Catalin Avramescu: ''Taica-meu imi interzice sa mai ies la televiziuni, ca are senzatia ca imi ascut dintii''

Avramescu este ”doctorul in canibalism”, cum este prezentat in media ultimelor saptamini, dupa ce si-a anuntat intentia de a candida pentru Parlament, din partea PD-L. Avramescu este doctor in dreptul natural al omului. De a-l hali pe celalalt. Lectie folositoare ”doctorului in canibalismul din Neanderthal”, fiindca Avramescu, ca sa se aleaga, trebuie sa-l haleasca, in colegiul uninominal de Prahova, pe Adrian Nastase, omul din Zambaccian.

Reporter: Ati mincat carne de om?

Catalin Avramescu: Ha-ha-ha-haha, nu!

Rep.: De ce?

C.A.: N-am gasit. Era cam scumpa pe tarabele filosofilor. Canibalismul despre care am scris eu este canibalism inteles la modul ideal. Este un experiment mental. Spre exemplu, ai mai multi marinari intr-o barca si printr-o loterie se hotaraste care este mincat. De obicei, cel mai slab, musul. Evident ca o asemenea intimplare este imaginata, fiindca, inainte de a muri de foame, mori, pe barca, de sete, ceea ce nu i-a oprit pe filosofi si pe juristi sa-si imagineze o asemenea intimplare. Eu am scris, de fapt, despre dreptul natural, mai precis, despre dreptul de a supravietui facind lucruri impotriva naturii.

Rep.: Deci pot sa va omor ca sa supravietuiesc?

C.A.: Am lasat cartea la nivelul intrebarii.

„Vineri e deturnat de la carne de om prin capra”

Rep.: Se simte gustul carnii de om pe gratarul cartilor?

C.A.: Sigur, vedeti, vorbesc cu totii despre acel tip de experiment imposibil, iar una dintre tezele avansate a fost aceea ca aceasta carne de om, odata gustata, nu mai poate fi lasata deoparte, nu te mai poti abtine. Asa se intimpla in Robinson Crusoe, unde Vineri este deturnat de la canibalism printr-o dieta consistenta si savuroasa din carne de capra.

Rep.: Te poti abtine, totusi, fara capra?

C.A.: Doar realizind citi neoameni sint in jurul tau.

Rep.: Exista si o perioada in viata omului de dulce canibalism?

C.A.: Exista o ipoteza avansata de antropologi, eu nefiind antropolog, ci doar istoric al filosofiei, nu ma pronunt. Aceasta porneste de la o comparatie asupra creierelor. Si se intreaba de ce creierul omenesc, fata de cel al altor primate, e atit de mare. Ipoteza spune ca poate antropofagia hominidelor a dus la marirea creierului. Avem o ingestie puternica de proteina.

Rep.: Adica omul s-a cunoscut mai bine mincindu-se. Omul, de ce e facut din carne?

C.A.: Asa l-a lasat natura.

„Intii il «maninci» din priviri”

Rep.: Care-i placerea spiritului de a se baga in chestii extreme?

C.A.: E o placere intr-adevar. Un experiment mental, alaturi de cel al canibalismului, este cel al disparitiei lumii, sau cum ar fi daca Dumnezeu ar schimba trecutul, ar face dintr-o gravida o fecioara, scapind-o de pacatul originar. De ce facem asta? Mergem pina la capatul gindirii, incercam sa folosim toate resursele noastre mentale pentru a ne vedea limitele.

Rep.: Dar canibalismul e mai carnal decit Dumnezeu.

C.A.: Dumnezeu, in epoca noastra, este nu este, dar pe om il pipai la fiecare secunda si vezi ca exista.

Rep.: Intre Dumnezeu si diavol, alegem iar diavolul.

C.A.: Adevarat. Va dau exemplul lui Rousseau ce-si pune intrebarea privind bunatatea naturala a omului. Bineinteles, ajunge la canibalism si ajunge sa intocmeasca o dieta a omului primitiv. Dieta e una vegetariana, spune Rousseau, greu de sustinut teza lui, fiindca include laptele aici. Bun, el face o demonstratie seducatoare altfel, dar este laptele produs vegetarian?

Rep.: Cu ce incepi cind maninci un om?

C.A.: Intii il „maninci” din priviri. Nu uitati, noi ne alegem intre noi din priviri, in faza a doua incepem sa sorbim cite ceva. Vorbe.

Rep.: Si daca nu ne place, il sapam.

C.A.: Il bagam in oala.

„Invierea carnii”

Rep.: La ce va foloseste in viata canibalismul?

C.A.: Ma ajuta sa inteleg autorii din antichitatea clasica, pe cei din modernitatea timpurie. Vedeti, acolo aveam referinte ciudate la chestii exotice. De ce? Mi-am dat seama ca nu este un delir privat, ci o parte integrata a teoriei dreptului natural, a teoriei dreptului in general. Antropofagia a fost un prim punct de plecare in discutia privind invierea trupurilor. Primii apologisti crestini, ei vorbeau de „invierea carnii“, constata ca exista o problema cu aceasta teorie. Anume, ce ne facem cu un antropofag? El uneste trupurile altora. Daca trupul unui antropofag este reconstituit, atunci este un plus de la un alt trup. Daca o victima e reconstruita, atunci avem un minus. De ce? Fiindca nici macar Dumnezeu nu poate face ca o particula de carne sa fie in doua trupuri in acelasi timp. Primii antropogeti crestini se intrebau daca nu cumva chiar canibalismul distruge fundamentele crestinismului. Toma D’Aquino se intreba astfel.

Rep.: La carne, filosofii au limite?

C.A.: Sa stiti ca nu. Unul a construit un elogiu al cheliei. Filosofii postuleaza impotriva bunului-simt. Postulezi astfel ipoteze nastrusnice, extreme.

Rep.: Iar limita, care e, nastrusnicia, neputinta de a atinge necunoscutul?

C.A.: Limita e adevarul. De fapt, mintea noastra comuna se ancoreaza in lumea asta de nastrusnicii, iar mintea cercetatoare cauta dincolo de aparente, postuleaza chiar nastrusnic pentru a ajunge la performante maxime.

Academia Catavencu