AUDIO Radu Afrim: Nu ma consider o vedeta, a fi vedeta in Romania a devenit jenant * Purcarete e cel mai bun regizor roman, Rebengiuc – cel mai bun actor

Radu Afrim, unul dintre cei mai apreciati regizori romani ai momentului, a vorbit, intr-un interviu acordat in studioul HotNews.ro, despre situatia din teatre, despre concurenta dintre provincie si Bucuresti, vedete, cei mai buni oameni de teatru din Romania si sansele tinerilor care vor sa urmeze o cariera in domeniu. Radu Afrim spune ca nu se considera o vedeta, deoarece cuvantul „vedeta” a capatat conotatii peiorative la noi in tara si i-a numit pe cei care sunt, in opinia sa, cel mai bun regizor, respectiv actor roman de teatru: Silviu Purcarete si Victor Rebengiuc.

• Interviul din Studioul HotNews.ro a fost transmis LIVE pe canalul HotNews.ro.

Asculta interviul integral cu Radu Afrim

Descarca emisiunea in format MP3

• Radu Afrim, despre faptul ca monteaza rar in Bucuresti:

„Da bine sa nu fi atat de disponibil. Eu ma duc unde ma cheama prima data si se pare ca directorii din alte locuri sunt mai rapizi decat cei din Bucuresti. S-a intamplat sa nu fie doar Odeon, au mai fost si alte teatre, intre timp. Tin mult la Odeon, e chiar o zona cu o estetica care ma avantajeaza si imi convine, dar chiar am si alte invitatii: si de la George Mihaita de la Comedie, am lucrat la Green Hours, pentru ca eu la Green Hours am debutat in Bucuresti. Am lucrat la un moment dat si la Nottara, dar un spectacol care a avut o viata extrem de scurta. Lucrez tot timpul, si acum mi-a venit randul din nou in Bucuresti. E rar, dar deja exista doua spectacole care se joaca la Odeon: „E doar sfarsitul lumii” si „Joi.megaJoy”. Nu cred ca trebuie sa fii foarte prezent, lumea se mai plictiseste. E bine ca bucurestenii asteapta spectacolele mele din provincie, care mai vin la festivaluri, desi intotdeauna e bataie, ar fi bine sa vina mai des, iar actorii sa se confrunte cu publicul din Bucuresti.”

• Radu Afrim, despre aducerea spectacolelor sale din provincie pe scenele din Capitala:

„Eu degeaba ma gandesc sa le aduc, pentru ca nu am posibilitatea sa le aduc, financiar vorbind, eu nu am o companie particulara, sa ma zbat eu sa le aduc, o data facute sunt productiile teatrelor. Au venit la festivaluri, cand se pune un ban la bataie – la Festivalul National de Teatru, la Festivalul de Comedie. Sunt trupe numeroase, scenografii mari, nu sunt neaparat spectacole de buzunar. Chiar in februarie o sa vina cel de la Piatra Neamt, Braila e mai aproape, Ploiestiul e aproape, mai greu e cu Timisoara, unde sunt spectacole mari si greu de adus.”

• Radu Afrim despre spectacolele din provincie vs. spectacolele din Bucuresti:

„Nu stiu daca sunt mai bune, dar cred ca cele din provincie sunt mai indraznete si duc teatrul inainte mai sigur. Experimentele, se face si laborator in provincie, si atunci, acest lucru face ca arta spectacolului sa evolueze intr-o societate. Asa se intampla peste tot in lume, in Capitala sunt lucrurile comode, in teatrele mici din capitale sunt lucrurile experimentale si lucruri care in general plac criticii si unui public de nisa, si exista mainstream-ul, cum este la noi Teatrul National din Bucuresti, care n-o sa experimenteze niciodata, n-o sa mearga curand pe drumul asta, pentru ca e bine asa cum e – salile sunt arhipline, de ce sa riscam mai mult de atat? Eu nu am nimic impotriva acestei chestii, e loc pentru toata lumea, insa nu e neaparat pentru mine acest drum. In provincie, iar Premiile Uniter au cam demonstrat lucrul asta, si Festivalul National, selectia, intr-adevar se aduc multe spectacole din anumite teatre din tara – exista si teatre in tara in care nu are rost sa calci, pentru ca nu ai ce sa vezi, dar exista si teatre de top si teatre care fac performanta la nivel european. Si in Bucuresti exista, depinde mult si de intalnirile dintre actori si regizor. Cand lucreaza Purcarete in Bucuresti de exemplu, e sigur ca o sa iasa un spectacol bun, dar nu e vorba doar de Purcarete – spectacolele lui Dabija – imi pare rau ca nu pot sa dau liste de regizori, nu e treaba mea asta, insa si in Bucuresti se poate. Problema in Bucuresti e cu actorii care au multa treaba prin televiziuni.”

• Radu Afrim, despre regizorii de ieri si de azi:

„Nu stiu cat de multi regizori erau altadata, dar ma tem ca nu erau atata de multi nici altadata, pentru ca scoala de regie producea foarte putini regizori, si actori producea mai putini, acum sunt mult mai multe locuri la regie, numeric sigur sunt mai multi, dar e adevarat ca nu gasesc de lucru foarte multi dintre ei, dar nu cred ca am avut foarte multi regizori buni niciodata. De obicei, cand se vorbeste despre teatrul trecutului, se vehiculeaza 5 nume, si tot 5 nume se vehiculeaza si astazi ca fiind regizori de top. Mai multi nu stiu daca am avut vreodata. Si cariera stralucitoare a unui regizor eu zic ca nu poate sa dureze mai mult de 20 de ani, hai sa zicem 30, cu indulgenta.”

• Radu Afrim, despre salariile si motivatia actorilor:

„In primul rand exista sindicate foarte puternice in teatre, care apara acest drept la salariu pe viata, teoretic, acest drept la a sta si a lua salariul la sfarsit de luna, dar am intalnit si actori care sufera pentru faptul ca nu joaca, actori care sufera din cauza ca nu sunt distribuiti si vor sa fie distribuiti. Adevarul este undeva la mijloc, dar sistemul e usor aberant. Dar in acelasi timp, ca regizor, mi-e foarte greu sa fac performanta de nivel european daca mi s-ar impune o trupa anume. Sa-mi zica directorul de teatru: lucrezi cu asta, asta, asta, sunt angajatii mei, dar tu trebuie sa faci un spectacol de Avignon, de Edinburgh. Nu se poate asa ceva, si nu neaparat pentru ca nu sunt toti talentati, o baza a meseriei trebuie sa o cunoasca, ci pentru ca eu nu pot comunica cu cine mi-e impus, despre asta e vorba. Nu poti sa iti dai obsesiile, nu poti sa iti dai ideile cu usurinta primei fete pe care o vezi. Trebuie sa alegi, marile intalniri nu trebuie sa fie impuse.”

• Radu Afrim, despre cum traieste din teatru:

„In afara teatrului nu prea mai traiesc, nu vreau sa spun ca teatrul este viata mea, ca-i patetic, pentru ca nu e teatrul viata mea, dar nu prea mai am cand sa traiesc, traiesc cu oamenii din teatru, dar traiesc de la 2 la 6, intre cele doua repetitii, cea de dimineata si cea de seara, traiesc foarte intens. Si daca vrei sa ma intrebi care-i nivelul meu de trai – este cu mult sub nivelul unui regizor din Occident de cota mea. Eu stiu cativa regizori din Occident, stiu spectacolele lor, ale mele sunt sigur peste ale lor, dar ei o duc foarte, foarte bine – vorbesc de Franta, de Germania si chiar de Turcia. Dar asta nu este pentru mine o nenorocire.”

• Radu Afrim despre vedete:

„Nu ma consider o vedeta, numai vedeta nu, orice altceva. Cuvantul „vedeta” e peiorativ in Romania. A fi vedeta in Romania este jenant. Nu le stiu pe vedetele din Romania, ma uit pe copertile revistelor colorate, glossy, si nu cunosc fetele. Nu cunosc vedetele, imi pare foarte rau, si am auzit ca unii sunt foarte nervosi daca nu stii cine sunt, fac scandal daca n-ai auzit de ei. Eu nu prea ma uit la televizor, si cred ca televiziunile fac in Romania vedetele, nu teatrul sau altceva. Eu cred, totusi, ca si in vedetele astea construite peste noapte exista cate ceva ok. Cred ca nu sunt de aruncat la gunoi chiar toate. E un loc pentru toti. Dar e bine sa ramana acolo, la postul de televiziune care i-a lansat. Dar sa nu intre vreunul pe zona mea, pe teatru, ca fac urat.”

• Radu Afrim, despre posibilitatea de a intra intr-un proiect de televiziune:

„Intr-un proiect tv…depinde ce proiect tv, adica daca ar fi demn. Nu cred ca m-ar tenta un proiect tv in acest moment, daca nu as fi eu cel care il concepe, cel care il verifica pana la ultimul detaliu din acel proiect, pentru ca sunt un perfectionist si asta fac si in teatru cu scenografii, cu tot – eu trebuie sa verific, de la mine trebuie sa porneasca si la mine trebuie sa se termine. N-as putea sa fiu o rotita mica intr-un proiect mare. Si din cauza asta cred ca n-as putea sa fiu deloc intr-un proiect tv, pentru ca lucrurile asa stau. Am fost chemat intr-un trust important de televiziune, sa fac un sitcom, dar mi s-a dat reteta. Si am zis: Despre asta a fost vorba.”

