Chiar avem nevoie de o noua Constitutie?

Statele majore ale partidelor politice, institutele lor de cercetare, insasi Presedintia Romaniei au reflectat mult in ultimul timp la necesitatea schimbarii Constitutiei Romaniei. Este evident ca ultima cosmetizare, cea din 2003 (pe baza primei Constitutii postcomuniste din 1991), nu corespunde asteptarilor. Pe langa numeroasele imprecizii necesitand interventii repetate ale Curtii Constitutionale, care au surprins si nelamurit, romanii resimt destul de penibil lipsa delimitarii clare intre Presedintie si Guvern, pe de o parte, si intre Parlament si Presedintie, pe de alta. Luptelor dintre partide, firesti, li se adauga luptele dintre institutiile statului, absolut de prisos. De asemenea, impresia ca mijloacele exceptionale – ordonantele de urgenta ale Guvernului – sunt utilizate prea des lasa senzatia ca statul are actualmente prea multe si prea grave disfunctii si ca se impune nu o banala revizuire, ci chiar o noua Constitutie.

Ea ar trebui sa fie resimtita ca o necesitate si de catre popor. Numeroasele eschivari ale Parlamentului, sentimentul ca legile sunt votate uneori la intamplare sau, alteori, ca sunt pur si simplu imbecile (vezi legea care impune un echilibru intre stirile „bune” si cele „proaste”), prea marea somptuozitate a vietii parlamentare sunt tot atatea fapte sau fenomene ce jignesc un popor care, dupa cum se stie, nu traieste chiar in rai.

Exasperarea in ce priveste ineficienta Justitiei, slabele rezultate ale luptei anticoruptie duc pe multi cu gandul la necesitatea concentrarii puterii in mainile unui singur om „providential”. Este foarte greu sa explici ca statele cele mai autoritare sunt, de cele mai multe ori, si cele mai corupte si ca puterea personala nu inlatura viciile de sistem. si totusi asa este.

O republica parlamentara functionala pare sa fie, orice s-ar spune, forma cea mai avansata de functionare a unui stat modern. O magistratura independenta si un Minister Public (Procuratura) gestionate de Guvern, reaparitia „judecatorului de instructie” ar da o coloana vertebrala Justitiei.

Dar este o noua Constitutie solutia miraculoasa a deficientelor noastre? Va rezolva ea incompetenta si delasarea Parlamentului, usuratatea unor ministri, superficialitatea si reaua credinta a unor magistrati? Va rezolva o noua lege fundamentala coruptia care cangreneaza autoritatea, faptul ca se poate vinde si cumpara orice, de la diplomele universitare pana la permisele de conducere, incompetenta sau reaua credinta care permit unor criminali de drept comun si unor demnitari suspecti sa se plimbe in libertate? Uneori mi se pare ca incercarea de a schimba Constitutia seamana cu tentativa de a croi un costum elegant dintr-o stofa proasta. Este o tentativa menita nereusitei, de vreme ce cusaturile nu ar tine, iar costumul s-ar rupe imediat, oricat de bine ar fi fost croit. Tot astfel, o noua Constitutie ar trebui sa fie adaptata unui corp social cat de cat sanatos, altfel tot „rupti in coate” vom umbla. Trebuie sa avem curajul sa privim lucrurile in fata si sa marturisim ca dereglarea mecanismelor de functionare a statului de drept nu este decat un simptom al unei grave boli generalizate. si daca mai exista oameni cinstiti (si exista, desigur, chiar sunt o majoritate), si printre acestia se gasesc vinovati, caci ei sunt extrem de putin impresionati de coruptia celor care se prezinta la alegeri. A arata ca un anume politician este hot sau plagiator nu influenteaza decat in mica masura popularitatea lui. si atunci, la ce bun sa avem legi aproape perfecte daca ele nu se aplica decat din cand in cand, de preferinta rar?

Pentru ca o noua Constitutie sa fie cu adevarat eficienta ar trebui ca fiecare din institutiile de baza ale statului sa posede propriile sale mijloace de a se autocontrola in mod eficient. Un inceput, de pilda, ar fi ca Parlamentul sa plece din Casa Poporului intr-o cladire mai modesta. Nici un parlament din lume nu functioneaza intr-un astfel de monstru. Nici un presedinte de Senat nu are un birou in care sa te poti plimba cu masina. Salile parlamentelor unor democratii functionale sunt deseori mici si inghesuite. Este un simbol tragic si nedorit – acela ca megalomania ceausista gandita pentru un singur om a metastazat in fiinta parlamentarilor care devin, ca intr-o holograma, fiecare, o bucata de Ceausescu, in palatul acela nemasurat. In loc sa produca, transformandu-se in hotel, cazinou, supermarket, stadion sau orice altceva decat o insitutie bugetara, Casa Poporului nu face decat sa coste sume colosale, cu eficacitatea care se stie.

O noua Constitutie? De ce nu? Dar cu conditia ca Legislativul, Executivul, puterea judecatoreasca sa posede fiecare mijloacele de a se autocontrola prin reglementari extrem de stricte care sa faca imposibile chiulul, superficialitatea, reaua credinta si cultul profitului personal. Este detestabil sa ajungi sa tragi speranta ca institutiile europene vor activa „clauza”. Chiar daca acest lucru se va intampla, cinismul la ordinea zilei va triumfa, pana la urma. Atunci nu vom mai putea astepta decat ca mamaliga sa faca explozie. Asta produce arsuri mari, posibil pe tot corpul.

Romania libera.