Afaceri pe spatele sinistratilor
Inundatiile nu constituie doar prilej de amaraciune pentru romanii care au fost nevoiti sa le faca fata in aceasta perioada. Mai sunt si unii care au avut de castigat de pe urma calamitatilor. Daca in alte zone ale tarii autoritatile au fost nevoite sa se confrunte cu hotii care au dat iama in casele parasite, la Cluj situatia sta putin diferit.
O multime de „binevoitori” au sarit sa-i ajute pe sinistrati, dar motivele lor nu sunt dintre cele mai oneste. Multe firme cauta, in primul rand, publicitatea gratuita, si abia apoi se gandesc la cei napastuiti.
Prefectul Mihail Hardau a adus, ieri, in atentia opiniei publice, cazul unei firme de IT din Cluj-Napoca, care s-a aratat dispusa sa ofere ajutoare sinistratilor. Reprezentantii societatii si-au burdusit sacii cu alimente si au dat navala peste autoritatile din Baisoara. Asa si trebuia facut, dupa cum bine remarca prefectul Hardau, in astfel de situatii trebuie dat dovada de spirit civic.
Neconcordanta a survenit in momentul in care reprezentantii firmei respective si-au dat seama ca gestul nu le va creste popularitatea.
Si asta, nu doar pentru ca sinistratii nu s-au inghesuit sa-i astepte cu urale, ci mai ales pentru ca in zona nu se afla nici un reprezentant al autoritatilor si in nici un caz vreo camera de luat vederi, care sa imortalizeze fapta „caritabila”. Firma a gasit, pana la urma, modalitatea de a-si populariza actiunea, apeland la o sursa media.
Dar nu pentru a face cunoscut opiniei publice faptul ca a ajutat comunitatea din Baisoara, ci pentru a atrage atentia ca intentia nu a fost apreciata de catre autoritati.
Prefectul Hardau s-a aratat nemultumit de situatia creata si a precizat ca isi propusese sa le multumeasca, in particular, celor care au contribuit la ajutorarea napastuitilor de ape. Hardau nu se astepta ca pretentiile celor care vin cu ajutoare sa se ridice la mai mult de atat.
„Am crezut ca aceia care cauta sa ofere un ajutor o fac strict din solidaritate”, si-a exprimat Hardau dezamagirea pentru faptul ca firma respectiva nu a inteles ca in tot acest context al inundatiilor s-a lucrat dupa un program bine stabilit.
Asa cum si pentru impartirea ajutoarelor era stabilita o anumita ora, astfel incat toti satenii afectati de ploi sa-si faca timp sa ajunga la locul de distribuire.
Napastuiti de ape si incapatanati
Alta problema pe care a intampinat-o prefectul Mihail Hardau se leaga de faptul ca satenii din doua localitati afectate de ploi – Iara si Baisoara – nu au dorit sa renunte la nici un centimetru de teren, astfel incat drumul afectat de viitura sa poata fi refacut.
„Este uimitor cum acesti oameni nu se lasa induplecati nici dupa ce potopul le-a vanturat toate caile de acces”, a spus Hardau, precizand ca satenii nu vor sa contribuie in nici un fel la refacerea drumului, asteptand totul din partea autoritatilor. „Oamenii din sate nu depun nici minimum de efort, cand este vorba de ajutor reciproc”, a mai spus Hardau, amintind cazul de la Ocolisel.
In aceasta localitate, un satean a carui casa sta in namol de cateva zile, nu a primit nici o mana de ajutor din partea vecinilor, astfel incat a fost necesara interventia jandarmilor. Prefectul Mihail Hardau a remarcat faptul ca institutia pe care o conduce a primit ajutor din partea mai multor firme de la care nu s-ar fi asteptat la astfel de gesturi.
Un exemplu in acest sens il reprezinta o societate americana Bechtel, care a pus la dispozitia autoritatilor judetene atat personal, cat si utilaje.