Ce resurse de apreciere are leul?

Din punctul de vedere al Bancii Nationale, care are in grija controlarea inflatiei, implicatia intrarilor masive de capitaluri din afara, nespeculative si cu atat mai mult speculative, se rezuma in ultima instanta, pentru politica monetara pe care o promoveaza, la combaterea sau nu a inflatiei pe seama cursului de schimb.

Lasand cursul leului sa se aprecieze in conditiile intrarilor de valuta in tara, care duc oferta acesteia peste nivelul cererii, se ajuta scaderea inflatiei prin ieftinirea importurilor. Consecinta adversa este insa, prin intarirea leului, strangerea de gat a exportatorilor si scoaterea din joc a unora din ei, deci efecte profund negative pentru economia reala.

Dificultatile in alegerea politicii monetare de urmat sunt de netagaduit. Dar important de avut in vedere in aceasta alegere este ce resurse reale de apreciere are leul, ca expresie a stadiului si nivelului de dezvoltare a economiei romanesti.

Resursa unei aprecieri a leului o constituie faptul real ca tarile mai slab dezvoltate, precum Romania, sunt net dezavantajate in evaluarile economice pe baza cursului de schimb.

Acesta se formeaza pe piata produselor si serviciilor care intra in comertul international si, cu cat o tara este mai putin dezvoltata, cu atat este mai putin angrenata in circuitul economic mondial, grosul produselor si serviciilor interne neavand nici o legatura cu piata externa si, deci, cu cursul de schimb valutar.

Astfel, prin cursul de schimb sunt subevaluate rezultatele economice din tarile respective. Ceea ce este pregnant dovedit de faptul ca decalajele intre tari dezvoltate si tari slab dezvoltate, exprimate in evaluari pe baza cursurilor de schimb, sunt de 3 pana la 5 ori mai mari decat cele exprimate in evaluari pe baza puterilor comparative de cumparare ale salariilor.

Mai explicit spus, cu un salariu net de circa 3,6 milioane de lei se pot cumpara cu mult mai multe marfuri si servicii in Romania decat ar fi posibil in UE cu echivalentul acestor lei de numai 100 de euro.

Pentru a folosi aceasta resursa reala este nevoie insa de doua conditii. Pe de o parte, trebuie sa existe o crestere economica sustinuta si reala, respectiv care sa aiba la baza o crestere a productivitatii muncii mai mare decat cea a salariilor.

Pe de alta parte, trebuie sa existe intrari curente si semnificative indeosebi de fluxuri financiare care nu creeaza datorie externa, adica nu atat imprumuturi externe, cat mai ales investitii directe si de portofoliu sau remiteri catre tara de venituri realizate de conationali in strainatate.

Intrarile de valuta in Romania, incepand din 2004, au indeplinit cu prisosinta una din conditii. In schimb, cresterile de productivitate a muncii nu au fost niciodata atat de importante pentru a sustine o apreciere serioasa, neartificiala, a leului. Sau, si mai precis spus, pentru a permite nu doar o devalorizare a leului mai mica decat inflatia, ci chiar o revalorizare dincolo de inflatie.

Diferentierea dintre ratele de inflatie din tarile emitente este factorul economic fundamental in evolutia cursului monedelor, una fata de alta, din tarile respective. La rata inalta de inflatie romaneasca, cresterile de productivitate a muncii in Romania ar trebui sa fie deosebit de ridicate pentru ca, in ciuda respectivei inflatii, leul sa se poata aprecia in termeni nominali.

Ce este posibil, si sanatos, este doar ca leul sa se devalorizeze in termeni nominali fata de valute reper, precum euro sau dolarul, dar intr-o masura mai mica decat inflatia interna, adica sa inregistreze o apreciere in termeni reali. Dar nu mai mult! O apreciere dincolo de acest plafon, pe care il impun limitele economiei reale, nu poate fi decat una artificiala si destabilizatoare!