Europa caută astăzi mai mult gaz. Poate că primul pas nu este să găsim surse noi, ci să încetăm să-l mai risipim pe cel pe care îl avem deja. Pentru că, în definitiv, cel mai scump gaz rămâne cel pe care îl pierdem, scrie, într-un articol de opinie pentru HotNews, Corina Murafa, expertă în politici energetice.
- Corina Murafa este expertă în politici energetice cu mai mulți ani de experiență în companii multinaționale, organizații internaționale și think tank-uri. A fost consultant pentru Banca Mondială și cancelaria premierului, pentru Ministerul Finanțelor Publice și alte instituții, colaborând totodată și cu Ministerul Energiei sau Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare.
Dezbaterea publică este dominată de negocieri politice, majorități parlamentare și calcule electorale, dar merită să ne uităm și la subiectele care vor influența economia și securitatea României pe termen lung.
An de an, industria energetică pierde cantități uriașe de gaze naturale înainte ca acestea să ajungă la consumatori, prin emisii de metan care ar putea fi prevenite. Reducerea risipei de gaze naturale prin limitarea emisiilor de metan poate părea un subiect tehnic. În realitate, este o discuție despre cum gestionăm resurse strategice și cum ne protejăm securitatea energetică.
Cum sunt irosiți anual la nivel global peste 350 de miliarde de metri cubi de gaze naturale
Emisiile de metan din sectorul energetic înseamnă pur și simplu gaz care a fost extras, dar care nu ajunge niciodată la consumatori. O resursă pentru care s-au făcut investiții, dar care nu produce valoare economică. Cu alte cuvinte, este pură risipă. În plus, accelerează schimbările climatice, afectează sănătatea oamenilor și economia. De aceea, emisiile de metan reprezintă probabil cel mai scump gaz din lume.
Cel mai recent raport Global Methane Tracker al Agenției Internaționale pentru Energie (IEA) arată că sectorul energetic global irosește anual peste 350 de miliarde de metri cubi (mld mc) de gaze naturale prin ardere la faclă (flaring), evacuare directă în atmosferă (venting) și scurgeri care ar putea fi prevenite. Această cantitate risipită prin emisiile de metan depășește de trei ori volumul de aproximativ 110 miliarde mc de gaz natural lichefiat (LNG) care tranzitează, într-un an obișnuit, Strâmtoarea Ormuz (aproximativ 20% din oferta globală de LNG).
Reducerea emisiilor de metan nu înseamnă mai puțin gaz disponibil pentru economie. Dimpotrivă. Recuperarea măcar a unei părți din volumele risipite în industria de petrol și gaze ar reduce presiunile de aprovizionare și ar întări securitatea energetică, punând rapid pe piață cantități semnificative.
IEA arată că reducerea emisiilor de metan și eliminarea arderii inutile la faclă ar putea aduce înapoi pe piață aproximativ 200 de miliarde de metri cubi de gaze naturale anual. Comparativ, ar însemna echivalentul consumului actual de gaze al României pentru aproximativ două decenii.
Să nu uităm că emisiile de metan cauzează, de asemenea, pierderi economice uriașe și prin accelerarea schimbărilor climatice, cauză a fenomenelor meteo extreme. Metanul (CH4) este un gaz cu efect de seră puternic, având un potențial de încălzire globală de peste 80 de ori mai mare decât dioxidul de carbon (CO₂) pe o perioadă de 20 de ani. Iar sectorul energetic este una dintre cele mai semnificative surse antropice ale acestuia.
Tocmai pentru a combate această problemă, Uniunea Europeană a adoptat în 2024 Regulamentul privind reducerea emisiilor de metan în sectorul energetic, primul cadru legislativ care impune monitorizarea, raportarea și reducerea emisiilor de metan de-a lungul întregului lanț de aprovizionare cu petrol, gaze naturale și cărbune. Regulile se vor aplica atât pentru producătorii europeni, cât și pentru importatori. Obiectivul regulamentului este simplu: să reducă simultan risipa de resurse, impactul climatic și efectele asupra sănătății publice.
