Au inceput discutiile despre viitorul Greciei in sau inafara zonei euro. Nimic nou sub soare
La aceasta ora incep discutiile legate de soarta Greciei in cadrul reuniunii Eurogrupului. Variante prea multe nu exista, date fiind orgoliile ambelor tabere: grecii pe de-o parte si liderul Germania de partea cealalta. Grecilor li se reproseaza neseriozitatea, insa solutia unei iesiri din zona Euro ar fi o palma data constructiei inca „la rosu” a Uniunii Monetare. E greu sa-i explici neamtului ca trebuie sa-l imprumute pe grec la fiecare cateva luni pentru ca acesta sa poata amana reformele structurale, starpi coruptia si fiscaliza economia. La randul lor, grecii s-au saturat de austeritate. Dealtfel, grecii au mai falimentat ca tara de vreo 5-6 ori.
Prima data s-au imprumutat prin secolul al patrulea, de la Templul din Delos mai mult decat putea duce. Datoriile lor erau echivalente cu 215% din PIB (Winkler, 1933). Fireste, s-a facut un haircut intrucat altfel nu se putea. S-a taiat atunci circa 80% din datorie. In 1826, ca sa ne apropiem fulgerator, Grecia da iar faliment si e alungata de pe pietele international vreme de 53 de ani. Era in vremea Razboiului de Independenta. 1843 , alt faliment. 1893, un altul (haircut 70%). Urmeaza noi si noi falimente. A invatat Europa ceva din asta? Nimic.
Problema Greciei ridica o alta intrebare: este suficient de solida constructia numita Uniunea Europeana? Discutiile pe care le avem azi despre greci le putem avea maine despre italieni, acestia fiind intr-o situatie la fel cu cea a elenilor.
Facuta din ambitii politice, uniunii ii liseste „piciorul” fiscal. Nu exista o politica fiscala unica, nu exista o politica externa coerenta, nu ai armata comunna, despre ce Uniune discutam de fapt?
Sa revenim la Grecia. Dupa cucerirea Imperiului Bizantin de catre turci, cea mai mare parte a Greciei a trecut sub stapanirea otomanilor. Evident, grecii s-au mai rasculat, au infiintat chiar si Eteria (care avea misiunea de a organiza rebeliuni- prima incepand chiar in Tara Romaneasca). Intre diferitele factiuni elene au izbucnit la un moment dat conflicte, care au dus la declansarea unui adevarat razboi civil. In aprilie 1826, Grecia declara falimentul. Razboiul costase mult prea mult.
In 1843 vine urmatorul faliment. Grecii imprumutasera 60 de milioane de drahme in urma cu 11 ani de la Franta, Rusia si Marea Britanie pentru a-si reface economia in urma Razboiului de Independenta. In 1843 Otto, printul Bavarian instalat Rege al Greciei de catre britanici, declara ca nu mai poate sa isi achite datoriile. Omul era un innovator (a infiintat Parlamentul bicameral, a impus o noua Constitutie, dar cam degeaba). Automat, banii necesari economiei au fost furnizati de catre Banca Centrala, intrucat nimeni nu mai dadea doi bani pe promisiunile Greciei.
Falimentul de la 1893. Haircut 70%
Unii greci se imbogatisera (comerciantii si armatorii), Piraeus a devenit un important port, dar majoritatea populatiei o ducea prost. Veniturile la buget erau compromise inca din 1890, dar falimentul oficial a fost declarat abia in 1893. Satui de promisiuni si de bani ne-returnati, finantatorii straini au impus un consiliu strain care sa administreze veniturile si cheltuielile Greciei. La 10 decembrie 1893, prim-ministrul Trikoupis, in fata parlamentului, a rostit una dintre expresiile cele mai memorabile din cariera sa politica „Regret, suntem in faliment”. Pentru a-si finanta programul initial, Trikoupis a luat 6 credite in valoare nominala de 630 de milioane de franci. Cu toate acestea, construirea infrastructurii nu a revigorat economia elena. Trikoupis pariase pe realizarea dezvoltarii economice prin atragerea investitorilor straini si pe constructia infrastructurii. Dobanzile ridicate oferite i-au convins pe investitori sa imprumute statul grec. Prin 1893, circa 67% din veniturile la buget erau destinate platii ratelor de imprumut. Economia greaca a fost, astfel, prins intr-un cerc vicios al indatorarii excesive .
In acest timp, incetinirea cresterii economice din Europa de Vest si America de Nord au dus la contractia comertului mondial. Preturile cu ridicata pentru bunurile importate, cum ar fi textilele, grau si coacaze s-au prabusit. Statele au recurs la masuri protectionistedar cu toate acestea, exporturile grecesti au fost afectate negativ .
Rezervele Greciei s-au dus pe apa sambetei, iar drahma s-a depreciat masiv. O sa radeti, dar un important rol l-au avut coacazele, unde Grecia exporta puternic. Preturile au scazut in 1890 cu 70%. Prabusirea exporturilor de coacaze a avut grave consecinte sociale si economice si a contribuit la falimentul Greciei. Trikoupis a pierdut alegerile din 1895 si a murit un an mai tarziu in Paris.
1932. Alt default.
La inceputul anilor 1930, multe tari aveau probleme. Economia mondiala cunostea ceea ce urma sa se cheme Marea Depresiune. Grecia a impus un moratoriu privind plata datoriei sale externe in 1932. Ghiciti ce au votat grecii.
Ramanerea sau nu a grecilor in Eurozona ridica, asa cum spuneam, intrebari legitime legate de proiectul Euroland. In acest moment, constructia sta in picioare cu mari eforturi. Intrebarea este daca ea poate fi „intarita” sau e nevoie de refacerea ei din temelii. Evident ca asa cum este ea, UE ne-a adus mari avantaje- de la posibilitatea calatoriilor in spatiul european fara vize si pana la accelerarea comertului exterior. Iar un calcul contrafactual- ne-ar fi fost mai bine daca nu exista UE?- e dificil de livrat.
Prin urmare, discutiile de astazi de la Bruxelles sunt dificile mai ales prin prisma mesajului pe care Eurogrupul il va da.
INTERVIURILE HotNews.ro