Skip to content
SuperLiga - Powered by Superbet

Adrian Mihalcea, după UTA – Sepsi 1-0: „Suntem un pic mai liniștiți”

UTA Arad s-a impus la limită, scor 1-0, în fața celor de la Sepsi Sfântu Gheorghe, în etapa a zecea a Superligii, iar antrenorul Adrian Mihalcea consideră că echipa sa a obținut un succes meritat, chiar dacă golul a venit târziu.

Dorobanțu a marcat în minutul ‘90+1. Oaspeții au cerut ca golul să fie anulat pentru că Benga a atins mingea cu mâna, însă reușita a fost validată.

„Cred că a fost un meci plăcut, exact cum ne doream. Că a căzut golul târziu, a fost doar momentul. Până la urmă cred că am condus jocul, am avut foarte multe dueluri câştigate, am dus mingea de multe ori în careul lor, foarte multe cornere. Deci cred că aşa, per total, la cald, a fost o victorie meritată.

Nu sunt un antrenor care antrenează foarte mult faza ofensivă, ca să dăm 13 goluri în 4 meciuri. A venit din calitatea şi dorinţa lor. În momentul în care nu primeşti gol, pentru mine e mulţumitor. Avem jucători în atac, posibilitatea de a marca şi din faze fixe.

Mai avem, am trecut printr-o perioadă nu foarte bună, cu puţine puncte adunate. Acum suntem un pic mai liniştiţi, vine şi pauza, se întorc şi dintre băieţii accidentaţi şi putem construi mai bine”, a declarat Mihalcea, potrivit primasport.ro.

În urma acestui rezultat, UTA a acumulat 12 puncte și se află pe locul 9, în timp ce Sepsi rămâne cu 13 puncte și ocupă locul 6.