De ce aplicarea Regulamentului UE privind metanul este critică
În ultimele luni însă, pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu, o parte a industriei de petrol și gaze a cerut o suspendare temporară („Stop-the-Clock”) a aplicării unor prevederi și sancțiuni din Regulamentul UE privind metanul, invocând argumente de securitate energetică și competitivitate economică.
Deși Regulamentul UE privind metanul a fost adoptat pentru a reduce una dintre cele mai mari surse de risipă energetică din lume, Comisia Europeană analizează posibilitatea suspendării temporare a unor sancțiuni până în 2029, o măsură susținută de o parte a industriei de petrol și gaze.
Întrebarea însă este: ne permitem să continuăm să irosim resurse valoroase?
Studii realizate de organizații și consultanți independenți precum Rystad Energy, Carbon Limits sau Environmental Defense Fund (EDF) Europe arată că, în realitate, nu există motive solide pentru amânări suplimentare. Există volume suficiente de petrol și gaze care pot respecta noile cerințe europene. În plus, Regulamentul prevede deja o implementare etapizată, oferind operatorilor și autorităților timpul necesar pentru dezvoltarea și adaptarea sistemelor de monitorizare, verificare și trasabilitate.
De asemenea, costurile de conformare ar putea fi semnificativ mai reduse decât anticipează industria. Potrivit unei analize realizate de Carbon Limits, costurile de inventariere, măsurare și verificare a emisiilor de metan reprezintă doar 0,03%–0,6% din valoarea producției. Aceste cifre nu indică o amenințare la adresa competitivității industriei.
Totodată, argumentul că aplicarea măsurilor pentru reducerea emisiilor de metan ar fi prea costisitoare este contrazis de datele IEA. Aproape 70% din emisiile de metan din sectorul combustibililor fosili pot fi eliminate cu soluții tehnologice deja existente. Mai mult, o parte semnificativă din aceste reduceri poate fi realizată fără costuri nete, deoarece valoarea gazului recuperat ar acoperi investițiile necesare.
Așadar, dezbaterea nu ar trebui să fie despre amânarea regulilor, ci despre pregătirea implementării lor. Principala provocare ar trebui să fie asigurarea clarității și predictibilității pentru companii și autoritățile responsabile cu implementarea regulamentului, nu reducerea ambiției. Fiindcă problema reală nu este costul conformării, ci costul risipei.
Semne de întrebare și un semnal de alarmă privind România
Pentru România, unul dintre cei mai mari producători de petrol și gaze naturale din UE, această dezbatere este deosebit de importantă. România trebuie să stabilească un nivel adecvat de sancțiuni pentru operatorii din domeniu în cazul în care vor continua să emită metan în atmosferă.
În prezent, valoarea sancțiunilor propuse de Guvern este mai degrabă simbolică și nu stimulează investițiile necesare pentru conformarea la prevederile Regulamentului UE privind metanul. În România, nivelul maxim al sancțiunilor este de 19.000 de euro, în timp ce pentru încălcări similare penalitățile pot depăși un milion de euro în alte state membre, precum Franța. Acest contrast ridică semne de întrebare și un semnal de alarmă privind seriozitatea cu care vrem să abordăm această responsabilitate.
De asemenea, interesul nostru strategic este să avem reguli clare, predictibile și aplicate uniform tuturor actorilor de pe piață. Nu avem nevoie de amânări repetate și nici de excepții acordate fără criterii clare. România a ratat deja termene-cheie pentru implementarea Regulamentului UE privind metanul și se expune riscului unei proceduri de infringement.
În acest context, prioritatea ar trebui să fie recuperarea întârzierilor, nu justificarea unor noi amânări.
Avem nevoie de autorități pregătite, de mecanisme eficiente de verificare și de un cadru de implementare care să ofere încredere atât investitorilor, cât și cetățenilor.
În fond, dezbaterea despre emisiile de metan nu este doar despre climă. Este despre eficiență economică, despre securitate energetică și despre sănătate publică. Iar în final, despre responsabilitatea de a folosi inteligent resursele de care dispunem.
