Skip to content
Articol susținut de MedLife

Care este vârsta ideală pentru corectarea urechilor cu aspect inestetic la copii. „Otoplastia are scopul armonizării  faciale”

Smile Media

Aspectul fizic influenţează nu numai modul în care ne percep ceilalţi, ci şi modul în care ne percepem noi înşine, determinând gradul de stimă de sine. Foarte multe studii au aratat că trăsăturile armonioase ale feţei sunt strâns legate de reuşita în viaţă şi de fericirea pe care o simţim. In zilele noastre, anumite defecte pot fi corectate cu ajutorul Chirurgiei estetice și  reparatorii încă de la vârste fragede. Urechile prea mari sau „clăpăuge” pot fi operate în copilărie scutind minorul de jignirile adresate de alți copii, redându-i astfel încrederea în sine. Dr. Noela Elena Ionescu, Medic primar Chirurgie plastică, Microchirurgie reconstructivă și Chirurgie estetică în reţeaua MedLife, Doctor în Stiințe medicale, Cercetător științific grad II la Cedars-Sinai Medical Center (Los Angeles, USA) şi membru al Academiei Europene de Chirurgie Estetică (Cambridge, UK), a explicat că vârsta optimă la care se face otoplastia la copii este de 6-7 ani, cartilajul urechii fiind suficient dezvoltat şi totodată elastic pentru a permite intervenţia chirurgicală. 

Ce defecte se corectează prin otoplastie

Otoplastia este intervenţia chirurgicală prin care se corectează deformațiile pavilionului auricular, asimetriile și a alte modificări ale urechii externe, în scopul unei mai bune integrări morfologice. 

„Din experiența mea de peste 30 de ani cu această intervenție chirurgicală, am constatat că, frecvent, solicitările sunt pentru: urechi «clăpăuge» (îndepărtate de cap), cartilajul antehelix absent sau insuficient dezvoltat, dezvoltare excesivă a cartilajului conchal,  urechi mari (macrotia), asimetrii congenitale (din naștere) sau dobândite, lobul auricular despicat (congenital sau posttraumatic), lobul auricular prea mare etc. Vârsta optimă de efectuarea otoplastiei pediatrice este în jur de 6-7 ani, înainte de intrarea copilului la școala, adică în colectivitate, prevenind astfel bullying-ul și impactul negativ asupra stimei de sine. În plus, la vârsta aceasta, pavilionul auricular a atins dimensiunea de aproximativ 90% din cea a  adultului, iar cartilajul este suficient dezvoltat, având totodată și elasticitatea necesară intervenției chirurgicale”, a precizat dr. Noela Elena Ionescu. 

La consult, medicul estetician va face anumite măsurători pentru a modifica pavilionul urechii cât mai armonios în raport cu celelalte structuri faciale. 

„În caz de urechi mari (macrotie), efectuez măsurători antropometrice și cefalometrie, evaluez unghiul dintre urechea externă la nivel de conchă și cap în zona mastoidiană, distanța de la marginea pavilionului auricular, mai exact a helixului, până la cap, în zona mastoidei, lungimea axului lung al urechii externe etc. Intervenția chirurgicală are ca scop  personalizarea profilului, realizând armonizarea morfologiei”, a subliniat medicul chirurg estetician. 

Cum se face otoplastia pediatrică

După stabilirea viitorului aspect, intervenţia chirurgicală se va face sub anestezie generală. 

“Abordul este posterior, deci cicatricea va fi poziționată în spatele urechii fiind ușor de camuflat. După infiltrația locală a țesuturilor, remodelez cartilajul auricular prin rezecție de conchă, dacă se impune acest lucru, în funcție de necesități prelucrez zona de cartilaj helical și celelalte structuri modificate. Tehnicile chirurgicale Mustarde, Furnas etc sunt de ajutor pentru obținerea ameliorării dorite. În raport cu patologia existentă, plasez fire de sutură interne pentru stabilizarea rezultatului. Firește, un timp chirurgical important este hemostaza riguroasă, după care suturez planurile anatomice și plasez un pansament adecvat. Sunt adepta pansamentor compresive tip „bourdonnette” care modelează estetic conturul urechii externe”, a explicat medicul procedura care, în funcţie de complexitate, durează 1-2 ore.

Care sunt recomandările post-otoplastie

Recuperarea durează 6 săptămâni, timp în care copilul trebuie să urmeze anumite instructiuni. 

