Boala telefoanelor mobile la elevi
Sa fii ridicat in picioare la ore, sa nu stii si sa iei o nota mica nu mai este de mult o rusine. Din contra, un 4 in catalog sustinut de o replica haioasa adresata profesorului te poate transforma chiar intr-un mic erou. Sa fii insa elev si sa nu ai telefon mobil este o umilinta peste care cu greu poti trece.
Colegii te privesc cu dispret, este clar ca nu esti de gasca si, prin urmare, exclus din grupul VIP. Prea aproape de acestia nu pot sta nici cei cu „caramizi” lipsite de camere video sau melodii la moda. Chiar si cei din clasele mici au renuntat la a mai umbla cu cheia legata de git in favoarea aceluiasi magic mobil.
Este acesta doar un moft al unei generatii tot mai tehnologizate sau este, de fapt, o necesitate? Este un paleativ oferit copiilor lor de catre parinti cu bani, dar ocupati, sau o posibilitate de a avea un control asupra odraslelor? Cadrele didactice si psihologii inclina sa creada ca se poate vorbi despre cite putin din fiecare.
Biletelele trimise pe sub banca, inlocuite mai nou cu SMS-uri
Colegiul National. In fata scolii, un grup de elevi de scoala generala. Unul dintre ei se indeparteaza de grup. Telefonul e de vina. Alti trei copii se apropie de intrarea in scoala. Unul dintre ei – ghiciti? Da, da, vorbeste la telefon. Profita probabil de ultimele minute pina sa intre in sala de clasa, unde nu mai are voie sa-l foloseasca. Interzis… teoretic.
Pentru ca un mesaj tastat pe sub banca poate fi oricind trimis. „In clasa noastra, toti avem. Cu camera, ca asa e la moda. Putem sa facem fotografii, sa filmam; in plus ascultam si muzica la telefon. Doar patru-cinci colegi au fara camera”, imi explica foarte serios Lucian T., elev in clasa a VIII-a la „National”.
Un altul ma priveste mirat si, vadit incintat ca va aparea la ziar, imi spune plin de importanta: „Pai in orele plictisitoare, ce sa facem?” Se pare ca s-au schimbat vremurile, nu se mai trimit biletele colegilor in timpul orelor de curs, acum se fac fotografii. „Ne amuzam deseori cind ne apelam unii pe altii.
Cum e sa te sune colegul din spate sa te intrebe ce mai faci?” ride interlocutorul meu.
Il intreb uimita cum reactioneaza „profii” la vederea unor asemenea activitati, prestate cu nonsalanta in fata lor. „Ei, nu se supara. Sint, ce-i drept, unii care, cind te vad umblind la telefon, ti-l iau si ti-l inapoiaza in pauza”, adauga Lucian. „Eu mi l-am cumparat ieri”, imi spune Florin P., un scolar de-a V-a, in timp ce facea o fotografie la afisierul scolii.
„I-am cerut mamei 15 milioane de lei sa mi-l iau, si mi-a dat, ca doar merit. Am 10 pe linie la scoala!”, adauga el, preocupat sa prinda cadrul cit mai bine. „Eu telefon am din clasa a VI-a, dar le tot schimb, pentru ca vreau sa am ce este mai bun”, se baga in vorba Cristian S., dintr-a VIII-a. „Eu dintr-a IV-a! Si sora mea e in clasa a III-a si are si ea”, se ambitioneaza Florin.
Camelia Gavrila, Inspector Scolar General, este de parere ca, lasind la o parte teribilismul pustilor cu bani, telefonul mobil este, inainte de toate, o necesitate. „Este bine ca elevul sa aiba telefon, in conditiile in care este un mod prin care parintii il pot tine sub supraveghere. Se pot intimpla modificari in orarul elevilor.
Un simplu telefon poate alunga nelinistea parintilor care stiau ca fiul sau fiica ar fi trebuit sa fie acasa la o anumita ora si intirzie. Insa din dorinta de a le face copiilor bucurii, parintii mai si exagereaza, cumparindu-le telefoane foarte scumpe, cu care elevii se afiseaza in fata colegilor.
Intervine aici teribilismul, din dorinta de a arata ce au mai scump, la fel cum se intimpla si in cazul hainelor scumpe si al altor accesorii”, sustine Camelia Gavrila.
Cheia legata de git pierde teren in favoarea mobilului
La scoala „Vasile Alecsandri”, un copil de o schioapa iese in pauza, vorbind si el la telefon. Este in clasa a III-a si spune ca i se pare firesc sa aiba mobil. „Sintem 33 de elevi si doar cinci nu au. La scoala nu ne suna decit parintii. Mama mea ma suna aproape in fiecare pauza. Ma intreaba daca am mincat, ce note am luat…de-ale ei”, explica Sorin M.
„Doamna” stie ca, de regula, doar familia il poate cauta si nu se supara nici cind un parinte caruia nu-i merge bine ceasul mai suna si in timpul orei. „Oricum, de obicei le tinem inchise in timpul cursurilor”, adauga el. Psihopedagogul Maricica Buzescu considera ca nu este normal ca un copil de scoala primara sa aiba telefon.
„Parintele ii cumpara pentru a-l avea in permanenta sub control, dar acest lucru nu-i face bine, intrucit el, in cele patru ore petrecute la scoala, are nevoie de libertate, fara supravegherea familiei. De regula, clasele primare, copiii le fac in scoli aflate destul de aproape de casa si nu cred ca este necesar un control atit de strict.
Pe de alta parte, aparatul in sine poate reprezenta o tentatie care sa-i distraga atentia in timpul orelor de curs”, este de parere psihopedagogul.