Adio Orban! (de Alina Mungiu-Pippidi)

Hai sa va explic de ce ministrul Transporturilor, renumitul mercenar politic Ludovic Orban, care si-a construit cariera facand praf Alianta D.A., s-a descompus sub ochii nostri. De ce s-a facut bucatele care au fost imprastiate in toate vanturile, ca acele personaje din unele filme care sunt atat de total corupte ca atunci cand, dupa multe asteptari, eroul pozitiv le strapunge in sfarsit, ele nu cad greu, cu sangele curgand siroaie din toate gaurile, ci se destrama in particule, se scurg in praf, se topesc in noroiul din care s-au intrupat si eroul o imbratiseaza pe eroina nu in prezenta cadavrului dusmanului, cum e traditional, ci in absenta lui, pentru ca dusmanul era atat de odios incat moartea lui sfideaza legile naturii si el nu mai are nici macar dreptul de a avea un cadavru.

Vina numarul unu a lui Ludovic Orban este ca s-a crezut deasupra legilor naturii. Ce om cu scaun la cap ar conduce, asa cum s-a laudat el, saptezeci de mii de kilometri in sapte luni de cand e ministru? si cand mai e si un antitalent, care a facut deja patru accidente in patru ani?

Ministrul Transporturilor are o armata de soferi. De ce isi conduce singur cele trei Audi-uri, sau cate o avea ministerul, pe toate santierele patriei, si chiar de la petreceri la care a baut un pahar, si chiar cand orasul e acoperit de gheata si zapada? Ca e mai barbateste asa, ca iti simti sangele in tine cand tragi singur de volan si patrunzi prin trafic ca printr-o muiere consimtitoare? Eh, asta e un pacat cunoscut, se numeste machism si e riscant.

Ca deh, pentru placeri platim. Cu cat mai mare riscul, cu atat mai mare decontul. Mai multi barbati de stat de la noi impartasesc acest viciu. Ca trebuie oarecare savoir faire si ca sa stii cum sa te acomodezi cu soferul.

Odata, cand urcam pentru prima oara intr-o anumita masina oficiala, soferul, desi om serios si adult, mi-a deschis portiera din dreapta fata. Eu l-am privit cu uimire. Atunci, a inchis-o la loc, a deschis-o pe cea din dreapta spate, cum cere eticheta, si mi-a spus, sobru:

„Ma scuzati! In ultima vreme, barbatii asa prefera”. Am avut atunci viziunea unei clase superioare de upstarts, de parveniti care prefera sa stea pe scaunul din dreapta de langa sofer, ca nu e mult de cand erau ei soferi. si nu-si dau seama ca un demnitar care in exercitiul functiunii se asaza langa sofer sau il da pe ala la o parte ca sa ii ia locul la volan nu castiga respectul soferului.

Dimpotriva. Ca soferul spera ca unul care a ajuns ministru e mai mult decat un sofer si ca nu doar sansa pura sau lipsa de scrupule absoluta, ci demnitatea si valoarea stau la temelia unei cariere publice. Bietii soferi! Cate iluzii in desert!

Al doilea pacat al lui Ludovic Orban este ca a crezut ca daca stii sa canti la presa de consum ca un betiv la un pian dintr-o carciuma ai un monopol la aceasta distractie. Eh, pianele astea de doi bani, cu public cu atentie superficiala, care aude muzica intre doua pahare, sunt schimbatoare si usuratice, canta in mana oricui stie sa le mangaie sau are dreptul la scaunul de la pian.

Orban, fiind autor de glumite si teribilisme si etern furnizor al materiei principale dupa care tanjeste presa – as rezuma-o la sloganul simplu „porcaie pe unul mai bun decat tine daca vrei sa te bage lumea in seama” –, parea foarte iubit de presa. In orice caz curtat, rasfatat, cajolat in tot felul si pe toate partile. Mai ales ca presa noastra te adora daca esti disponibil.

Poti fi competent, poti fi genial, poti fi telegenic, nimic nu face succesul cum ar face disponibilitatea de a fi mereu la dispozitia presei, ca te pricepi la subiect ori ba, ca esti in trafic sau in buda de pe Otopeni.

Cine nu-si inchide telefonul si e totdeauna gata sa vina in studio poate fi ultimul animal, e luat in brate de presa, si unul mai slabut cu duhul sau ametit de aerul inaltimilor poate chiar crede ca e iubit. Priviti cazul dramatic al lui Adrian Cioroianu. El chiar s-a crezut iubit si respectat, si acum pica de sus. Presa te pedepseste pe unde ai pacatuit. De fapt, ziaristilor li se pare ca e un act de restitutie. Scot din tine aerul pe care tot ei l-au bagat.

De fapt, lor le plac personajele inventate de ei, adora lumea fictionalizata chiar de ei, ca asa devine realitatea un mare scenariu si autorul de stiri false un viitor laureat la Cannes. Realitatea e o piedica in calea unei povestiri dramatice de maxima intensitate pe care presa o poate inventa singura daca oamenii si faptele nu i se asaza cu tot dinadinsul in cale. Iata insa ca, surpriza, la pianul lui Ludovic Orban mai si canta altcineva. Deja cu o zi inainte sa aflu de accident, am vazut ca, la Antena 3, Mircea Badea ii cerea demisia.

Pe urma, o a treia persoana s-a asezat la pian, si tot dl Badea, exact a doua zi, a facut praf ancheta „Cotidianului” aratand ca nu e prieten cu Orban, dar ca deontologii de la ziarul mentionat au dat-o in bara. Nu m-am uitat si a treia zi, ca stau doar o saptamana in tara si timpul e pretios, dar deja melodia sarea in toate directiile de cati se repezeau sa atinga clapele si sa traga de sfori tot felul de marionete cu mare spatiu pe micul ecran.

Al treilea pacat al lui Orban e si ultimul. Cel fatal. Ca sa restabileasca echilibrul, a deschis gura. A vorbit. Chiar daca nu era mare lucru la origine, a facut pacatul cel mai mare pe care il poate face un demnitar pe care presa a pus ochii.

A mintit. A spus lucruri neadevarate si usor verificabile ca atare. Staff-ul lui cu presa s-a repezit sa sune la ziare sa opreasca publicarea. Asta se scurge intotdeauna. Se spune ca ar colabora cu Adriana Saftoiu, ca si cu fosti colaboratori ai mei din Coalitia pentru un Parlament Curat care fac asemenea servicii pentru el.

Sper ca nu e adevarat. Dar daca e, utilitatea unor asemenea transfugi este limitata in asemenea situatii. Ei pot cel mult ghici cine sunt ceilalti care manipuleaza pianul. Dar odata ce accesul la clape e liber, este prea tarziu pentru damage control. Nici macar o intelegere nu mai poti face.

Pentru ca la clape au ajuns si ziaristi care sunt onesti, care in fiecare zi ar avea ceva de scris despre un ministru daca ar avea libertatea sa o faca, dar nu au liber la clape decat rar. Ei nu vor sa manipuleze pe nimeni, isi fac meseria, manipularea iese doar din faptul ca nu totdeauna sunt lasati.

Dar acum sunt. Orban si sfatuitorii, asta e situatia. Intelegeti si voi si nu asteptati sa va facem un desen.

Romania Libera