„Postoperator, este normal să existe un oarecare grad de edem (umflare) care cedează în 2-3 săptămâni, o colorație roz-violacee mai intensă a pavilionului auricular, care cedează în 2-3 saptămâni, prurit intermitent (mâncărimi), disconfort  moderat, care apare în primele 24-48 ore și poate fi controlat prin administrare de analgetice (Ibuprofen). După operație, pansamentul compresiv se menține 7 zile pentru favorizarea vindecării. Ulterior  îndepărtării pansamentului, se va purta pe cap, timp de 6 săptămâni, o bandă elastică ce fixează urechile în poziția dorită. În cursul recuperării, care durează 6 săptămâni, firele de sutură le extrag la 7-14 zile (în funcție de vindecarea individuală), sportul va fi evitat 6 luni, nu se vor umezi pansamentele cu apă până după suprimarea firelor de sutură, se va evita timp de 6 săptămâni decubitul pe zonele operate, se va evita permanent  traumatizarea urechilor operate”, a menţionat dr. Noela Elena Ionescu.

Cum  pregătim copilul pentru otoplastie

Medicul a precizat, totodată, că pregătirea psihologică preoperatorie pe care o fac părinţii este foarte importantă pentru ca cel mic să nu fie traumatizat de experienţă şi să nu simtă că se recurge la operaţie pentru că are el ceva în neregulă. 

„Abordarea parentală trebuie să fie empatică, plină de înțelegere și susținere. Părinții vor preciza ca operația nu corectează o stigmatizare, ci reprezintă o ajustare convenabilă. Nu i se induce copilului ideea că este urât pentru că are urechile prea mari sau clăpăuge şi de aceea trebuie operate. Totodată, discuția părinților cu băieţelul sau fetiţa va fi orientată către dorința copilului. Dacă acesta este deranjat de alți copii care ridiculizează defectul, atunci i se explică faptul că operația va aduce o îmbunătățire fizică, psihică, emoțională, că va putea să își aranjeze părul diferit, va putea face sport mai ușor. De exemplu, va putea purta casca de protecție la înnot fără ca aceasta să jeneze urechile producând dureri locale, etc. 

După operație, recomand părinților să ofere suport psihologic copilului pe toată durata convalescenței, să-i laude curajul, să îl aprecieze, să-i stimuleze stima de sine, ulterior realizându-se o bună integrare în colectivitate”, a explicat medicul. 

Otoplastia pediatrică poate redefini întreaga viaţă a unei persoane, redând încrederea în sine atât de preţioasă pentru integrarea socială. 

„Otoplastia pediatrică este o operație cu un grad foarte mare de satisfacție și cu o îmbunătățire remarcabilă a stimei de sine, de aceea merită făcută căci va schimbă în bine o serie de aspecte în viața copilului. Prin experiența dobândită cu acest tip de intervenție chirurgicală în Marea Britanie și în SUA, pot oferi un factor diferențiator esențial prin personalizarea operației în funcție de necesitățile fiecărui copil”, a conchis Dr. Noela Elena Ionescu. 

***
Acest articol este susținut de MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România și face parte dintr-un demers amplu de informare și educare, dedicat prevenției și unui stil de viață sănătos, pe termen lung.

La MedLife, sănătatea este abordată cu atenție și responsabilitate, pornind de la nevoile reale ale fiecărui pacient. Deciziile medicale se bazează pe evaluări complexe, susținute de echipe multidisciplinare de medici buni și tehnologii de ultimă generație. Prin soluții moderne de diagnostic și tratament și, mai nou, prin expertiza în genomică și posibilitatea de identificare timpurie a riscurilor pentru boli comune sau asociate stilului de viață, MedLife își propune să ajute oamenii să aibă mai multă grijă de sănătatea lor.

Obiectivul este clar: prevenția activă și intervenția la timp, înainte ca problemele de sănătate să afecteze echilibrul și calitatea vieții. Pentru că sănătatea înseamnă mai mult decât absența bolii. Înseamnă energie, mobilitate și echilibru, la orice vârstă. MedLife investește constant în soluții care susțin o stare de sănătate durabilă și contribuie la o viață trăită bine, nu doar astăzi, ci pe termen lung.

Mai multe informații despre serviciile disponibile pot fi găsite pe www.medlife.ro.

Articol susținut de MedLife