ANALIZĂ ​Am ajuns cobai fără acceptul nostru. Ați auzit de wageledgrowth? Da sau nu, ne costă pe toți!

​Wageledgrowth este un fenomen care a împânzit internetul, ziarele online și rețelele de socializare. Promovată de către Cristian Socol, profesor și strateg economic al Guvernului, strategia se referă la creșterea economică bazată pe majorarea salariilor. Adică, odată cu salariul minim să fie mărite și câștigurile bugetarilor, pe cale de consecință să crească cererea, care apoi să crească economia.

Asta s-a și întâmplat, dar a venit nota de plată la finalul anului 2018 (OUG 114). Deficitul comercial a urcat la cer, adică am consumat bunuri din import îmbogățind alte țări, au crescut cheltuielile bugetare cu salariile, astfel că statul s-a trezit cu un spațiu de manevră limitat în ceea ce privește investițiile, de exemplu etc. Pe scurt, din cauza asta a apărut și Ordonanța 114. De undeva trebuiau scoși banii, nu? Deși am anunțat că este o strategie perdantă, am fost acuzați că nu am citit decât studiile contra, nu și cele pro. Acum le-am citit. Nu sunt pro, par mai mult contra. Am studiat aproape toată lista publicată pe Facebook de profesor, cu exceptia a 4-5 lucrări pe care nu le-am găsit.

Foarte pe scurt:

• În anumite zone economice creșterea salariului minim a dus la plecarea companiilor din țară, deși puteau fi gândite soluții
  

• Unele dintre lucrările analizate vorbesc de faptul că dacă se dorește o economie wage-led, atunci ar trebui introdus impozit progresiv
• Strategia wageledgrowth ar fi fost bună dacă ne aflam în criză
• Ordonanța lăcomiei, un efect al acestei politici economice
• Pilonul II a primit trei gloanțe, unul în braț, al doilea în picior și al treilea în inimă
• Pe zona construcțiilor s-a creat haos
• Taxa pe Robor, o idee stupidă

În niciuna dintre publicațiile analizate nu se vorbește despre creșterile salariale de două cifre care trebuie făcute în sectorul bugetar. În multe dintre ele, nici despre salariul minim. Salariul este mai mereu legat de mediul de faceri în mod direct. Acolo unde este vorba de mărirea salariului minim este vorba de criză. Adică în recesiune trebuie să stimulezi consumul pentru recuperare. Mai este un exemplu, tot în acele lucrări, că wage-led ar trebui să însemne impozit progresiv.

Să nu se înțeleagă greșit, nu sunt împotriva creșterii salariului minim. Trebuie făcută, dar în anumite zone ar trebui realizată împreună cu un ajutor pentru sector. De exemplu, poate mai puține taxe pe muncă pentru persoanele ce lucrează în zona confecțiilor. Trebuie să menții competitiv acel domeniu.

Să nu uităm o știre de săptămâna trecută cu o firmă din Arad care pleacă din România din cauza salariilor prea mari. Poate dacă taxarea pe muncă nu ar fi fost așa de mare, lucrul acesta nu s-ar fi întâmplat. Tot în presă vedem editoriale, semnate de unii economiști, care spun că este bine că au plecat pentru că salariile erau mici. Pe scurt, că e o veste bună, că acea forță de muncă va fi absorbită de alte zone unde se plătesc salarii mai mari etc. Cred că trăiți într-o altă țară. Mergem împreună la oamenii ăia care au rămas acum fără loc de muncă să le explicați că le e mai bine? Aia sunt oameni care vor să muncească, dar vor pleca în altă țară, eu dacă aș fi în situația lor asta aș face, e mai la îndemână. Ăsta a fost doar un caz. Am auzit de altele anul trecut. Wageledgrowth devine astfel zero wage. Adică oamenii ăia și-au pierdut salariile. Au ajuns wage less, adică fără salarii.

Dacă ne luăm după ce s-a scris: nu vă faceti griji, totul va fi bine, nu știm când, poate azi, poate peste 100 de ani.

Până acum câteva sute de ani se făceau sacrificii umane pentru „binele comun”. E la fel și acum?

În multe dintre acele studii este vorba despre wage-share. Asta ar fi ponderea în PIB a veniturilor din salarii. Conform literaturii de specialitate, sunt două surse de creare a avuției: din salarii și din profit. Ce spune literatura de specialitate? Wage share e ciclic, crește în perioadele de scădere economică, pentru că salariile sunt mai puțin flexibile decât profitul companiilor. Doar că compania își reduce profitul și abia apoi începe să reducă salariile. Scade în perioada de boom, când companiile fac profituri mari. Adică e un fapt, un efect al economiei pentru că este ciclică.

