Cine este Maria Lili Schutz (?)
Partidul Social Democrat risca sa piarda atat alegerile locale cat si pe cele generale, in zona de sud a judetului Dolj, din cauza zvonurilor ireale lansate de Maria Schutz, dar si a “magariilor” comise de aceasta in numele formatiunii politice aflate la guvernare.
Si anume, Maria Schutz si ai sai acoliti au mers pana acolo incat au lansat (in mod intentionat, doar pentru a intimida fostii si actualiii angajati, dar si autoritatile) un zvon cum ca ea ar fi verisoara primara cu sotia premierului Romaniei, Dana Nastase.
Mai mult, Maria Schutz a “linistit” pe mai toata lumea prin imprastierea zvonului ca SC Piscicola Dunareni ar apartine, de fapt, familiei prim-ministrului Romaniei, iar toate ilegalitatile comise aici s-ar face (chipurile!) la ordinul lui Adrian Nastase.
Nedreptati sub acoperirea de membru PSD
Abuzurile Mariei Schutz au dus, insa, la scaderea popularitatii partidului de guvernamant pana si printre membrii locali, astfel ca unii dintre ei si-au dat, scarbiti, demisia. Printre ei, fostul presedinte PSD Goicea si primar, Gheorghe Ceausu.
Zvonurile au ajuns la urechile tuturor localnicilor, astel ca oamenii sunt atat de speriati incat le este teama pana sa si pronunte, de fata cu oricine, numele Mariei Schutz. Satui, insa, de abuzurile flagrante, multi dintre ei se desatinuie, in fata ziaristilor, vazand in ei o ultima speranta pentru stoparea nedreptatilor la care sunt supusi.
Gheorghe Coserean (foto), fost sef de ferma la SC Piscicola Dunareni, spune cum i-a fost inscenat un furt de peste, pentru a fi apoi obligat sa-si dea demisia. “Doamna Schutz nu a avut nevoie de specialisti, pentru ca nu vrea sa faca treaba aici. A promovat toti soferii si paznicii in functii de sefi, pentru ca acestia sunt dispusi sa inchida ochii la neregulile pe care le comite.
Specialistilor le-a inscenat diverse furturi pentru a-i obliga, apoi, sa se ceara in somaj sau pur si simplu, i-a demis din functii pentru a-i face sa plece singuri”, declara Gheorghe Coserean. “Zvonul general este ca d-na Lili Schutz, actuala patroana a Piscicola Dunareni, are relatii foarte sus puse, chiar pana la anturajul premierului.
Se zvoneste ca d-na Nastase este verisoara sau prietena la catarama cu d-na Lili Schutz si-i faciliteaza afacerile din tara, atat la Sere Codlea si la Piscicola Dunareni cat si in alte zone unde detine unitati. Lumea este foarte speriata din cauza asta, mai ales cei 50 de salariati care au fost matrasiti si dati afara de la Piscicola.
Toti stiu ca patroana ar fi verisoara cu sotia d-lui premier si tac, le e frica sa vorbeasca. D-na Schutz se obligase prin contractul de privatizare sa mentina numarul de angajati si nu avea voie sa-i dea afara”, mai precizeaza Coserean.
Schutz trage plasa in numele “sefului Pescarilor si Vanatorilor”
Fostul director al Sc Piscicola Dunareni, Gheorghe Ceausu, de asemenea fost primar PSD-ist al comunei Goicea, din care facea parte, pana de curand, si satul Dunareni, este si el scarbit de abuzurile Mariei Schutz. “Eu am fost schimbat din functie in timp ce eram internat in Spitalul de Cradiologie de la Covasna si, implicit, platit cu un salariu de mizerie.
Legal era sa ma schimbe cand terminam concediul de odihna”, declara Ceausu. “Ea (Maria Schutz – n..r.) se lauda ca ar avea pe cineva in spate, undeva foarte sus, la Guvern, la seful Pescarilor si Vanatorilor, ca sa ma exprim asa. Ea spune multe si nevrute si a reusit sa-si atinga planul, sa intimideze pe toata lumea din zona.
Parerea mea e ca n-o sa mai voteze lumea PSD-ul din cauza asta. Organizatia locala a PSD eu am facut-o si acuma nu stiu dac-or mai fi cativa insi in ea”, recunoaste, cu amaraciune, fostul primar Ceausu.
“Nu mai votam PSD-u’, ca ne-a lasat fara servici’!”
Localnicii de rand au auzit si ei minciunile Mariei Schutz, cum ca ea ar fi verisoara sotiei premierului si chiar presedinta a unei organizatii umanitare a Danei Nastase. “Toata lumea stie ca d-na patroana Schutz si d-na Nastase au afaceri impreuna.
De ce sa mai votam PSD-u’?! Ca ne-a procopsit, ne-a lasat fara servici’!”, spune Luminita Toma, 34 de ani, localnica, fosta angajata a SC Piscicola Dunareni. “Patru luni am lucrat fara plata. Dupa aia ne-a obligat sa ne cerem somaju’. D-na patroana Schutz se lauda ca ar fi buna prietena cu Dana Nastase”, spune Cristiana Staicu, 32 de ani.
“Ne-a luat de prosti pe toti. Vara, ruda, prietena, ce-o fi, da’ i-a dat voie pe-aci. A zis ca ea (Schutz – n.r.) e cu Nastase si-a cucerit tot pamantu’, pe-aci”, spune Florea Popescu, 73 de ani.