• Radu Afrim, despre competitivitatea teatrului romanesc pe plan european

„Sunt exceptii, noi traim prin exceptii. A fost Purcarete la Edinburgh, un Maniutiu in Spania, Geanina Carbunariu, ca dramaturg, in Germania, Alexandra Badea lucreaza la Paris, in proiecte mici, dar lucreaza, sunt regizori si chiar actori care lucreaza in Occident – Constantin Cojocaru, Madalina Constantin, Ioana Craciunescu, Visniec ca dramaturg – nu stiu daca e roman sau ce este. Dar ca fenomen global, teatrul romanesc nu este competitiv. Ca exceptii, ca particularitati, da, se poate iesi. In primul rand, noi avem un examen de dat comparativ cu Polonia, fosta Iugoslavie, la nivel de performanta a artelor spectacolului, pentru ca Polonia e foarte puternica in acest moment. Nu mai are rost sa spun de rusi. Noi cu ei trebuie sa ne comparam intai, si abia dupa aceea sa vedem daca francezii sau germanii sunt interesanti, ca sa aiba rost, la nivel de spectacol, sa ne comparam cu ei. Teatrul francez e mediocru, teatrul german e mediocru, dar exista niste varfuri fantastice, niste nume internationale. 3 regizori, nu mai multi. La francezi exista trei, dar sunt din import. La nemti sunt 3, dar sunt nemti. In Anglia este o cantitate de teatru uriasa, dar nu pe gustul nostru. Ei adora ce fac. Broadway inseamna Broadway, un nivel de profesionalism impecabil, dar s-ar putea noi sa spunem . Dar ce inseamna competitie intr-o arta care nu este efemera? Nu e ca la gimnastica. La film se poate cumva nota, desi si-acolo e foarte subiectiv, la festivaluri. Depinde cine e preedintele juriului la Cannes, ca daca era altul, n-ar mai fi luat ala, ar fi luat altcineva. a muzicieni poate nu e asa. Sau la cantaretele de opera. Acolo exista niste specialisti foarte bine determinati, foarte exigenti si foarte bine cunoscatori. La teatru se scrie cronica asa… Unii cunosc meserie veche si practica o cronica oarecum veche, altii doar noua si practica o cronica noua si atunci esti cotat si in functie de lucrurile astea. Marele nostru, marele meu noroc sunt spectatorii. Ei sunt barometrul meu. Adica ei imi pot spune cand am deviat.”

• Radu Afrim, despre regizorul care sa ii spuna „Afrim, esti demodat”:

„Ar fi un cosmar. Dar sa ma cheme, sa ma duc la spectacolele lui si sa-mi arate ca intr-adevar, sunt depasit. In Romania inca nu l-am vazut. S-ar putea in Occident sa existe. Da nu zic care. Eu am dezvoltat un fetis pentru regizorii din vest precum Castellucci, Rodrigo Garcia, Pipo Delbono, Italia este la ora actuala foarte puternica la ora actuala in teatru. Italia asta a lui Berlusconi, asa cum e ea, pe jumatate fascista, insa din acest motiv se dezvolta o miscare de rezistenta teatrala. La noi, lucrurile sunt ok, suntem bulversati din nastere, si vremurile astea sunt ciudate, dar nimeni nu se revolta artistic impotriva a nimic. Vrem divertisment”.

• Radu Afrim, despre cel mai bun regizor si cel mai bun actor de teatru din Romania:

„Purcarete este, dupa parerea mea, cel mai bun regizor. Cel mai bun actor de teatru – as fi tentat sa spun ca Rebengiuc oarecum, pentru ca este de teatru. Este un actor de teatru, pur de teatru. El nu se duce sa faca alte lucruri. Si atunci toti actorii de teatru care au migrat inspre telenovele nu mai sunt actori de teatru. Imi pare rau s-o spun. Sunt amestec. Dar eu cred ca el isi face treaba cel mai serios in acest moment.”

• Ce ii sfatuieste Radu Afrim pe tinerii care vor sa se apuce de teatru:

„Merita, sa o faca. Pe bune, sa o faca. Faceti chestia asta. Desi parintii va injura, sau nu va lasa, sau nu va dau bani sa nmergeti la scoala. Oricum, parintii sunt din ce in ce mai deschisi, am observat. Sa o faca, daca e cazul. Le si spun unora: . Sunt orase in care dau casting-uri pentru elevi, pentru ca am nevoie nu pentru figuratie, ci pentru roluri serioase, si atunci e foarte greu. Eu ii simt pe cei care vor s-o faca. Si multi dintre ei deja sunt actori, cu care am lucrat cand erau elevi.”