Amintiri dintr-o copilarie corupta (de Cristian Ghinea)
Revista britanica „The Economist” a publicat recent un supliment special despre extinderea UE. Vorbind despre coruptia din tara lui, un eurobirocrat fost demnitar estonian spune ca incalcarea legii tine de mostenirea comunismului. ”Pe vremea URSS, ocolirea legii era vazuta ca un fel de lupta pentru libertate”, spune estonianul. Explica apoi faptul ca Estonia are o cultura traditionala apropiata de cea scandinava, dar in clasamentele privind coruptia sta mult mai prost decat Danemarca, Suedia si Finlanda, cele mai putin corupte tari din lume. El explica aceasta diferenta prin influenta mostenirii comuniste.
Cata coruptie a lasat comunismul in noi? Un economist maghiar scria inca din anii 1980 (in Ungaria, unde se putea asa ceva) despre coruptie ca fiind chiar motorul economiei socialiste. Intr-o lume in care normele sfideaza logica si bunul simt, totul functiona prin abatere de la norme. De la sefii de intreprinderi pana la vanzatoare, toti se abat de la norme, pentru ca sistemul sa functioneze cat de cat. La nivel de cetatean-consumator era la fel. Cei care spun ca astazi avem mai multa coruptie decat atunci, uita ca totul functiona pe sistemul PCR (pile, cunostinte, relatii).
Banii nu erau importanti in economia de penurie socialista pentru ca nu garantau automat accesul la produse, acest acces era asigurat prin relatii sociale (”stii pe cineva…?”, vorba lui Toma Caragiu). Era o incalcare a legii, o abatere de la norma legala? Evident. Dar, cum spunea estonianul nostru cu o fraza care probabil i-a lasat masca pe cititorii englezi, era intr-un fel si o lupta pentru libertate, era felul nostru de a supravietui unui sistem idiot. Cand legea este stupida si nedreapta, incalcarea ei devine norma sociala.
Imi aduc aminte de doua exemple care mi-au marcat copilaria. Era interzis sa faci tuica in gospodarie, asa ca bunica si bunicul incalzeau cazanul tiganesc din alama intr-un sopron pe care il mascau cu coceni de porumb. Noi, cei mici, eram instruiti sa nu spunem nimanui ce se intampla. Dar, la un moment dat, a venit nea Lica, militianul, cu varu-miu Marius pe care il tinea de ceafa. L-a strigat pe bunica-miu si i-a zis: ”bre, nea Nita, tine-l pe asta in curte, ca zice prin sat ca faci tuica”. Acum imi vine sa rad de isprava militianului care ar fi trebuit sa il aresteze pe bunicu`, dar atunci nu era de ras. Al doilea episod s-a petrecut la cules de cartofi de la CAP.
Fiecare taran isi trimitea la pranz copiii sau nepotii acasa cu cateva kilograme de cartofi. Cea mai mare spaima a noastra era sa nu fim prinsi de Doran, un paznic de CAP, singurul care raporta la milite furturile de pe camp (ceilalti te lasau sa treci si asteptau cate un pahar de tuica seara la carciuma). Doran denuntase un taran prins cu o sacosa de porumb si omul se spanzurase pentru a nu merge la puscarie.
De atunci, Doran era spaima satului, un om urat de toti si singurul care aplica legea, desi nu stiu nici acum de ce o facea. Am incercat sa explic unor adolescenti de astazi cum era atunci, cu asemenea exemple, si pur si simplu mi-am dat seama ca nu ma inteleg: De ce sa iei cartofi de pe camp, nu puteai sa cumperi!? Cine a pomenit sa te spanzuri pentru ca ai furat porumb!? (cum sa explici generatiei Internet ca onoarea taraneasca prefera streangul rusinii?)
Probabil ca fiecare copil crescut in „epoca de aur” a trecut prin acest fel de „botez”. Am fost invatati ca ocolirea legii este ceva normal si chiar uman. Bunicii mei, care terminasera patru clase si sunt cei mai cinstiti oameni pe care i-am cunoscut, m-au invatat ce e binele. Din pacate, in acea lume, binele nu se confunda cu legea. Comunismul ne-a lasat aceasta mostenire sufleteasca. Saptamana viitoare voi vorbi despre ce am facut cu aceasta mostenire in tranzitie.
INTERVIURILE HotNews.ro