Terra se încălzește într-un ritm record, iar cercetătorii nu pot explica toate motivele
Ritmul creșterii temperaturilor globale a atins un punct critic în anul 2023, într-un proces cauzat în proporție de 92% de către oameni, susțin nu mai puțin de 57 de specialiști din toate colțurile lumii, într-un studiu recent publicat în revista Earth System Science Data.
Misterul a apărut în momentul în care aceștia au încercat să explice fenomenul. Astfel, în ciuda evidentei creșteri a temperaturilor globale, oamenii de știință nu au identificat dovezi care să indice o accentuare semnificativă a proceselor care să ducă la un asemenea rezultat, excepție făcând o ușoară creștere a ratei de ardere a combustibililor fosili.
Temperaturile de anul trecut au fost însă atât de neobișnuite încât creșterea nivelului de ardere a combustibililor fosili nu poate explica pe deplin fenomenul. Mai degrabă, susțin cercetătorii, ar putea fi vorba de factori încă neelucidați care accelerează ritmul creșterii temperaturilor globale.
În anul 2023, rata de încălzire a ajuns la 0,26 de grade Celsius per deceniu, comparativ cu 0,25 atât cât se calculase în anul precedent. Nu pare o diferență foarte mare, însă vorbim despre un record absolut, subliniază oamenii de știință. Situația este cu mult mai gravă decât pare la o primă vedere, iar ultimele rapoarte sunt de-a dreptul îngrijorătoare.
Specialiștii afirmă că anul 2023 a adus temperaturi cu 1,43 grade Celsius mai mari față de media din anii 1850-1900. Asta în condițiile în care o creștere de 1,31 de grade poate fi pusă pe seama activităților umane, în timp ce o diferență de 8% poate fi explicată prin efectele fenomenului El Nino.
Dacă raportăm la o fereastră mai mare de timp, spre exemplu ultimii zece ani, temperaturile au crescut cu 1,19 grade Celsius față de perioada preindustrială. Iar în condițiile în care omenirea va continua să ardă combustili fosili, pragul critic de 1,5 grade, stabilit prin Acordul de la Paris din anul 2015, va fi atins în maxim 4,5 ani.
Depășirea acestui prag nu echivalează cu apocalipsa, subliniază autorii studiului, însă schimbările vor fi unele destul de dure. Asta echivalează cu dispariția ghețurilor arctice, a unei părți importante a recifelor de corali, a numeroase specii de plante și animale și, implicit, a multor vieți omenești.
Temperaturile de anul trecut reprezintă mai mult decât un simplu salt, adaugă oamenii de știință. Ele au atins valori neobișnuite, în special în luna septembrie, raportat la valorile înregistrate în perioada 1970-2010, valori care indicau o creștere per deceniu de 0,18 grade Celsius.
Cercetătorii nu își pot explica încă această creștere neobișnuită, în ciuda faptului că au fost lansate mai multe ipoteze. Un motiv larg discutat în ultima perioadă ar putea fi reprezentat de recrudescența incediilor de pădure care au eliberat cantități mari de dioxid de carbon în atmosferă, însă o astfel de ipoteză nu a fost general acceptată, cel puțin deocamdată.
Cert este, concluzionează autorii studiului, că deceniul actual este unul critic. Deciziile care vor fi luate la nivel politic, dar și acțiunile care vor fi întreprinse în viitorul apropiat, vor fi cele care vor dicta modul, dar și rata, în care temperaturile globale vor continua să crească.
Dați Follow paginii noastre de Facebook, HotNews Science, pentru a putea primi direct, în timp real, cele mai noi informații și curiozități din lumea științei!
Sursa foto: profimediaimages.ro