Ce vor patriotii oficiali?

Aceiasi patrioti care se si ne inspaiminta, acum, de soarta Natiunii aveau tensiunea perfect normala cind Romania a recunoscut independenta Republicii Moldova. Mai mult, s-au prezentat pe Prut, cu poezii si poduri de flori, spre a lacrima euforic la acest act.

Kosovo, sau Albania suplimentara, e un ducat seismic fatat de paranoia si, in cele din urma, de tancurile lui Milosevici. Gestatia a fost o oroare, dar s-a petrecut la vedere. Nu e nimic suspect in aparitia acestei noi hasuri pe harta Europei. Oprimarea atrage separarea. Dezlipirea de Serbia a devenit fapt, de mai bine de zece ani, adica din clipa in care blindatele sirbesti au pornit spre Pristina. Pretentiile Belgradului la intemeierea unei noi casatorii sint bolnave. Un violator nu poate fi un bun petitor. Kosovo incepe insa o viata minata si subminata. Prima functie a noii entitati nu e deloc autonoma. Mai precis, Kosovo are o enorma valoare de intrebuintare negativa.

Beneficiarul laborios al noii crize e Rusia. Foarte grabita sa blocheze aprobarea Consiliului de Securitate al ONU, Rusia a adaugat inca un nivel de nesiguranta in zona.

O singura mutare a pus in sah un teritoriu enorm care incepe la vest de Balcani si se intinde pina la Caspica. Joi, cind, la Bucuresti, continuau zgomotele stupide despre secui si infiltrari maghiare, Putin il primea la Kremlin pe Saakasvili. Tema: statutul Osetiei si Abhaziei, cele doua aschii rusesti infipte in impulsul prooccidental al Georgiei. Kosovo e inca un episod in procedura de baza a diplomatiei ruse care ingrijeste crize, pentru a negocia, apoi, cedari si compromisuri cu o „comunitate internationala ingrijorata“. Pe aceasta spirala, politica europeana ia treptat forma unui sanatoriu balnear rusesc, iar administratia Putin foloseste acest soi de buna-cuviinta timorata pentru a regla conturile cu statele rasaritene fugare. Ieri Georgia, miine Romania, dintotdeauna Ucraina. Efectul Kosovo are loc si carte de munca pe granita rusa. Ce cauta, atunci, politicienii nostri patrioti in secuime?

In primul rind, isi fac datoria de orbi conformi cu agenda rusa. Nici unul nu-si mai dezlipeste privirea de pe Transilvania, tocmai pentru ca in acest fel va asigura taraboiul pe frontul fals si tacerea in teatrul de manevre rus. Cu adevarat jenanta in aceasta orbire voluntara si comandata e aparenta patriotica pe care acesti ageamii perversi nu inceteaza sa o arboreze. Cu ce argumente? Fara. Harghita si Covasna n-au fost niciodata enclave asediate de Bucuresti, ba chiar se bucura, din plin, de dreptul la izolare si subdezvoltare asigurat, acum, de administratia UDMR. Patriotii care pazesc Transilvania de efectul Kosovo sint prosti pina la capat. Altfel, ar fi inteles ca acelasi principiu care a descatusat Kosovo, duminica trecuta, a fost pirghia folosita, in 1918, de adevaratii, si singurii, patrioti transilvani. Cu mintea de astazi a lui Vadim, Paunescu si Funar (una la trei guri), Transilvania ne-ar fi ramas stat vecin, in alt stat. Oricum, aceiasi patrioti care se si ne inspaiminta, acum, de soarta Natiunii aveau tensiunea perfect normala cind Romania a recunoscut independenta Republicii Moldova. Mai mult, s-au prezentat pe Prut, cu poezii si poduri de flori, spre a lacrima euforic la acest act. Aceeasi orbire comandata i-a impiedicat sa vada ceva in neregula pe trupul Romaniei dragi lor.

Combustibilul nevrozei kosovo-secuiesti e vechi si recirculat. Acelasi teatru plicticos si bombastic reapare, la aproape 20 de ani de la premiera din Tirgu-Mures. Si atunci, si acum, viata politica a fost redusa la un spasm primitiv. Tot raul venea de la unguri, toti eram datori sa ne incolonam patriotic, sa ne punem luciditatea in cui si sa navigam in spatele marilor nostri salvatori interni. Care urmau sa se rafuiasca in vid cu Bathory, Kossuth, Horthy si cubul lui Rubik (alta diversiune maghiara). Au trecut aproape 20 de ani si patriotii nostri oficiali sint tot acolo. Mult in afara si impotriva interesului national.

Cotidianul