Câteva idei din studiile prezente în lista publicată pe Facebook de profesor

Un studiu, primul din listă (Barrales, J. and R. von Arnim (2017), ‘Longer run distributive cycles: Wavelet decompositions for the US, 1948–2011’, Review of Keynesian Economics), vorbește despre un ciclu lung de 60 de ani, întrerupt în America, dar se referă la ciclurile de afaceri și distribuția veniturilor. Dar cum acest ciclu a fost înterupt în anii ’90, cercetătorii au putut doar să își imagineze ce s-ar fi întâmplat mai departe. Apropo, nu este vorba nicăieri de intervenția statului în economie prin creșteri de salarii.

Ciclurile distributive pe termen lung există nu numai în rata de ocupare și în distribuția funcțională a veniturilor, dar și în raportul venit-capital și decalajul de producție. În locul unei perioade de prosperitate post-1995, cu o creștere a cererii, a ocupării forței de muncă și a câștigurilor salariale, toate măsurile s-au prăbușit împreună. Vinovatul este globalizarea. Cum ar putea o țară să susțină creșterea reală a salariilor? Presiunea competiției internaționale este imensă. Prăbușirea cilului lung reprezintă eșecul elitelor de a recunoaște legăturile relevante și să mențină și susțină instituțiile globale care pot să ghideze aceste procese într-un mod sustenabil.

O altă carte: „The Economics of Demand-Led Growth: Challenging the Supply-Side Vision of the Long Run”

Din nou, nimic despre intervenția statului în economie prin creșterea salariilor bugetarilor sau măcar cel minim, dar se vorbește mult despre importanța investițiilor. În economiile deschise, cheia înțelegerii creșterii economice a țării poate fi găsită în performanța exporturilor sau, mai degrabă, în raportul dintre elasticitatea veniturilor cererii pentru exporturi și importuri, împreună cu rata de creștere a restului lumii.

Un paragraf interesant din această carte:

Când investiția ajunge la nivelul maxim în timpul boom-ului, apare următoarea situație. Profiturile și veniturile naționale, ale căror schimbări sunt legate de investiții, au tendința să crească. Creșterea capacității de producție nu este, astfel, compensată de creșterea cererii efective. Ca rezultat, investițiile scad, iar apoi scade profitul și venitul național. Pentru a pune în corelație cauzalitatea coborârii, este util să întrebăm ce s-ar fi întâmplat într-o situație similară într-o economie socialistă (…) modificările venitului național nu ar fi legate de cele de investiții, ci ar urma schimbările din capacitatea de producție. Dacă investițiile ar fi rămas constante în timp ce stocul capitalului fix s-ar fi extins, prețurile s-ar fi redus sau salariile ar fi urcat. În acest fel, cererea pe zona de consum a bunurilor ar fi crescut în ritmul extinderii stocului de capital.

Studiul: Wage-led versus profit-led demand regimes: the long and the short of it,” Review of Keynesian Economics.

Părea promițător din titlu, dar am constatat că îmi pot alege ideile care susțin ce doresc. Cu alte cuvinte, cine nu are răbdare să citească tot, își poate scoate din context ce își dorește. Astfel, poți să spui că e bine ca economia să fie profit-led sau wage-led. Nici autorii studiului nu știu ce este mai bine. Chiar e o frază sugestivă la finalul studiului:

Este, de asemenea, timpul să se regândească dihotomia simplă wage-led în raport cu profit-led și să se dezvolte o înțelegere mai complexă a legăturilor dinamice dintre distribuția veniturilor și performanța economică în diferite orizonturi de timp și în condiții structurale diferite.

Dacă aș vrea să scot din context, aș traduce o frază care spune, pe scurt, faptul că ideea potrivit căreia cererea este profit-led pe termen scurt trebuie reconsiderată și că „într-un ciclu de business tipic profitul duce investiții, atât în recuperare cât și în recesiune”. Nu voi face asta și, așa cum spun cei care au realizat studiul, trebuie studiată problema.

‘Distribution and growth reconsidered: empirical results for six OECD countries’. Autorii Eckhard Hein și Lena Vogel spun despre lucrare: Rezultatele noastre până în prezent confirmă doar parțial concluzia teoretică a lui Bhaduri și a lui Marglin că, creșterea bazată pe salarii devine mai puțin fezabilă atunci când se iau în considerare efectele distribuției asupra comerțului exterior.

O altă lucrare: Kiefer, D. and C. Rada (2015), ‘Profit maximising goes global: the race to the bottom’, Cambridge Journal of Economics.

