BRD-GSG a fost cel mai tranzactionat titlu al Bursei
Nici in sedinta de astazi piata bursiera nu si-a revenit, ramanand tot intr-o stare de lejeritate, de apatie, cu un ritm redus al tranzactiilor ce nu a impus un trend clar pietei. Astfel, nu s-au rulat decat putin peste 21 milioane RON, iar indicii bursieri au inchis la valori apropiate de cele de ieri, cu usoare scaderi.
Cu exceptia unor titluri cu sustinere slaba la cumparare si care au scazut mai mult sau a altora unde au fost cresteri semnificative, sedinta a fost modesta, practic am mai asistat o data la acea atmosfera de asteptare, cand nu se vinde, nici nu se prea cumpara, astfel ca volumele sunt mici si cotatiile se stabilizeaza.
Cel mai tranzactionat emitent a fost astazi BRD – GSG (BRD), cu un rulaj de peste 4,5 milioane RON. Dupa cateva zile de crestere, cursul BRD pare ca s-a mai stabilizat, astazi a atins un maxim de 18,3 RON/actiune si nu a scazut sub palierul de 18 RON.
Undeva la jumatatea sedintei s-au tranzactionat volume mai mari, care de altfel au si provocat scaderea la 18 lei noi a cursului. In lipsa titlurilor TLV de la tranzactionare, segmentul bancar a fost totusi destul de bine reprezentat, BRD a fost cel mai tranzactionat titlu, iar BCC a crescut cu 1,6%, la 0,6350 RON/actiune.
Sedinta a fost nefavorabila pentru Rompetrol Rafinare Constanta (RRC), actiune ce a scazut cu 4,4%, inchizand la 0,0780 RON/actiune. La acest pret, RRC inregistreaza o scadere de 25,7% in ultima luna, anchetarea conducerii grupului Rompetrol si-a facut efectul in mod vizibil.
Astazi cursul a scazut puternic in prima jumatate a sedintei, pana la un minim de 0,0773 RON, iar dupa acest minim nu au mai fost fluctuatii mari pana la final.
Una din cele mai lichide actiuni din sedinta de astazi este Mecanica Ceahlau (MECF). Volumul tranzactionat, de 141.000 actiuni pe piata principala, este un record de la migrarea pe noua platforma si se datoreaza in special unor transferuri mai mari efectuate in prima parte a sedintei.
Si cursul MECF a scazut odata cu piata de la inceputul lunii februarie, iar astazi a inchis la 6,5 RON/actiune, cu 1,5% mai jos decat ieri.
Apatie si in randul SIF-urilor, care si astazi au evoluat in sens contrar. Toate au deschis la preturi mai mici decat ieri, insa unele si-au revenit pe parcurs si au inchis pe crestere sau la aceleasi preturi. Cel mai tranzactionat a fost SIF Banat-Crisana (SIF1), de altfel singurul care a incheiat sedinta pe scadere, la un curs de 2,49 RON/actiune (-1,2%).