Sari direct la conținut

BCR Asigurari de Viata: Profitul a crescut cu 9% pana la 18,8 milioane lei in primele noua luni din 2015

HotNews.ro
Sorin Mititelu, presedinte directorat BCR Asigurari de Viata, Foto: Hotnews
Sorin Mititelu, presedinte directorat BCR Asigurari de Viata, Foto: Hotnews

BCR Asigurari de Viata Vienna Insurance Group (VIG), cu un portofoliu de peste 400.000 asigurati, a inregistrat la 30 Septembrie 2015 un profit de 18.8 milioane lei, in crestere cu 9% fata de aceeasi perioada a anului 2014, a anuntat vineri asiguratorul. Parteneriatul strategic cu Banca Comerciala Romana a fost decisiv in recastigarea celei de-a doua pozitii de pe piata, cu o cota de 14.2%, a precizat Sorin Mititelu, presedinte al directoratului asiguratorului.

Potrivit asiguratorului, aceasta evolutie pozitiva a fost determinata de o crestere a primelor brute subscrise de 118.4%, de la 85 milioane lei la 186 milioane lei, iar cresterea de prime brute subscrise cu frecventa de plata regulata a fost de 57.8%.

Contul de investitii cu asigurare, un produs de tip unit linked, a inregistrat in perioada raportata cea mai mare crestere, respectiv de peste 200%, confirmand astfel interesul consumatorilor pentru produse financiare ce includ elemente de protectie pe termen mediu si lung.

Crestere semnificativa (apoximativ 200% fata de aceeasi perioada din 2014) a fost inregistrata si la grupa produselor de asigurari destinate clientilor persoane fizice cu credite (asigurare de deces, asigurare complexa pentru invaliditate, incapacitate temporara de munca si somaj, asigurare pentru afectiuni grave). Dintre aceste produse, cea mai rapida crestere este inregistrata la asigurarea suplimentara pentru afectiuni grave, produs recent lansat.

In aceeasi perioada, costurile operationale au crescut cu 12.1%, procent mult inferior fata de cresterea de prime brute subscrise.

  • „BCR Asigurari de Viata Vienna Insurance Group (VIG) continua trendul de crestere profitabila, contribuind semnificativ la evolutia pozitiva a pietei locale de asigurari de viata. Parteneriatul strategic cu Banca Comerciala Romana a fost decisiv in recastigarea celei de-a doua pozitii de pe piata, cu o cota de 14.2%. Potentialul de crestere ramane unul important datorita unui context favorabil datorat conditiilor macroeconomice, interesului pentru protectie a unor noi segmente de clienti si dezvoltarii unor noi canale de distributie. Piata asigurarilor de viata, asa cum este si normal, continua sa se dezvolte ca o piata de retail”, Sorin Mititelu, presedinte al directoratului asiguratorului.

In privinta stabilitatii financiare pe care o are, asiguratorul a anuntat ca dispune de un grad de solvabilitate (372%), coeficientul de lichiditate de 6.22 si de gradul de acoperire a rezervelor cu active admise de peste 110%.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro