Sari direct la conținut

​AUDIO Jurnalul Economic RFI – HotNews.ro: Miscare surpriza la BNR. Dobanda cheie a bancii centrale coboara la 6%. Vezi ce efecte poate genera acest lucru in economie

HotNews.ro

Asculta Jurnalul Economic Radio France Internationale – HotNews.ro

Descarca fisierul audio in format MP3

Miscare surpriza la BNR. Dobanda cheie a bancii centrale coboara la 6%. Vezi ce efecte poate genera acest lucru in economie

Miscare surpriza la Banca Nationala a Romaniei. Dobanda cheie a bancii centrale coboara la 6%, de la 6,25% la suta pe an. Cea mai recenta modificare a nivelului ratei dobânzii de politică monetară a avut loc anul trecut, in luna mai. Economistii contactati de HotNews.ro spun ca, desi surprinzatoare, reducerea de 25 de puncte de baza nu va avea efecte puternice in economie. Teoretic, reducerea dobanzii cheie ar putea ieftini creditele, insa acest lucru se va vedea abia peste cateva luni, timp in care se va propaga in piata reducerea operata de Banca Centrala. De asemenea, reducerea dobanzii-cheie accentueaza presiunile de depreciere a leului, se arata intr-o analiza HotNews.ro. Decizia Bancii Centrale „nu e ceva ce putem considera spectaculos, ci mai degraba o masura luata in contextul economic actual”, considera presedintele Asociatiei Romane a Bancilor si a CEC Bank, Radu Ghetea. Un sondaj publicat la inceputul saptamanii de Reuters arata ca pietele financiare mizau pe mentinerea dobanzii. Experti din bancile locale, citati de agentia de presa, declarau ca, cel mai probabil, Banca Nationala a Romaniei va mentine rata dobanzii la 6,25 la suta.

Faliment, iesirea din Zona Euro sau aplicarea planului de salvare: Scenariile avute in vedere pentru Grecia

Faliment si abandonarea euro, incetarea de plati fara iesirea din Zona Euro sau respectarea planului de austeritate. Acestea sunt cele trei scenarii avute in vedere in perspectiva referendumului anuntat in Grecia de premierul Georgios Papandreu, se arata intr-o analiza a agentiei France Presse. Un faliment fara o negociere prealabila cu bancile creditoare (asa numitul „faliment dezordonat”) ar avea consecinte grele pentru Grecia si pentru intreaga Zona Euro; ar aduce un risc de contagiune la alte economii considerate fragile (precum Spania, Italia, Belgia si chiar Franta) si o devalorizare puternica a monedei comune in fata dolarului. Intr-un astfel de scenariu, Grecia va parasi, cel mai probabil, Uniunea Monetara, chiar daca aceasta situatie nu este prevazuta in tratatele europene, explica economistii. Grecii ar putea incerca sa renegocieze un plan de ajutor care le-ar fi mai putin defavorabil, insa aceasta optiune este respinsa total in sanul Zonei Euro. Dificil de acceptat la nivelul opiniei publice europene, aceasta solutie ar evita iesirea Greciei din Zona Euro sau, potrivit modelului Kosovo, ii va permite sa pastreze euro, dar fara a mai face parte din cei 17, o maniera de a nu plati prea mult cu o moneda puternic devalorizata. Executarea planului de salvare este un scenariu care pierde din ce in ce mai mult din credibilitate, o data cu incertitudinile legate de referendum. Mai multi deputati greci reclama formarea unui guvern de uniune nationala pentru a garanta executarea planului de salvare stabilit de Zona Euro in 26 octombrie. Acest plan prevede stergerea a jumatate din datoria greaca detinuta de banci, respecitv 100 de miliarde de euro.

Fondul European de Stabilitate a suspendat o emisiune de obligatiuni de 3 miliarde de euro pentru Irlanda din cauza tensiunilor din piata

Fondul European de Stabilitate Financiara a suspendat o emisiune de obligatiuni prin care intentiona sa stranga 3 miliarde de euro pentru a finanta salvarea Irlandei. Decizia a fost luata din cauza tensiunilor de pe pietele financiare, amplificate dupa ce premierul grec a anuntat ca va organiza un referendum pentru a aproba acordul incheiat saptamana trecuta la summitul european. Potrivit unei persoane apropiate situatiei, citate de Bloomberg, institutia va astepta rezultatul summit-ului G20 din 3-4 noiembrie de la Cannes pentru a lansa emisiunea de obligatiuni.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro