Sari direct la conținut

Bulgaria: A patra rundă de alegeri parlamentare din ultimele 18 luni nu aduce soluția de ieșire din impas. „Situația este aceeași, dacă nu chiar mai complicată”

HotNews.ro
Boiko Borisov, Foto: DreamsTime
Boiko Borisov, Foto: DreamsTime

Partidul fostului premier bulgar Boiko Borisov a ieșit pe primul loc în alegerile parlamentare de duminică, dar există puține speranțe de ieșire din impasul politic de la sud de Dunăre, transmite AFP.

Partidul său conservator Gerb a obținut 25,4% din voturi, în fața rivalului său centrist „Noi continuăm schimbarea” al lui Kiril Petkov (20,2%), după numărarea a 99% dintre voturi.

Într-un parlament fragmentat, nu se conturează o coaliție clară.

„Situația este aceeași, dacă nu chiar mai complicată decât după ultimele alegeri”, a declarat pentru bTV Daniel Smilov, politolog la think tank-ul Centrul pentru Strategii Liberale.

A fost pentru a patra oară în 18 luni când bulgarii au fost chemați să își aleagă parlamentul – o perioadă de instabilitate politică fără precedent după căderea comunismului.

Au făcut-o fără convingere, cu o prezență la urne la minime istorice și într-un climat sumbru, cu apropierea unei ierni marcate de creșterea prețurilor și de războiul din Ucraina.

Dacă la ultimele runde de alegeri dezbaterea a fost dominată de tema corupției endemice, de data aceasta în prim-plan a fost situația economică, inflația apropiindu-se de 20% în această țară din Balcani, cea mai săracă din Uniunea Europeană.

Partidul de pe locul 2 spune că va rămâne în opoziție

Cinci partide politice se pare că vor intra în următorul parlament, conform rezultatelor parțiale. Rezultatele oficiale finale sunt așteptate joi.

Eforturile de a forma o coaliție funcțională sunt complicate de faptul că mulți dintre adversarii politici ai lui Borisov îl acuză pe acesta că a permis corupției generalizate să se agraveze în timpul guvernării sale de zece ani, care s-a încheiat anul trecut.

Unii alegători din cel mai sărac stat membru al Uniunii Europene spun că Borisov oferă stabilitate și are experiența diplomatică necesară pentru a gestiona relația complexă a Bulgariei cu Rusia.

Borisov nu a comentat încă rezultatele alegerilor. Înainte de vot, el a indicat că va fi deschis la discuții cu toate partidele politice și a făcut apel la rivalii săi să dea dovadă de „rațiune” înainte de iarna dificilă.

Partidul „Noi continuăm schimbarea” și-a recunoscut înfrângerea și a declarat că va rămâne în opoziție.

„Ne-am angajat că nu vom intra în coaliție cu GERB și vom rămâne fideli promisiunii noastre”, a declarat luni Petkov, adăugând că partidul său a rămas ferm în ceea ce privește combaterea corupției endemice.

(foto articol: ©Antonchalakov|Dreamstime.com)

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro