Adriana Maxim de la Școala Centrală, Zoia Kosmodemianskaia. Madam Maxim mi-a murit. Dece?

Adriana Maxim de la Zoia Kosmondemianskaia, Școala Centrală. Doamna Maxim. Madam Maxim. Cumpene mari am avut în carieră. În liceu, copleșit de prima iubire, n-am luat examenul de treapta a doua. În examenele vieții, incapabil să-nvăț mai mult de genunchiul broaștei, limba engleză, am eșuat în “a mă tot re-inventa”. De fiecare dată, la „re-inventare” mă duceam la Adriana Maxim, Doamna Maxim. “Istodoareeeeeeeeee, te-ai țăcănit?” Moartea de acum a doamnei Maxim, din senin, fără COVID, m-a prăbușit.

Da, așa făcea. Te mustra în așa fel încât te trezeai din prostioarele tale și te pleznea cu vocea ei de bariton. Te plesnea, realizeai în ce hal ești, te puneai pe râs.

Orele mele de engleză cu doamna Maxim, Adriana Maxim, de la Liceul Școala Centrală sau “Zoia Kosmodemianskaia” erau un deliciu. Bârfeam fără să ne oprim. Râdeam ca nebunii. Făceam engleză ca besmeticii. Vorbeam despre fete, băieți, profi, eșecuri, fericiri, copii, prețurile din piață. Tocam mărunt, în engleză, în română. Eu am ajuns la Doamna Maxim în cumpene. Așa s-a întâmplat, abia acum îmi dau seama. De fiecare dată vroiam să mă reinventez și, bineînțeles, o dădeam iar în bară.

„Nu poți EUGENNNNNNNNeeeeee să îngrași porcul!”

De fapt, nu era re-inventare, era dezorientare. Și când intram în depresie, o auzeam: „băi, ești nesimțittttttt, chiar nesimțit, treci la muncă. Pune mâna pe carte.”

Nu puteam să-nvăț de la Doamna Maxim mare lucru pentru că eram prea măgar și mereu prea bătrân, pentru a învăța. Eram ca gâsca care trece prin apă. Și, cum altfel, ce să fac?, băgam o glumă. Vorbeam buruienos. Și mult îmi plăcea asta că doamna Maxim mă zguduia. Uite-o: “ISTODOAREEEEE, ți-e gândul numai la prosti!”

Oprea vorba asta aiurea doamna Maxim și râdeam iar ca nesătuiiiii. Ea mi-o tăia. Ea mă aducea cu picioarele pe pământ.

O am în fața mea și chiar era gagică mișto, smart, le știa cu viața, te citea ca o adevărată profă. Cum rar întâlnești. Stau ochi în ochi cu ea acum în ceasul ăsta, la ora asta când stă față-n față cu Dumnezeu. Și nu știu ce credea ea despre multe.

Avea discreția unei mari doamne.

Pe mulți i-a făcut oameni. Pe mine m-a făcut să-nțeleg eșecul. Fiecare eșec prin care am trecut a fost o victorie, Istodoareeeeeeee!

În fapt, vroiam mereu peste puterile mele. M-a ajutat să-mi văd lungul nasului și asta e mare lucru în viață.

Madam Maxim, Doamna Maxim, Andra Maxim, Adriana Maxim asta făcea din mine. Să-mi găsesc locul potrivit. Și Adriana Maxim, profesoara mea de engleză de la Zoia Kosmodemianskaia, mi-a găsit locul potrivit. “ISTODOAREEEEEEE” – așa mă aducea pe pământ, „iar ai venit cu porcul tău la mine să-l îngrășăm?” “Pune mâna pe carte”. Era venin, era desnădejde,

era: “bă, oricât de prost ești, ești al meu!”

Eu vroiam să fiu… Dar cu Adriana Maxim nici nu conta asta.

S-o ia dracului de moarte!