Sari direct la conținut

Bursa din Atena: Piraeus Bank a semnat astazi un acord cu domnul Dorinel Umbrarescu, proeminent om de afaceri cu interese in industria constructiilor  din Romania, pentru vanzarea a 93,27% din capitalul ATE Bank Romania

HotNews.ro

„Piraeus Bank a semnat astazi un acord cu domnul Dorinel Umbrarescu, un proeminent om de afaceri cu interese in industria constructiilor din Romania, pentru vanzarea a 93,27% din capitalul ATE Bank Romania S.A., pentru 10.3 milioane euro. Transferul va avea loc dupa finalizarea separarii majoritatii activelor si pasivelor ATE Bank Romania si integrarea acestora in Piraeus Bank Romania”, se arata intr-un comunicat transmis joi de Piraeus Bank Grecia catre Bursa din Atena.

Mediafax a publicat in luna octombrie a anului trecut ca ATE Bank Romania, preluata la mijlocul anului trecut de Piraeus Bank, va fi cumparata partial de cativa investitori romani si capitalizata initial pana la 60 de milioane de euro, urmand ca in 2013 sa fie atrasi mai multi investitori, inclusiv SIF-urile, iar capitalurile sa ajunga la 200 milioane euro.

In toamna anului trecut a aparut in piata informatia ca un grup format din peste zece oameni de afaceri, printre care se vehiculau nume precum Gruia Stoica sau Dorel Umbrarescu, la care se alaturau cele cinci societati de investitii financiare, va prelua afacerea ATE Bank in Romania.

Surse spuneau atunci insa ca tranzactia va fi realizata de un numar minim de investitori, urmand ca ulterior sa se deschida posibilitatea si altor oameni de afaceri sa investeasca, inclusiv societatilor de investitii financiare.

Noua banca ar urma sa fie condusa de fostul prim-vicepresedinte Raiffeisen Bank Marinel Burduja, care este si artizanul negocierilor.

Burduja a fost numit luni in Consiliul de Administratie al Leumi Bank, decizie confirmata atat de el, cat si de oficialii bancii. Numirea lui Burduja in Consiliul de Administratie al bancii ar putea sugera ca israelienii de la Leumi sunt dispusi sa renunte la filiala din Romania in cazul unei oferte oportune.

La mijlocul anului trecut, Piraeus Bank Grecia a preluat ATE Bank Grecia, inclusiv toate sucursalele din regiune, adica si 93,27% din actiunile ATE Bank Romania.

ATE Bank Romania a fost infiintata in anul 1990, ca Banca pentru Mica Industrie si Libera Initiativa, fiind prima banca cu capital mixt (roman si strain) din Romania.

In iunie 2006 Agricultural Bank of Greece (ATE Bank Greece) a preluat pachetul majoritar de actiuni. Odata cu schimbarea actionarului majoritar s-a modificat si numele bancii, devenind astfel ATE Bank Romania.

Uniunea Nationala a Cooperatiei Mestesugaresti UCECOM detine 3,83%din actiunile ATE, in valoare nominala de 8,45 milioane lei, iar restul titlurilor sunt impartite intre 2.330 de persoane (2,07% din actionariat – 4,57 milioane lei si 105 firme cu 0,84%, respectiv actiuni de 1,84 milioane lei).

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro