Cel mai lung editorial marca Traian Ungureanu

Intr-un interviu acordat lui Ovidiu Simonca pentru Observator Cultural, acum citeva luni, Traian Ungureanu spune ca a scris aceasta carte “in patru zile, cu foarte multa cafea si nu putine pachete de tigari”.

Asa si arata: un lung editorial (130 de pagini, scris mare) marca TRU, cu toata patima, nervii si talentul pe care cititorii le asteapta de la autor.

Este o carte surprinzatoare doar prin tema: comunismul, bilantul societatii romanesti sub comunism si urmarile sale astazi. Ideea este simpla: in ciuda eroilor redescoperiti tirziu (citeva grupuri in munti, citiva dizidenti), societatea romaneasca nu a rezistat comunismului, ci s-a prabusit in comunism, a luat forma recipientului si a ramas asa deformata pina astazi.

Bineinteles, este nevoie de talentul si de nervozitatea tiparita a unui TRU ca sa duci acest enunt la dimensiunile unei carti, fie ea si una subtire. Dar volumul se sustine.

Nu vrea sa fie academic, nu vrea sa fie pretentios, este editorialul lung al unei disperari, al unui spirit militant (la mitingul pro-Macovei de saptamina trecuta l-am redescoperit pe TRU ca pe un fantastic vorbitor de baricada).

Este acel gen de volum care te poate marca daca te loveste la virsta potrivita, explicindu-ti furiile pe care tot el ti le stirneste. L-as compara cu “Politicile” lui Patapievici. Acelasi nerv, aceeasi pasiune, aceleasi judecati absolute.

Doar ca eu nu mai am 19 ani si comunismul a fost prea disecat intre timp pentru ca “Despre securitate” sa imi mai stirneasca aceea senzatie in stomac ca ceva e in neregula cu lumea.

De aceea spun ca tema e surprinzatoare: comunismul e tot mai departe, cartea ar fi fost excelenta la inceputul anilor `90, acum pare doar razboiul unui autor cu istoria. Parca un raport Tismaneanu e mai bun, mai la locul lui acum.

Daca vreti, cartea are o problema de epoca. Pare ca vine din alta epoca.

Altfel, TRU este acelasi, egal cu sine in a lua cuvintele si a-ti da cu ele in cap. Chiar daca nu percutezi la catastrofismul sau resemnat, tot ai citeva motive sa-i citesti cartea:

1) ca sa-i admiri stilistica paradoxului

Inainte de orice, trebuie observat ca problema luptatorilor din munti e de gasit chiar in expresia “luptatorii din munti”. Acest detaliu spune enorm si obliga la o abordare cu totul diferita de lirismul interminabil si sterp al evocarilor si studiilor consacrate rezistentei anticomuniste in ultimii 17 ani.

Brutal exprimata, problema nerostita a acestui episod istoric nu e atit lupta, cit fuga in munti. Luptatorii anticomunisti incep prin a se ascunde, prin a se refugia departe de marile orase, la o distanta sigura de principalele centre sociale, in care nu e de cautat sprijin.

Fugarii au instinctiv certitudinea, acumulata, probabil, dupa o experienta de viata solida, ca nu vor supravietui impotrivindu-se din interiorul societatii pe care incearca sa o apere – pg. 36

2) ca sa-i urmaresti calitatile de observator social

Dupa convulsiile anilor 90, clasa muncitoare se izbeste de realitatea pura si dura a inutilitatii sale fundamentale. Proletariatul marilor centre industriale romanesti e deja uzat. El nu se poate deplasa, recalifica, reinventa.

Rezultatul e o masa anonima si deplin ignorata, care se subtiaza prea putin prin emigrare sau retragere in agricultura si rugineste resentimentar in rezervoarele extremismului politic al PRM.

Fosta glorie anuntata a societatii comuniste asteapta, oarecum resemnat, pensionarea, la limita de subzistenta a fondurilor europene, si incheie, astfel, o cariera stranie, cruda si lipsita de relevanta in istoria recenta a Romaniei. – pg. 59

3) ca sa-i impartasesti claritatea morala

Imediat dupa ce presedintele Basescu a reusit sa intredeschida usa care tinea inchise arhivele, presa a explodat de marturisiri: unii si-au denuntat colegii, altii au dat curs documentelor strecurate de fosti ofiteri de Securitate, altii au tinut sa depene povestea propriei lor curatenii, descriind retrospectiv si discret eroic refuzul de colaborare cu Securitatea.

Un bun prieten, Carol Sebastian, a fost zdrobit in cursul acestei comedii care poate distruge sau lustrui cariere. Vina lui Sebastian e ca a cedat la santaj. A lasat insarcinata o prietena si a fost, apoi, destul de slab si de adolescent pentru a da note informative.

Carol Sebastian plateste intr-o tara care nu vrea sa plateasca, decit prin minisacrificii provocate, alese cu un zar mic, dintre cei mici. E o rusine si cred ca am de ce sa le cer celor ce nu vor sa gindeasca mai sus de anecdota Sebastian, sa gindeasca mai sus de anecdota Sebastian – pg. 71

4) ca sa te amuzi de salturile sale argumentative, care te plimba in citeva rinduri de la revolutia maghiara la Carol al-II-lea si batalia din Dealul Spirii

5) in fine, pentru a medita la concluzia care da subtitlul cartii: Romania – tara “ca si cum”:

Lumea romaneasca se poarta ca si cum revolutia ar fi avut loc. Statul construieste, rind pe rind, institutiile de baza ale unui regim de orientare liberala, ca si cum ar fi inceput sa schiteze un mare proiect democratic.

Justitia functioneaza si bifeaza institutii noi (de la Curtea Constitutionala la principiul inamovibilitatii magistratilor), ca si cum ar fi acea putere autonoma care administreaza si prescrie egalitatea in fata legii (…) Economia se capitalizeaza ca si cum ar forta aparitia pietei libere de valori si servicii, dar nu face altceva decit sa puna bazele unui sistem oligarhic perfect instrumentat

pentru dominatia interna imperiala. Parlamentul e organizat amplu intr-un sistem bicameral de functii si atributii stufoase, perfect suprapuse, ca si cum ar fi perfect apt sa exprime mandatul popular.

Rezultatul propriu-zis al acestui enorm ritual birocratic e, pur si simplu, functia de protectie legislativa a starii de fapt – pg. 126 – 127