapi cu reni, de la Crăciunul de anul trecut. Penibil m-am simțit. Ei, trei, cu haine negre, cu urme de var, unul cu blugi, unul cu ghete, cu căciulă unul, cu fâș-fâșuri toți. Uite și Adidași. Haine adunate de te miri unde și răvășite. În dezordine. Eu ordonat, rob a două sacoșe. Ei liberi, în dizarmonie a brațelor și acoperămintelor. Domle, n-aveau ce face cu mâinile. Și le suflau rar ca să le încălzească. Pe vremea aurolacilor, cu mâinile țineau punga de aurolac. Astăzi, se bălăbăneau. Și eu mă bălăbăneam între două sacoșe.

Era Crăciunul 2022

În Scrooge al lui Dickens noaptea se-ntâmplă călătoria ca omul să-și ia seama păcatelor. În “Fetița cu chibrituri” e n-are nicio vină. Câteva chibrituri arse spre a se încălzi în loc să le vândă. Acum, păcatul meu era la lumina zilei și-nsemna că n-aveam bani. Deși aveam, dar n-aveam.

– Ai bani?

– Am cârnați.

– Bani, bani ai? Am de mâncare.

– Dă-ne bani că mâncăm.

Le dau un cozonac și un cârnat lung și afumat. Se uită la el, îl iau. Bani? Am card. N-am bani. Mă gândeam la greutatea de a merge la bancomat, de a scoate bani, de a … Ne unea frigul. Unul și-a aprins o țigare. Și a-ncălzit o clipă locul. Ne-am privit. Am trecut mai departe.

Apoi, m-au luat remușcările.

Puteam merge să le dau bani.

Era Crăciunul.

– Domle, de ce nu suni la Poliție? Ajunsesem la capătul aleii și o doamnă c-o pălărie mi-a dat o soluție.

Apoi, m-am întors și am zis că măcar le dau mai multă mâncare. Trei? Un cozonac ș-un cârnat la 3? Dar ei m-au privit.

– Bani ai?

Am înțeles că banii-s mai importanți. Cum și pentru mine banii fuseseră importanți ca să-mi cumpăr de Crăciun. N-am avut curaj să le propun să mergem la bancomat împreună pentru a le face Crăciunul fericit! Le-am mai dat din răciturile mele.

– Pâine n-ai?

– Doar cozonac. Și am plecat din nou. Și ei au plecat. Mă duceam la cald. Rătăceau în frig. Intram în spiritul Sărbătorilor, aveam de toate. Intram în lumea imaginară a Crăciunului. Ei își continuau drumul, își căutau de toate. Pentru a intra într-o lume imaginară. Indiferent, dacă este Crăciun sau nu.