Acolo se face carte!
Ai carte, ai parte sau această șaorma cu de toate care e școala
Am început să fac carte la sat, la școala din capătul străzii. În prima zi de școală, am plâns până mi s-a udat șorțul de la uniformă. N-am vrut să rămân în clasa învățătoarei care mă terorizase încă de când începusem să merg în picioare. Știți cum e la țară – sat mic, lume puțină -, toți se cunoșteau între ei, iar doamna învățătoare nu numai că locuia la 50 de metri casa noastră, dar trecea zilnic, în drumul ei spre școală, prin fața porții noastre. De câte ori mă găsea la poartă (și mă găsea în fiecare zi pentru că ieșeam cu bunica să-l așteptăm pe fratele meu să vină de la școală), mă trăgea de nas. Da, de nas! Fix de nas! Îmi zicea ”cârno!”, mă apuca de nasul cel cârn și-l răsucea până îmi țâșneau lacrimile. Ajunsesem să fug în fundul grădinii de câte ori o vedeam că se apropie de casa noastră.
INTERVIURILE HotNews.ro