Aceasta prezintă lucrurile care s-au întâmplat în 13 țări OECD. Se merge, ca și în celelalte lucrări menționate, pe modelul lui Goodwin. Lucrarea spune că puterea forței de muncă în cererea unui salariu mai mare crește odată cu puterea pieței, derivată din rata mare de ocupare. Această concepție a ciclului de afaceri pune accentul pe relații de putere economice; puterea capitalistă constă în utilizarea investițiilor, în timp ce puterea forței de muncă stă în negocierea salariului. Studiul vorbește despre ce s-a întâmplat în acele 13 țări, lupta pentru piața externă, dar nimic despre teoria wage-led growth. Adică nimic despre cum creșterea salariilor bugetarilor și a salariului minim a făcut ceva sau nu.

Într-o altă lucrare (Lavoie, M. (2017), ‘The origins and evolution of the debate on wage-led and profit-led regimes’, European Journal of Economics and Economic Policies: Intervention’.) sunt prezentate regimurile wage-led și profit-led. La finalul capitolului dedicat concluziilor există un paragraf care spune pe scurt că dacă vrei să ai o politică wage-led, trebuie scăzute taxele sau să impozitezi progresiv munca.

Există o carte (Lavoie, M. and E. Stockhammer (eds.) (2013), Wage-led Growth: An Equitable Strategy for Economic Recovery, Basingstoke, UK: Palgrave Macmillan) care pare că susține teoria. Există totuși o problemă. Nu suntem în criză. Autorul spune că este o bună strategie dacă trebuie să începi recuperarea. Odată ce ieși din criză, înțeleg că este ideal ca statul să nu se mai implice. Din ce vedem, în 2017, 2018 și acum nu suntem în criză.

Și în cartea aceasta (Onaran, Ö. and G. Galanis (2012), ‘Is aggregate demand wage-led or profit-led? National and global effects’, Conditions of Work and Employment Series No. 40, International Labour Office, Geneva) se recomanda folosirea acestei strategii în criză. De asemenea, vorbește despre economiile care sunt orientate pe salarii și cele pe profit.

Aceasta mai spune că economia globală este wage-led, foarte puține țări fiind profit-led. Cererea privată internă este wage-led în toate țările pentru că, consumul este mai sensibil la creșterea marjei de profit decât investițiile. O economie este profit-led numai când efectul distribuției asupra exporturilor nete este suficient de ridicat pentru a compensa efectele asupra cererii interne.

O altă lucrare interesantă din acea listă: Stockhammer, E., and R. Wildauer (2016), „Debt-driven growth? wealth, distribution and demand in OECD countries,” Cambridge Journal of Economics.

Se vorbește despre disitribuția veniturilor, fiind astfel vorba despre datorie, consum și investiții. Sunt luate în calcul 18 țări OECD. Găsim efecte semnificative statistic ale distribuției veniturilor funcționale asupra consumului și investițiilor. Aceste efecte sunt de dimensiuni modeste dar, din punct de vedere calitativ, găsim o cerere internă bazată pe salarii. Se constată efecte pozitive semnificative din punct de vedere statistic ale datoriilor populației asupra consumului. Distribuțiile de venituri funcționale și personale au avut efecte neglijabile, în timp ce prețurile proprietăților și datoriile populației au avut contribuții pozitive puternice.

În concluzie, strategia wageledgrowth ar fi funcționat dacă ne aflam în criză. Apoi ar fi trebuit să o schimbi, devenind profit-led. Cu taxarea muncii la peste 41% nu poți să spui că ai crescut bunăstarea prin wageledgrowth. Cu alte cuvinte, s-a făcut un experiment.

Există un studiu al Ministeurului Finanțelor Publice, din 2017, care spune că efectele creșterii salariului minim pot duce la efecte negative, mai ales în zona IMM-urilor, precum creșterea muncii la negru prin salariu în plic, anumite grupuri de tineri ar fi afectați negativ.

L-am contactat pe Cristian Socol, care nu a dorit să răspundă punctual la întrebări.

Mirosul care maschează intenția. Execuții ca-n Vestul Sălbatic la adresa economiei prin OUG 114

“Rahatul este bun, îl poți folosi ca îngrășământ sau poți face praf de pușcă, dar dacă stai prea mult în rahat, mirosul îți vine de hac. La fel și cu puterea”. În cazul de față, la fel și cu politicile. Aceasta este o replică dintr-o dramă istorică sud-coreeană, dar poate fi transpusă la situația în care a ajuns în legislație Ordonanța lăcomiei. Una dintre interpretări ar putea fi aceasta: pornești de la o dorință de a face bine, dar pe parcurs interesele unora, chiar și ale tale, te fac să iei decizii greșite, chiar opuse intenției inițiale. Bineînțeles, interesul tău este întotdeauna „mascat” de mirosul de… populism: românii plătesc taxe mai mari din cauza băncilor, ieftinim energia, ajutăm sectorul construcțiilor etc. Dacă vrei să faci bine populației, faci investiții și încurajezi mediul de afaceri, construind un climat sănătos, nu unul cancerigen.

Cum pare că s-a luat decizia creării unei OUG pentru enșpe domenii de activitate, de la modificarea Codului fiscal, la taxe în energie, care nu țin de Cod, cum e cea din energie.

Probabil oficialii ministerelor au fost convocați de către consilierul premierului Darius Vâlcov la Guvern. Acolo au fost întrebați: Se poate face o taxă așa pe sectorul tău? Oficialii au răspuns fără să gândească: Da!

Altă explicație nu pare că ar fi pentru acest amalgam de taxe noi și modificări într-un singur act normativ.

În scurt timp, apare Ordonanța, băgată pe gât, mediului de afaceri. Realitatea ne arată că orice taxă în plus se transferă, în final, la populație. Pe lanțul economic au de suferit toți. Am greșit, unii nu, așa cum reiese din declarațiile recente ale lui Niculae Havrileț, consilier al ministrului Energiei. El a spus că, în energie, marii câștigători sunt furnizorii de pe piața reglementată.

A fost atât de bună Ordonanța pentru țară, încât a pus în primejdie sistemul energetic național. Cei mai bucuroși: rușii. Noroc de faptul că efectele s-au văzut din prima lună de aplicare în energie, astfel că acum Guvernul se gândește la abrogarea taxei de 2% din cifra de afaceri.

Cum devii necompetitivă ca țară. Păi modifici legislația cu o săptămână înainte de finalul anului. Ce nou investitor ar mai dori să vină? Nu știi niciodată când apare o noua modificare care schimbă jocul.

Una dintre cele mai stupide taxe a fost cea pe ROBOR, fără a fi gândite implicațiile economice.

E ca într-un film fantastic care se petrece din vestul sălbatic, în care ROBOR, un personaj negativ, atacă mișelește trăsuri la drumul mare și le ia călătorilor bijuteriile. Așa pare a fi transmisă de la Guvern povestea cu taxa pe lăcomie.

În realitate, e vorba de un mecanism pe care îl stabilește piața. Cum stabilește piața un preț? Prin cerere și ofertă. Ce implicații economice a avut? Păi s-a depreciat leul, statul nu a mai putut să se împrumute de pe piața internă, iar apoi ar urma ca băncile să nu mai finanțeze mediul de afaceri. Unde duc toate astea? Păi, la sărăcie. Nu se fac investiții, firmele nu se pot finanța pentru eficientizarea activității, cresc prețurile pentru că importăm mult, scade consumul, sărăcim, plecăm din țară. E un lanț sau piese de domino în mișcare. Acum Guvernul se gândește modificarea mecanismului.

Modificările de la Pilonul II, un atac mișelesc.

Revenim la povestea cu Vestul Sălbatic. Trei bandiți au prins o victimă cu bani. Doi îl țin iar celălalt, la 2 metri distanță în spatele lui, că nu vrea să-i vadă privire, trage pe rând trei focuri de armă. Unul nimerește într-un picior, altul într-un braț, iar cel de-al treilea direct în inimă.

Primul glonț reprezintă opționalitatea de ieșire din Pilonul II, al doilea – angajații din construcții să nu mai contribuie, iar al treilea, cel care a nimerit inima – cerințele de capital.

Motivul real? Păi Guvernul dorește mai mulți bani la Pilonul I pentru a susține creșteri de pensii sacrificând pensiile viitoare ale tinerilor. Ce oferă în schimb? Puncte virtuale de pensie. Se traduce asta în bunăstare la viitorii pensionari?

O parte din vină o poartă și administratorii de fonduri de pensii. De circa 10 ani, de la înființare, nu au făcut educație financiară cu populația. În mediul online, multe persoane care nu înțeleg ce înseamnă Pilonul II susțin că nu vor să dea banii unor privați. Dacă privești din punctul lor de vedere le dai dreptate, pentru că nu vor să înțeleagă faptul că banii din Pilonul II sunt ai lor, iar cei din Pilonul I sunt ai statului. Asta din lipsă de educație financiară.

În sectorul construcțiilor au apărut probleme. Aici este vorba de prevederi scrise prost și negândite cum trebuie cu mediul de afaceri. Toți cei care au activitate chiar și de 1% în construcții trebuie să dea salarii minime de cel puțin 3.000 de lei, indiferent că e vorba de femeia de serviciu sau cineva care chiar zugrăvește. Doar firmele care au peste 80% din cifra de afaceri în construcții au scutiri. Astfel se ajunge în situațiile distorsionării pieței muncii. Au apărut foarte multe probleme în practică.

Acestea sunt doar câteva exemple din efectele unei Ordonanțe care a mimat că va aduce bunăstare, dar face opusul: distruge economia, dar nu la figurat, la propriu. O arată efectele deja apărute de la publicare.