Alexandru Lescau, psihoterapeut: ''Gasesc foarte multe puncte de legatura intre felul in care crestinismul vede sensul vietii si partea psihoterapeutica, care nu se bat cap in cap''
Unul dintre puținele locuri din România unde dependența de alcool, droguri, jocuri de noroc sau chiar de computer este tratata prin consiliere psihologica, terapie de grup si terapie ocupaționala se gaseste în sura Mica, un sat sasesc aflat la 10 kilometri de Sibiu, Asezamântul Nazaret. Unul dintre psihologii centrului, Alexandru Lescau, care lucrează de peste zece ani cu alcoolici și toxicomani, vorbeste despre experiența sa ca psihoterapeut specializat în consiliere în domeniul adicțiilor, despre dezamagiri, cazuri spectaculoase si grupuri sociale vulnerabile. ”Unii recidiveaza de 5 ori, de zeci de ori. Asta este. Face parte din travaliul sau pentru vindecare. Poate ca la a 21-a incercare va reusi si de acolo va avea liniste. Nu ma mai cert cu persoana in gand sau in inima: ”de ce ai recidivat?, ”nu e bine sa…”. E alegerea sa. Eu o respect. Tinerii fara motivatie ca isi pierd familia si jobul daca nu simt ca apartin unui loc, daca nu au acel acasa, pot eu sa le spun despre toate efectele asupra stomacului, ficatului si creierului ca nu are nici un efect sau e prea putin.”
S.I. Cum ai descrie propriul stil sau terapia pe care o practici?
A. L. Este o terapie care imbina tehnici si concepte din mai multe curente psihoterapeutice. Nota originala este ca eu ca structura ma apropii si de partea de spiritualitate, de conceptia crestina a vietii si atunci gasesc foarte multe puncte de legatura intre filosofia crestina, felul in care crestinismul vede viata si sensul vietii si partea psihoterapeutica, care nu se bat cap in cap.
S.I. Ai simtit vreodata genul de contestare cand un pacient se gandeste sau are o atitudine de genul, ”cum poate sa ma ajute sa ma las, cand el nu a fost dependent”?
A. L. Da, nu de foarte multe ori, vreo 10,15 persoane in toata experienta mea. Daca la inceput reactionam destul de nepotrivit, in sensul ca se activau in mine niste resurse care sa il faca pe respectivul sa fie convins, astazi nu imi mai pierd timpul cu cineva care nu vrea sa accepte sau sa priceapa ceva, din punctul meu de vedere. Il las in pace. Il accept. Nu trebuie sa demonstrez ca eu am dreptate.
S. I. Iti poti aminti niste cazuri mai spectaculoase, mai deosebite, mai dificile, oameni care aveau niste probleme mult peste medie, complicate sau cineva care parea ca merge extrem de bine si apoi… si invers succese neasteptate.
A. L. Da, imi aduc aminte de situatia unei persoane din Bucuresti, pentru care aici aparentele dadeau semnale ca este un om integrat in grup, foarte sociabil, serviabil, altruist, atent la ceea ce se discuta, pune intrebari pertinente, matur, destul de inteligent, foarte cult. La toate capitolele, daca era luat, bifat, dadea bine. Pana cand s-a dovedit, cu ocazia unei invoiri, ca din tren, fara sa dea de banuit la nimeni, si-a cumparat de baut. Si la ora actuala acest caz este pentru mine un semnal de atentie. Ma face sa fiu mai atent, dar nu imi trezeste mai mult instinctul de detectiv ”asta mi-a facut-o, hai sa fiu data viitoare mai smecher” sau ca un copoi sa adulmenc mai bine posibilele urme de smecherie. Nu. Ma duc in continuare la fel, daca omul este sincer, poate sa discute ok, dar daca el vrea sa isi fure caciula…
INTERVIURILE HotNews.ro